x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mihaela Marin

Omul zilei: Mihaela Marin

18 Aug 2009   •   00:00
Omul zilei: Mihaela Marin

Cele cinci reprezentaţii, din Festivalul de la Edinburgh, cu spectacolul Teatrului din Sibiu "Faust" de Silviu Purcărete, sunt însoţite de o impresionantă expoziţie cu instantanee realizate de artistul fotograf Mihaela Marin.



Începând de astăzi şi până la 22 august, la Lowland Hall, Royal Highland Centre, Ingliston, unde se joacă această megaproducţie, publicul este întâmpinat de expunerea alcătuită din 20 de fotografii mari (cu dimensiuni de 2 pe 1,27 metri) din acest spectacol. Majoritatea au fost prezentate şi la Festivalul de Teatru de la Frankfurt (2008), unde s-a jucat această creaţie scenică.

Lucrările fac parte din albumul "Faust", pe care artista l-a publicat la "Nemira". Ea a avut, în iulie, un vernisaj şi la Avignon, în galeria unui hotel, chiar în perioada marelui festival de teatru. Erau imagini din spectacolul Teatrului Odeon "Hamletmachine".

Pentru că a fost invitată cu o asemenea expoziţie la prestigiosul Festival de la Edinburgh, Jurnalul Naţional o declară pe Mihaela Marin "Omul zilei".

×
Subiecte în articol: calendar mihaela marin