Vasile Şeicaru vă aşteaptă astăzi, de la ora 18:00 la Casa de Cultură a Studenţilor "Grigore Preoteasa", la "Silver Church Club", unde va lansa un nou album de autor, intitulat "În oraşul cu floare de tei".
Este vorba despre un CD care conţine zece cântece nou-nouţe: "Într-o lume cu renume", "Ia de-aici, pune-aici", "Din cuvintele concrete, din iubirile secrete", "Graffiti", "În oraşul cu floare de tei", "Nici n-am ştiut, nici n-am aflat", "Lumea pentru toţi", "Steaua", "Un înger pereche" şi "Umbra". Cantautorul semnează muzica şi textele şi îşi propune să aducă un suflu nou în ceea ce mai înseamnă astăzi folkul românesc. Producătorii noului CD sunt Asociaţia Culturală "Vasile Şeicaru" şi "Octavarium Art". Pentru că menţine încă vie flacăra muzicii folk, Jurnalul Naţional îl declară pe Vasile Şeicaru "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro