3 decembrie 2004
Regizor
1978: Absolvent al Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica
1993: Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol al anului cu "Richard al III-lea"
2002, 2003: Premiul UNITER pentru cea mai buna regie de teatru
Autor a peste 60 de montari de teatru
Spectacolul "Shoah. Versiunea Primo Levi" va fi prezentat astazi in premiera absoluta pe scena Teatrului de Stat din Oradea. Creatia scenica, in regia lui Mihai Maniutiu, este o adaptare dupa interviuri cu Primo Levi, unul dintre cei mai importanti scriitori italieni ai secolului al XX-lea, supravietuitor al lagarului de la Auschwitz. Spectacolul-eveniment adus la rampa de Mihai Maniutiu, va reprezenta Romania in mai 2005 la un amplu festival european de teatru organizat la Florenta. In spectacol joaca Marian Ralea, alaturi de trupa oradeana si Orchestra evreiasca din Oradea condusa de W. Vilan Gyuri. Mihai Maniutiu a realizat in ultimii trei ani peste 15 spectacole pe diverse scene, fiind in aceeasi masura scriitor si eseist. A publicat mai multe volume de povestiri, printre care: "Un zeu aproape muritor", "Istorii pe care n-am sa le scriu", "Autoportret cu himere", "Scene intime. Scene de masa", "Omphalos". Pentru aceasta premiera oferita publicului, Jurnalul National il declara pe Mihai Maniutiu "Omul zilei".
TOP articole pe Jurnalul.ro:
-
-
-
-
-
Parteneri
-
O femeie din SUA s-a vindecat de cancer în urma unei biopsii, fără niciun tratament. Explicaţia medicilor
-
Energie electrică gratuită, pentru mii de români, de la o mare companie. Cum poți să te înscrii în program
-
Hantavirusul a fost depistat în România! Ce simptome are virusul periculos
-
ADN-ul albanezilor, descifrat după secole întregi. Cercetătorii au aflat originea lor
-
Un pui de hipopotam a rămas orfan, dar a fost adoptat de oameni și nu se dezlipește de ei: „Cineva este foarte ud mereu, lângă el”
-
500.000 de soldați pentru cea mai mare armată din Europa. "Trăim vremurile dinaintea războiului. Fără SUA, nu există o Europă sigură"
-
Compania care oferă curent electric gratuit câteva ore pe zi pentru mii de clienți din România
-
Alertă alimentară în peste 200 de magazine din România din cauza unei bacterii. Ce produs contaminat a fost retras de la raft
-
Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan
-
Moscova, bombardată de Ucraina! Zelenski a dat ordinul
-
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
-
Ciorbă de ștevie cu franjuri de ouă. Rețetă cu arome de primăvară
-
SCANDALOS Incompetența administrației Fritz a dus la pierderea unei finanțări europene de patru milioane de euro pentru Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” UPDATE Reacția lui Fritz și replica directorului Ovidiu Adam