Primul episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord, Macarie Drăgoi, a fost instalat ieri în Catedrala Sîrbă din Stockholm.
Primul episcop al românilor ortodocşi din Europa de Nord, Macarie Drăgoi, a fost instalat ieri în Catedrala Sîrbă din Stockholm. Slujba instalării a fost oficiată de arhiepiscopul şi mitropolitul onorific Nifon al Tîrgoviştei şi de mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, împreună cu alţi şase ierarhi ortodocşi. Episcopul Macarie este cel mai tînăr (31 de ani) ierarh din Sinodul BOR. El doreşte să înmulţească numărul parohiilor româneşti şi să organizeze activităţi care să-i atragă pe tineri în jurul bisericii. “Am vizitat o parte dintre comunităţile parohiale româneşti din Danemarca şi Suedia şi au arătat toată deschiderea şi dragostea atît preoţii şi credincioşii, pe care i-am întîlnit…”, a spus episcopul. Pentru că îi va păstori pe românii ortodocşi din Europa de Nord, Jurnalul Naţional îl declară pe Macarie Drăgoi “Omul Zilei”.