x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Omul zilei: Vlad Petreanu

Omul zilei: Vlad Petreanu

27 Mai 2009   •   00:00
Omul zilei: Vlad Petreanu
Sursa foto: Emil Badea/Intact images

Emisiunea Reporter Special, coordonată de Vlad Petreanu, a obţinut Marele premiu al juriului, în cadrul Galei APTR (Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România), ediţie ajunsă la numărul al 19-lea şi care s-a desfăşurat, luni seară, în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional Bucureşti.



"Reporter Special" difuzează săptămânal, la Antena 3, reportaje care surprind problemele românilor din ţară, dar şi de peste hotare, iar scopul emisiunii, după cum declara şi Vlad Petreanu, realizatorul acestui program, "este acela de a prezenta România reală". Pentru faptul că, timp de un an, a ţinut unită o echipă care încearcă să privească în jur, să înţeleagă ce se întâmplă în România şi să vorbească telespectatorilor despre asta, efort ce i-a fost răsplătit cu Marele Premiu APTR, Jurnalul Naţional îl declară pe Vlad Petreanu "Omul Zilei".

×
Subiecte în articol: calendar