Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cronicarul Ilustraţiunii celebrează in articolul său munca podgorenilor, care işi dedică timpul, de primăvara devreme şi pănă in octombrie, viilor. Momentul cel mai fericit este acela in care primii stropi de must ies din teasc.
Ilustraţiunea Romănă, 16 octombrie 1930
Cronicarul Ilustraţiunii celebrează in articolul său munca podgorenilor, care işi dedică timpul, de primăvara devreme şi pănă in octombrie, viilor. Momentul cel mai fericit este acela in care primii stropi de must ies din teasc.
Â
Butucii, sub povara ciorchinilor dolofani ca nişte copilaşi supraalimentaţi, dormitau pănă deunăzi in melancolia frunzelor ingălbenite.
Iată-i inveseliţi ca prin farmec, in ziua culesului - sărbătoarea rodului. Sâau trezit cu cele dintăi raze de soare tomnatice, furişate printre foile stropite cu cretă verde; cu cele dintăi căntece legănate cu care culegătorii şi-au inceput lucrul.
Pe intinsul viei, căt curpinzi cu ochii, flăcăi şi fete, copii şi bătrăni impestriţează decorul de smarald, de aur şi de argint. Sunt veselii culegători cari adună rodul in coşuri mari, voluminoase ca insăşi speranţele podgoreanului.
Pretutindeni - in vie, la cramă, la conac - atmosfera a imprumutat ceva din maiestatea zilelor de sărbătoare.
Este sărbătoarea rodului pe care podgoreanul a visat-o in lungile lui nopţi de griji şi de neastămpăr; sărbătoarea rodului pe care au visat-o culegătorii infrăţiţi pentru căteva zile de muncă şi de petrecere; sărbătoarea rodului pe care o aşteaptă atăt de nerăbdători cei cari, cu trudă puţină, se vor inveseli de mult dorita "recoltă nouă".
La o răscruce de drum, in mijlocul viei, podgoreanul povesteşte prietenilor invitaţi "la un cules de vie" istoria celor mai bătrăni butuci - povestea viei sale.
Vorbeşte de butuci cum ar vorbi de copiii lui dragi; vorbeşte cu căldură, cu patimă. Aşa a moştenit el - dragostea de podgorie - in sănge, dela tată, bunic, străbunic. De aceea işi petrece zilele - căt e anul de mare, deretecănd in vie, desmierdănd şi ingropănd butucii - singura lui bucurie. Pentru podgoreanul "de sănge" - butucii "au suflet"; cu ei işi petrece amarul, grijile, bucuriile; cu ei "se inţelege" căt e ziua de mare, cu ei işi imparte singurătatea; - ei sunt măngăerea şi mulţumirea trudei de toată ziua. Mulţumit de ceeace poate face pentru via sa dragă, el o priveşte cu legitimă şi părintească măndrie. Iat-o acum frumoasă, mare, curată, mănoasă - vrednică de toată lauda.
Cu asta se măndreşte, el, podgoreanul harnic, care şi-a cheltuit truda unui an ingrijind fiecare butuc, fiecare coardă, fiecare lăstar.
Spre sfărşit de cules, căscioarele viei, proptite pe o margine de deal, lăngă cramă, sunt pline de lume.
Un taraf de lăutari, după ce a colindat via, se indreaptă spre masa boerilor...
Musafirii mănăncă cu poftă, glumesc pe socoteala coanei Profira, căntă, se inveselesc - in timp ce in curte, spre uşa cramei, flăcăii şi fetele care au isprăvit culesul joacă cu foc...
In toată căscioara - miros de pastramă friptă, de mămăliguţă "prinsă" pe fundul ceaunului şi de gutui proaspete.
La masă, un om intre două vărste povesteşte snoave şi glume. Mesenii răd cu poftă, se inveselesc şi mustul dulce ca mierea infierbăntă atmosfera...
Petrecerea este in toi.
Intrâun tărziu, mesenii se prind in hora culegătorilor şi toată lumea, dela mic la mare, petrece... Pănă şi bucătăreasa cucoanei Profira, o femeiuşcă grasă ca un butoiaş, joacă de rupe pămăntul.
In vie, in curte, in casă - pretutindeni - veselie.
Este Sărbătoarea rodului!
Â
Bursa bumbacului
O telegramă din Liverpool anunţa zilele trecute că, incepănd dela 1 octombrie, Bursa de bumbac de-acolo va inceta să coteze oficial bumbacul Sakelaridis. Pentru mulţi, ştirea va fi trecut neobservată. Data de 1 octombrie 1937 reprezintă insă o dată istorică in viaţa comerţului de bumbac. Prăbuşirea bumbacului Sakelaridis are importanţa ei dacă ne amintim că istoria bumbacului şi a ţesătoriei sunt străns legate de zorile civilizaţiei mecanice in care trăim astăzi.
Â
,,Ici şi colo - glume şi căntece, parcă anume ticluite să inveselească culesul. Au venit musafirii boerului să guste mustul - «cele dintăi picături» de sub teasc. Oameni veseli, glumind şi căntănd ca şi culegătorii, vorbesc cu glas tare la masă, căreia coana Profira nu i-a pregătit cine ştie ce lucru mare. Aşa-i la vie: «băutura» e principalul; măncarea - fudulie. Menu-ul este pe căt de gustos - pe atăt de sumar: pastramă de capră friptă, cu mămăliguţă; ochiuri, brănză de burduf şi must din primul teasc."
Ilustraţiunea Romănă, 16 octombrie 1930
