x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Radu Jude

Omul zilei: Radu Jude

14 Ian 2009   •   00:00
Omul zilei: Radu Jude

Lung-metrajul de debut al regizorului Radu Jude, "Cea mai fericită fată din lume", va participa în secţiunea Forum a celei de-a 59-a ediţii a Festivalului de la Berlin, ce se va desfăşura în perioada 5-15 februarie.



Alături de Competiţie şi Panorama, Forum-ul reprezintă una dintre cele mai importante secţiuni ale festivalului, fiind dedicată descoperirilor de noi "voci" ale cinematografiei mondiale. În 2007, filmul lui Jude, "Lampa cu căciulă", a participat la peste 70 de festivaluri internaţionale, devenind cel mai premiat scurt-metraj românesc al tuturor timpurilor. Palmaresul lui include Marele Premiu la Trieste, Montpellier şi Bilbao Intl. Film Festival, Marele Premiu al Juriului pentru scurt-metraj la festivalul de la Sundance şi cel mai bun scurt-metraj la Cottbus Intl. Film Festival, Golden Gate San Francisco şi Los Angeles AFI. Pentru că lung-metrajul său a fost acceptat la un important festival de film, Jurnalul Naţional îl declară pe regizorul Radu Jude, "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar