x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu

Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu

de Luminita Ciobanu    |    24 Ian 2012   •   21:00
Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântătorul de Dumnezeu

Luna ianuarie este numita si luna "Parintilor", fiindca sunt praznuiti marii Parinti ai Bisericii care, prin lupta lor necontenita impotriva ratacirii si a pacatului si prin sfanta lor vietuire, ne-au lasat scrieri intelepte devenite stalp al credintei crestine in toate colturile lumii. Este vorba despre Sf. Vasilie cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare, Sf. Marcu al Efesului – Evghenicul, Sf. Grigorie de Nazianz – Teologul, Sf. Efrem Sirul, Sf. Ioan Gura de Aur.

La 25 ianuarie este praznuit Sfantul Grigorie de Nazianz – Teologul (talcuit Cuvantatorul de Dumnezeu), Arhiepiscopul Constantinopolului, care, in decursul lui ianuarie, este pomenit si la 19 ale lunii – cand moastele Sfantului au fost aduse in Biserica Sfintilor Apostoli din Constantinopol si la 30 ianuarie, cand are loc praznicul Sfintilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan.

Sfantul Grigorie Teologul a trait pe vremea imparatiei lui Valens si a lui Teodosie cel Mare, fiind de loc din satul Arianz, din Cetatea Nazianz, aflat in Capadocia. Parintii sai se numeau Grigorie si Nona – dupa cum aflam din volumul "Vietile sfintilor de peste tot anul" – "mai inainte, din lipsa de cunostinta se inchinau idolilor", insa, "dupa ce au nascut pe marele Grigorie, parintii lui au fost renascuti, primind Botezul prin apa si prin Duh", iar tatal Sfantului a ajuns mai tarziu arhiereu al Cetatii Nazianz.

Sfantul Grigorie era mare iubitor de carte si ii asculta cu mare atentie pe cei mai vestiti dascali ai timpului sau. Aflat la studii la Atena, multi se minunau de intelepciunea sa. Aici s-a intalnit cu Sfantul Vasile cel Mare, cei doi devenind "ca doi frati", in scurta vreme depasindu-si dascalii in desavarsire.

Cu toate ca marii filosofi din Atena i-au rugat sa ramana ca dascali de filosofie, Sf. Grigorie, dupa cum a notat in scrierile sale, "nu s-a amagit de slava pagana a filosofiei", ci s-a intors la tatal sau, care era episcop batran in Nazianz, unde, la varsta de 30 de ani, dupa obiceiul timpului, a primit Sfantul Botez, pe care il dorea din copilarie, chiar din mainile parintelui sau. Voia de asemenea sa mearga in pustie, sa se lepede de lume. A fost hirotonit preot de catre tatal sau, care ar fi vrut sa-l vada episcop, insa Sf. Grigorie n-a primit o astfel de vrednicie, dorindu-si doar linistea monahiceasca. Dupa ce a primit "carte" de la Sf. Vasile cel Mare, care era preot la o manastire din Pont, a fugit in taina in acest loc. Dupa cativa ani s-a intors la Nazianz sa-si ajute tatal in treburile bisericesti si in cele ale casei, intarindu-l in dreapta credinta, mai ales ca Biserica era tulburata de eresul lui Arie. A imbracat apoi in stralucire ortodoxa amvonul bisericutei "Sf. Anastasia" din Constantinopol, in vremea cand ereticii arieni erau puternici in cetate si n-a contenit sa-i mustre. Iubind linistea si gandirea la cele inalte, a refuzat scaunul patriarhal care-i fusese oferit, si s-a asezat in satul natal. Si-a gasit patria vatamata de eresul lui Apolinarie si a curatit-o prin multe sfatuiri si scrisori. Rugat de cetateni sa primeasca scaunul episcopal, n-a voit, punandu-l episcop pe drept-credinciosul Eulalie. La adanci batraneti a trecut la Domnul, lasand crestinatatii importante scrieri, vestite fiind cele cinci cuvantari teologice, in care lamureste taina adanca a Sfintei Treimi.

Astazi este praznuit si un sfant roman, Bretanion, Episcopul Tomisului, ucenic al Sf. Vasile cel Mare. Sf. Bretanion a avut un rol important in trimiterea documentelor necesare transferarii moastelor Sf. Sava Gotul in Capadocia, la cererea Sf. Vasile redactand actul martiric al Sf. Sava Gotul. De asemenea, a fost mare sustinator al dreptei credinte, refuzandu-l pe imparatul arian Valens, care i-a cerut sa intre in comuniune cu arienii si sa slujeasca impreuna cu ei, vorbindu-i cu indrazneala despre Sinodul Ecumenic de la Niceea (325).

×