Adeseori găsim ascunse în acest sentiment al naturii contradicţiile şi
spaimele noastre. Am văzut oameni care au început să iubească natura
când afacerile nu le-au mai mers, şi atunci şi-au transformat invidia
în alpinism. Unii oameni se îndreaptă cu gingăşie spre flori din
dispreţ faţă de oameni. Ce ură atroce poate să se ascundă în gingăşia
cu care sânt uitaţi trandafirii...
Nu este adevărat că cine iubeşte florile iubeşte oamenii... Iubirea care nu este decât o reacţie nu se poate numi iubire... Alţi oameni caută în natură absolutul, ei cred că, dacă eşti mai aproape de soare, eşti şi mai aproape de adevăr... Interesant de remarcat este că în conştiinţa multor oameni sentimentul naturii se asociază aproape mecanic cu obsesia călătoriei, evadării, ca şi cum natura ar fi un drum, un ţel şi nu o realitate imediată... De aceea există poate nostalgia munţilor îndepărtaţi, şi de aceea nu se opresc ei în faţa florilor din preajma lor. Natura nu este muzeu care poate fi vizitat ca turist, natura suntem chiar noi... Ca să înţelegem copacii, trebuie să coborâm în adâncul nostru. Când noi denumim o floare, o analizăm ştiinţific, ne-am şi situat în altă zonă, am oprit comunicarea directă dintre noi şi flori... A privi o floare înseamnă a fi şi tu, în acea clipă, o floare.
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
