x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: C.C. Catch

Omul zilei: C.C. Catch

11 Apr 2009   •   00:00
Omul zilei: C.C. Catch

Vedeta anilor '80, C.C. Catch susţine astăzi la Sala Palatului din Bucureşti, începând cu ora 19:00, un recital extraordinar în deschiderea căruia va cânta Mihai Trăistariu.



Supranumită "Queen of Continental Discos", artista de origine olandeză se află pentru prima dată în România. Caroline Catharina Muller şi-a început cariera muzicală cu trupa Optimal, însă succesul l-a cunoscut alături de Dieter Bohlen, cu care a colaborat timp de patru ani. Printre cele mai cunoscute piese ale artistei se numară "I can Loose My Heart Tonight", "Soul Survivor", "Heartbreak Hotel", "Jump in my Car", "Strangers by Night" sau "Heaven and Hell".

În prezent, hiturile interpretei se regăsesc printre cele mai remixate din lume, mai ales în Europa. Pentru că reînvie ritmurile disco pe care românii dansau în anii '80 visând la Occident, Jurnalul Naţional o declară pe C.C. Catch "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar