Publicistica: Despre efort

Cineva mi se plingea ca a muncit foarte mult la o carte, ca a renuntat la foarte multe placeri, ca a lucrat ani la rind, ca s-a izolat intr’un sat de munte si, in ciuda acestor eforturi, si in ciuda acestor sacrificii, izbinda nu a fost de partea lui.

Cineva mi se plîngea că a muncit foarte mult la o carte, că a renunţat la foarte multe plăceri, că a lucrat ani la rînd, că s-a izolat într’un sat de munte şi, în ciuda acestor eforturi, şi în ciuda acestor sacrificii, izbînda nu a fost de partea lui. Altul îmi mărturisea că, deşi a devenit vegetarian – operaţie care i-a cerut un efort de voinţă –, tot nu iubeşte oamenii. Salata verde, în care-şi pusese atîtea speranţe, nu l-a făcut mai bun... La urma-urmei, de ce trebuie neapărat să facem eforturi? De ce trebuie neapărat ca atitudinea noastră să fie rodul unor automutilări şi autodisciplinări? De ce trebuie să facem eforturi ca să scriem o carte? De ce trebuie să facem eforturi ca să fim respectuoşi cu alţii? Orice efort implică o contradicţie. Facem cu efort numai lucrurile pe care, în realitate, nu vrem să le facem. Dar noi credem, autoamăgindu-ne, că trebuie să le facem, că avem datoria să le facem, şi atunci ne violăm propria natură pe altarul imaginii false pe care ne-am întocmit-o despre noi. Noi nu ne simţim datori vieţii, ne simţim datori faţă de imaginea falsă pe care ne-am făcut-o despre noi. Iubirea nu mai înseamnă atunci trăire spontană, ci un paragraf de regulament pe care, chinuindu-ne, încercăm să-l respectăm.

• Teodor Mazilu