x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Andrei Licareţ

Omul zilei - Andrei Licareţ

de Maria Sârbu    |    08 Feb 2013   •   00:19
Omul zilei - Andrei Licareţ
pianist
Un minunat concert susţinut de tânărul pianist român Andrei Licareţ a avut loc miercuri seara, în minunata casă a muzicii din New York, Carnegie Hall (în acest spaţiu numai lucruri de excepţie se desfăşoară). Martorii spun că muzicianul a cucerit publicul care a umplut Sala dedicată recitalurilor. La final, artistul a fost ovaţionat în picioare de spectatorii încântaţi de programul pregătit. El a interpretat lucrări de George Enescu, Robert Schumann, Claude Debussy şi Frédéric Chopin. La cererea generală, a oferit în bis un vals de Chopin şi un preludiu de Bach.

Andrei Licareţ este absolvent al Academiei de Muzică Bucureşti, cu masterclass la Peabody Conservatory (John Hopkins University) din Baltimore (clasa celebrului Leon Fleisher) şi masterand al Universitat Der Kunste Berlin. Şi-a făcut debutul cu nouă ani în urmă sub cupola Ateneului Român. A avut concerte în importante centre muzicale din Europa, precum Roma, Dublin, Alicante, Praga, Berlin, Istanbul, Paris, Vendôme, Salonic, Chişinău, Varşova, Bruxelles, Copenhaga, dar şi din America: New York, Washington, New Jersey, Boston, Houston. Talentul şi pregătirea muzicală i-au fost răsplătite cu distincţii importante, printre care Premiul I la Concursul Internaţional “Jeunesse Musicales”, Premiul I la Concursul de pian “Yamaha”, Marele Premiu la Concursul Internaţional “Lory Wallfisch”, Premiul I la concursul “Mihail Jora” şi altele. Pentru succesul de miercuri seara de la Carnegie Hall, Jurnalul Naţional îl declară pe Andrei Licareţ “Omul Zilei”.

×
Subiecte în articol: Andrei Licareţ