Trei tineri din Cluj-Napoca pleacă astăzi într-o expediţie pe bicicletă, în cadrul căreia vor străbate peste 2.000 de kilometri, pe Traseul Cicloturistic al Dunării, prin România, Ungaria, Serbia, Slovacia, Austria şi Croaţia.
Expediţia cicloturistică "Danubius 2009" va dura trei săptămâni, iar traseul propus traversează Câmpia Panonică, din vestul României până la Viena, urmând apoi malurile Dunării spre aval, trecând prin Bratislava, Budapesta şi Novi Sad, până la Belgrad, de unde se revine spre ţară. "Vom admira din şaua bicicletei frumuseţile Dunării şi patru capitale europene şi vom fotografia sute de impresionante valori culturale şi naturale, dar şi infrastructurile turistice care pot servi ca model pentru România", a precizat coordonatorul acţiunii, Victor Perdevară. Pentru iniţiativa sa, Jurnalul Naţional îl declară pe Victor Perdevară "Omul zilei".
Citește pe Antena3.ro