Semne străvechi de prezicere a vremii

In vechime, inainte de schimbarea calendarului, decembrie era luna a zecea din calendarul roman. A devenit luna a douasprezecea in calendarul iulian si gregorian. Tot in decembrie sunt consemnate mai multe inceputuri de iarna: 1 decembrie – conform calendarului oficial,

6 decembrie – dupa calendarul popular si solstitiul de iarna – conform calendarului astronomic. "Iarna se numeste tot rastimpul cat tine omat. Ea incepe de la Sfantul Nicolae si dureaza pana la Alexii" (Simion Florea Marian – "Sarbatorile la romani", volumul I).

O veche povestioara, consemnata de etnologul Ion Ghinoiu in volumul "Comoara satelor", ne vorbeste despre schimbarea anotimpurilor pe stil vechi, inainte de schimbarea calendarului: "Se zice ca, demult, cand erau oamenii mai curati, Soarele rasarea mai de dimineata; pana la amiaza te saturai de lucru. Vara, el umbla mai pe sus, iarna, mai pe jos. Tocmai in ziua de Ana Zacetenia (9 decembrie, ziua solstitiului de iarna, pe stil vechi) se da inapoi spre vara si incepe ziua a se mari cu cat sare cocosul pe prag, iar pana la Boboteaza e mai mare cu un ceas".

In satele romanesti, de cum trece Sant-Nicoara, se intensifica manifestarile spirituale legate de sarbatorile Craciunului si Anului Nou, astfel ca ziua de 6 decembrie a incheiat ciclul sarbatorilor dedicate lupului si Anului Nou Dacic, prefigurand victoria binelui asupra raului si a luminii asupra intunericului. Nu intamplator, o veche zicala spune ca "la Sfantul Nicolae se intoarce noaptea la ziua cu cat se suceste puiu-n gaoace".

Fie iarna sau alt anotimp, batranii satelor cerceteaza cerul dis-de-dimineata si, dupa semnele pe care le observa, anticipeaza daca ziua va fi buna sau urata, daca va ploua, va ninge sau ziua va fi insorita. Din cele mai vechi timpuri, taranii au incercat sa descifreze felurite semne ale cerului, pentru a lua aminte ce vreme va fi si in ziua urmatoare, pentru a profeti "umblarea timpului". Dupa semnele acestea invatate de la mosii lor se orienteaza si astazi. Inca din zorii zilei privesc, cu luare-aminte, spre bolta cereasca si, in functie de felul in care este rasaritul, anticipeaza cum va fi vremea peste zi, fara sa aiba nevoie de termometru, hidrometru sau barometru.

Semnele care au fost reper pentru romanii de odin­i­oara au ramas calauza peste trecerea timpului. Sunt lucruri simple, pe care noi poate nu le mai luam in seama, insa pentru batranii satelor sunt reguli pastrate cu sfintenie. "De a fost iarna inzestrata cu omat gros si n-au fost furtuni, adeca vifore, viscolituri si vanturi mari, au sa fie papusoii si celelalte paini bune, caci vor avea ploaie la timp si caldura de ajuns, masurata, si crescand mari, nu vor fi date jos de furtuni si vanturi. Iar de va fi iarna intrerupta de calduri mari si de vanturi cu vifore si viscolituri strasnice, au sa se prefaca caldurile din iarna trecuta in friguri pentru vara viitoare" (Simion Florea Marian – "Sarbatorile la romani", volumul I). Se spune de asemenea ca, atunci cand iarna este bogata in omat, e semn ca vara urmatoare va fi roditoare. Daca peste iarna pomii vor fi imbracati foarte des in chiciura, vor fi manosi si vor da o multime de roade. Frigul si omatul au si ele semnele lor: cand ciorile se strang gramada si zboara foarte sus croncanind, vestesc zapada; acelasi lucru dau de veste si vrabiile adunate la un loc, ciripind ca si cum ar tine consiliu; cand sturzul ciripeste necontenit, anunta frig. Tot batranii spun ca atunci cand mata se asaza cu spatele spre foc, vor veni frigul si ninsoarea. Si ciocarlanul da de stire ca va fi vreme aspra, taranii spunand ca el "Strig-a cioareci si opinci/ Si-a obiele cate cinci".