x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Mircea Vintilă

Omul zilei: Mircea Vintilă

12 Mar 2009   •   00:00
Omul zilei: Mircea Vintilă

Mircea Vintilă va primi astăzi, în cadrul decernării premiilor Revistei “Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România trofeul “Legende folk”.



Unul dintre cei mai străluciţi folkişti români, cu o activitate discografică şi concertistică, Mircea Vintilă câştigă marele premiu cu piesa “Lordul John” la cea de-a doua ediţie a Festivalului “Primăvara baladelor”, cu piesa “Bade Ioane” câştigă premiul Teletop al Televiziunii Române, iar cu piesa “Făt-Frumos” obţine premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. În 1990 primeşte premiul pentru întreaga activitate în cadrul Festivalului Naţional de Muzică Folk “Om bun”. În 1992 fondează împreună cu Mircea Baniciu, Florian Pittiş şi Vlady Cnejevici grupul Pasărea Colibri. Pentru premiul oferit de revista “Actualitatea muzicală”, Jurnalul Naţional îl declară pe Mircea Vintilă “Omul zilei”.

×
Subiecte în articol: calendar