Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Mai demult, lumea vorbea des despre el. Deși cobora din castel doar o dată pe săptămână, putea fi zărit prin păduri, înfăşurat într-o pelerină ca o pală de foc. Cine i-a văzut fața, n-o uită niciodată, căci are niște ochii umbriţi de amintiri parfumate și coarne de țap. Dar ceea ce-l face cu adevărat memorabil este părul, jumătate alb și jumătate roșu, în șuvițe care-ți iau ochii de mătăsoase ce sunt. Cât priveşte picioarele, cică s-ar termina cu nişte copite strălucitoare”. Iată un fragment dintr-un basm cules de Simion Florea Marian (1847-1907), unul dintre cei mai de seamă etnografi români, și (re)interpretat de scriitoarea Doina Ruști. Dar cine să fie acest personaj misterios, cu coarne și copite despicate?
Demonul răzbunător
Dăm curs poveștii: „Numele lui este Marțisara, dar uneori i se spune, în derâdere, Marţolea. De la el ne-a rămas mărțișorul și amintirea unui cântec trist. Căci acest ţap tânăr şi înfumurat este și unul dintre marii cântăreți ai lumii. Glasul lui coboară peste inimile îndurerate, mai ales în serile de marţi, când oamenii sunt adesea loviţi de tristeţe. Merge încet, fredonându-şi melodia, uite-aşa, ca şi cum ar trimite-o din vârful buzelor. Iar cine îi ascultă cântecul este lovit de o durere de moarte. Se zice că dacă cineva ar încerca să-și astupe urechile ori să-l ignore în vreun fel, ar trebui să fie pregătit pentru ceea ce e mai rău”. Captivant, nu? „Marțisara - urma istorisirea - este un demon răzbunător. Și nimic nu-l supără mai rău decât indiferența oamenilor față de cântecul lui. Poate să ia orice înfățișare. Este capabil de cele mai mari răutăți”.
Fata din măr
Mai precis? „Multe case au rămas pustii din cauza sa. Mulți oameni au murit sfâșiați de mânia lui Marțisara. Pe unii i-a păcălit. Pe alții i-a atacat. Puțini au rămas în afara cruzimii lui. Mai ales în serile de marți. Cu o singură excepție….”. Anume? „Odată, Marţisara rătăcea prin păduri, scuturându-și pletele și trezind prin cântecul său mii de suflete. Iar între acestea s-a aflat și al unei fete, care visa rezemată de trunchiul unui măr. Marțișara s-a oprit fulgerat de lumina ochilor ei. Gândurile fetei pluteau purtate încă de valurile otrăvite ale acelui cântec care umpluse lumea, iar din gene curgeau speranțele unei ființe care nu cunoscuse încă durerile vieții. Firele lungi din barbă i s-au mişcat odată cu apele pelerinei, iar Marţisara a scos un mic suspin, care-a făcut-o pe fată să-şi ridice ochii. Ea l-a privit cutremurată de uimire, pentru că nu mai văzuse niciodată o astfel de fiinţă, iar el i-a zâmbit cu înţelegere”. Și? „- Bună seara, Mărite domn!, l-a salutat fata, lăsându-l fără cuvinte. Nimeni nu-l mai numise altfel, nimeni nu-i mai vorbise cu atâta blândețe. În aburii serii nu erau decât zâmbetul lui și zâmbetul ei. Iar când se întâlnesc două zâmbete, se spune că întregul univers este fericit. Căci ceea ce nu poate cumpăra aurul, poate să plătească un zâmbet”.
Primul mărțișor
Faină poveste! Și încă nu-i gata. „Era pentru prima oară când Marţisara simţea nevoia să ocrotească o fiinţă întristată. În acel moment, absolut singular din viaţa lui, se spune că şi-ar fi desprins din păr un bănuţ de argint, pe care mai stăteau încă împletite un fir alb şi unul roşu, şi că l-ar fi întins spre fata care îl privea cu același zâmbet poleit de fericiri. Iar acest dar al lui Marţisara a fost primul mărţişor. Continuă să fie demonul serii şi al nopţii de marţi, iar faptele sale, chiar dacă dureroase și crude, pornesc din sufletul unei ființe pasionale. Dezlănţuit şi seducător, Marţisara exprimă forţa vieţii şi a lumii vegetale, o forţă persistentă, protectoare, malefică şi neiertătoare. Dar în prima zi a lunii martie îşi aduce aminte de acea fată căreia i-a dăruit un ban de argint şi, cuprins de blândeţe, dă drumul unui cântec care topeşte zăpezile şi tulbură somnul pisicilor”.
Baba Dochia sau, mai precis, Sfânta Evdochia
Cum ne-am ales cu Baba Dochia și povestea ei? „Simplu. Pe 1 Martie este ziua Sfintei Evdochia (Dochia)”, apreciază la rândul lui etnologul Gheorghiță Ciocioi. Cum socotesc erminiile a fi zugrăvită această babă/sfântă? Și de ce îi spun vecinii bulgari Baba Marta? Din nou etnologul: „Bătrână la înfățișare, bulgarii o numesc Marta pentru că în ziua Sfintei Evdochia începe luna martie, primăvara. Cu toate obiceiurile sale păgâne, moștenite din vechime (o babă supărată că Anului Nou, care începea cu ea, i-au mai fost adăugate două luni înainte, amenințând pentru aceasta cu Marte, zeul războiului, de la care își trage numele, dar, totuși, zâmbind și primăvăratic). Zilele de după praznicul Sfintei purtau numele de zilele babei Dochia (ale babei, babele). Odovania - la mare cinste în trecut - era pe 8 martie. Urmau Moșii... Oricum, de 1 martie, din zori și până în seară, salutul la sud de Dunăre este O baba Marta fericită!
Omătița, o floare-simbol prea puțin înțeleasă
În completarea poveștilor de primăvară, încercăm să lămurim, tot cu sprijinul lui Gheorghiță Ciocioi, semnificațiile unui alt cuvânt frecvent utilizat în primele trei luni ale anului: ghicocel. De unde vine numele acestei flori care vestește schimbarea anotimpului alb? Vine cumva de la „ghioc”? „Majoritatea limbilor europene occidentale - apreciază etnologul - au preluat denumirea greacă, trecută prin latină, a «Florii laptelui» (Galanthus). Cele mai multe limbi slave preferă să-i spună ghiocelului «floarea zăpezii», «floarea care apare sub zăpadă» (podsnejnik, pidsnijnik etc.), omătița, cum se mai spune pe alocurea la noi. În română, bulgară și macedo-slavă numele sună cam la fel. Ghiocel = Kokice/kokiceto. De vină ar fi cumana, protobulgara, pecenega - limbi turcice. În unele dialecte turcești se spune oarecum apropiat... Deloc ușor de tranșat”.
Mucenici, brandoși, sfinți
Că tot ne aflăm în preajma ospățului cu mucenici (plus nucă și miere din belșug), lăsăm, mai jos, și câteva considerații relaționate cu această tradiție culinară (asumate tot de Gheorghiță Ciocioi): „Brandoșii/bradoșii - așa se numeau mucenicii copilăriei mele din nordul Teleormanului. Se numeau brandoși, la fel ca în sudul Argeșului, parte din Oltenia și parte din Vlașca. Un nume ce provine din slavona bisericească: bran = război; duși = oameni. Așadar, sfinți militari, ceea ce exprimă limpede numele praznicului. În zonă, se mai spune și «bradoși», în cazul dat părând că numele ar proveni din slavonescul brado = barbă. Cum mai toți sfinții din icoane poartă barbă... Sărbătoarea mai este numită, de asemenea, pe scurt, «Sfinții», în alte părți ale țării fiind desemnată prin termenii «măcinici», «mucenici», tot cuvinte de proveniență slavă bisericească”. Hai, să avem poftă!
„Numele lui este Marțisara, dar uneori i se spune, în derâdere, Marţolea. De la el ne-a rămas mărțișorul și amintirea unui cântec trist”, Simion Florea Marian, etnograf
„Marțisara este un demon răzbunător. Și nimic nu-l supără mai rău decât indiferența oamenilor față de cântecul lui”, Simion Florea Marian
Obiceiul cel mai cunoscut legat de Baba Marta este «martenița» (mărțișorul), format, în general, din două fire de culoare albă și roșie împletite”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Atestat în Egipt, Asia Mică și Balcani, obiceiul mărțișorului este prezent astăzi în Bulgaria, Macedonia, România și Basarabia, dar și în unele părți din Serbia, Grecia și Albania.
Potrivit legendelor românești, primul mărțișor ar fi fost un bănuț de argint dăruit de un demon unei fete frumoase.
Citește pe Antena3.ro
