x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei - Nicu Alifantis

Omul zilei - Nicu Alifantis

de Dana Andronie    |    14 Mai 2013   •   00:01
Omul zilei - Nicu Alifantis
artist
Nicu Alifantis îşi lansează astăzi, la ora 13:00, noul album ­ “Mozaic”. Maestrul – la cei 40 de ani... de carieră – va fi amfitrionul evenimentului de la Espace Minoux (Galeria personală Anca Săvulescu), pe strada Spătarului nr.26.
Cifrele albumului sunt impresionante: 17 muzicieni au contribuit la realizarea acestuia, peste 60 de instrumente apar în cele 14 piese “îmbrăcate” de coperţile Mozaic, numărul orelor de studio se ridică la 600! În plus, Nicu Alifantis a ales să cânte câteva piese în alte graiuri. Astfel îl putem asculta pe Grec (aşa cum îl alintă prietenii) cum se exprimă artistic în greacă, portugheză, spargă şi  hindi.
“Mozaic este o poveste de dragoste, spusă în diferite feluri şi graiuri, un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră”, mărturiseşte autorul. Albumul este de găsit atât în Bucureşti, cât şi în ţară la: Cărtureşti, Librăriile Humanitas, Librăriile Librarium, Librăriile Alexandria, Mediagalaxy/Altex şi Domo.
Pentru acest material discografic pe care l-a realizat, ţinând cont de cele mai mici detalii tehnice, pentru că mai reuşeşte să ne surprindă, pentru încăpăţânarea de a nu renunţa la perseverenţa de a se autodepăşi, pentru că şi-a ales ca în acest an să sărbătorească prin concerte şi turnee cei 40 de ani de activitate (în Bucureşti, la Opera Română, pe 20 şi 21 mai), Jurnalul Naţional îl declară pe Nicu Alifantis “Omul Zilei”.


×
Subiecte în articol: nicu alifantis