Sfântul Calinic de la Cernica

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte la 11 aprilie pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. S-a născut la Bucureşti, la octombrie 1787, din părinţi temători de Dumnezeu şi a primit la botez numele Constantin. La 20 de ani, şi-a îndreptat paşii către Mănăstirea Cernica, fiind primit cu dragoste părintească de stareţul Gheorghe care, după un an, l-a tuns călugăr, dându-i numele Calinic. După o lună a fost hirotonit ierodiacon. 43 de ani a vieţuit la Sfânta Mănăstire Cernica, în post, rugăciune şi smerenie, până a urcat în treapta diaconiei. “(...) după cinci ani de slujire în treapta diaconiei, a primit şi sfinţitorul dar al preoţiei, iar după alţi cinci ani, cu glas de obşte a fost ales de sobor stareţ al chinoviei de la Cernica, pe care a cârmuit-o cu multă iscusinţă timp de 31 de ani, săvârşind multe fapte încununate de laudă”,  se spune în volumul “Vieţile sfinţilor de peste tot anul”. Pe de altă parte, părintele profesor Mircea Păcurariu subliniază în cartea “Sfinţi daco-romani şi români”: “Aproape toate ostenelile sale au fost închinate ridicării vieţii duhovniceşti din mănăstirea pe care o cârmuia. Astfel, a întemeiat mai multe ateliere, în care monahii îşi pregăteau singuri cele trebuitoare pentru îmbrăcăminte (rase, potcapuri etc.). Cei ştiutori de carte, se ocupau cu copierea de manuscrise, mai ales din scrierile Sfinţilor Părinţi şi ale marilor îndrumători ai vieţii călugăreşti. Obştea monahală creştea mereu, încât în 1838 erau 300 de călugări, iar în 1850 numărul lor ajunsese la 350. Dintre ei s-au ridicat multe personalităţi ale vieţii bisericeşti, ca arhiereul Ioanichie Stratonichias, originar din  Transilvania, retras spre sfârşitul vieţii la Cernica, protosinghelul Naum Râmniceanu, un cunoscut cronicar, arhimandritul Veniamin Catulescu, profesor de Religie la Colegiul “Sf. Sava” din Bucureşti, Pimen, fost egumen la Tismana, Anastasie Baldovin, ucenicul şi biograful lui Calinic, Nicandru, urmaşul său în stăreţie şi alţii.

 În acelaşi timp, stareţul Calinic era un bun îndrumător al numeroşilor credincioşi care cercetau mănăstirea; era cunoscut atât prin rugăciunile sale tămăduitoare, cât şi prin faptele de milostenie. De pildă, în 1821 a hrănit în mănăstire, timp de câteva luni, un număr mare de locuitori din Bucureşti şi din împrejurimi, refugiaţi la Cernica de frica turcilor. Numeroase milostenii a făcut în diferite părţi ale ţării şi chiar peste hotarele ei. Pentru copiii din satul Cernica a înfiinţat o şcoală, cu dascăl plătit de mănăstire. A fost preocupat în permanenţă de zidirea sau de refacerea unor lăcaşuri de închinare. De pildă, încă din primii ani de stăreţie s-a ocupat de zugrăvirea bisericii Sfântul Nicolae din incinta mănăstirii. Între anii 1832-1836, a zidit din temelie biserica cu hramul Sfântul Gheorghe, din ostrovul mănăstirii, cu bani primiţi din partea arhiereului Ioanichie Stratonichias. Fiind distrusă la scurt timp de un cutremur, stareţul a început rezidirea ei, fiind terminată în 1842.Tot atunci s-a ridicat o nouă stăreţie, iar pentru îngrijirea călugărilor bolnavi, a construit o bolniţă, ambele în ostrovul mănăstirii. Tot atunci s-a ridicat şi clopotniţa, care străjuieşte până astăzi întreaga mănăstire.

În anul 1846 a început zidirea bisericii cu hramul Sfânta Treime de la Pasărea, mănăstire aflată, încă de la întemeiere, sub oblăduirea directă a Cernicăi; s-a zidit din banii săi şi din daniile unor credincioşi. Cu câţiva ani în urmă ridicase, tot la Pasărea, biserica cimitirului.

Din darurile testamentare ale unei credincioase, stareţul a zidit biserica Adormirea din Câmpina, întemeind şi o şcoală în jurul ei. Din banii mănăstirii, precum şi din propriile sale danii, s-au ridicat bisericile din satele Bueşti şi Sohatu, au fost ajutate mănăstirile Ghighiu şi Poiana Mărului, schitul Icoana din Bucureşti, precum şi câteva biserici săteşti.”

În 1850, preacuviosul Calinic a fost ales şi sfinţit episcop al Râmnicului unde “cu nespusă râvnă şi osteneală a zidit din temelie biserica Episcopiei, împodobind-o cu zugrăveală şi odoare scumpe şi a dat viaţă nouă tiparniţei bisericeşti, scoţând la lumină multe cărţi de slujbă şi de zidire sufletească. Dorul de viaţă schimnicească l-a îndemnat atunci să zidească o biserică la Schitul Frăsinei”, mai spune Sinaxarul.

Sfântul Ierarh Calinic a păstorit în scaunul de la Râmnic mai bine de 16 ani apoi a revenit la Mănăstirea Cernica, unde a  mai trăit un an ca simplu monah, mutându-se la Domnul la 11 aprilie 1868. A fost înmormântat în tinda Bisericii Sf. Gheorghe, ctitoria sa. “Cât timp a vieţuit pe pământ, sfântul Calinic a dus o viaţă aleasă şi plăcută lui Dumnezeu. Călugăr fiind, s-a supus întru totul rânduielilor vieţii mănăstireşti, trăind în sărăcie şi în aspră înfrânare. Cei ce l-au cunoscut spun că avea trup firav şi era senin la faţă. Umbla cu capul mereu plecat, vorbea domol şi liniştit, iar la fire era nespus de bun, milos şi darnic faţă de toţi. Acest fel de viaţă  a făcut din el un vas ales al Domnului, împodobit fiind şi cu darul facerii de minuni, precum se arată în viaţa sa, tămăduind bolnavi, cunoscând gândurile ascunse ale oamenilor, sfârşitul lor şi chiar pe al său. Apoi a fost mângâiere pentru săraci şi văduve, căci tot ceea ce a agonisit a împărţit cu milostivire întru faceri de bine” (Vieţile Sfinţilor de peste tot anul). Preacuviosul Calinic de la Cernica a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română la 23 octombrie 1955. Sfintele sale moaşte se află aşezate, spre cinstire şi închinare, în Biserica Mănăstirii Cernica.