Sfântul Spiridon, făcătorul de minuni

În cea de-a douăsprezecea zi a lunii decembrie, creştin ortodocşii îl pomenesc pe Cuviosul Părinte Spiridon, făcătorul de minuni. S-a născut în Cipru şi a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare şi a lui Constantie şi era un om simplu dar, mai ales, smerit cu inima. Sinaxarul ne învaţă că în copilărie a fost păstor. Venindu-i vremea, s-a însurat dar a rămas văduv la scurt timp. “Cu osârdie slujea Lui Dumnezeu prin fapte bune iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. Atât de mult a plăcut Lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat şi izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetăţii Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăţia marelui Constantin şi a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite” (Vieţile Sfinţilor).

Multe au fost minunile Sfântului Spiridon. Rugăciunile lui au adus ploaie în vreme secetoasă şi au oprit ploile peste măsură, au oprit curgerile râurilor. Sfântul Spiridon a dat la iveala gândurile păcătoase ale unei desfrânate care îndrăznise să se apropie de el şi a făcut-o să-şi mărturisească păcatul. Prin puterea Sfântului Duh a astupat gura unui sofist arian, meşter în cuvinte, la Sinodul de la Niceea, care a primit apoi credinţa creştină. “Săvârşindu-se acel mare sobor al Sfinţilor Părinţi şi fiind biruit şi lepădat Arie şi fiecare întorcându-se într-ale sale, s-a întors şi Sfântul Spiridon la casa sa. În acea vreme, a murit Irina, fiica lui, care înflorise cu tinereţile şi vremea vieţii sale şi-a petrecut-o în feciorie curată, încât era vrednică de cămara cea cerească. Atunci a venit la Sfântul o femeie plângând şi spunând că a dat fiicei lui, Irina, un odor de aur, spre păstrare; dar de vreme ce ea a murit, a rămas odorul ascuns, neştiut de nimeni. Sfântul Spiridon, căutând pretutindeni prin casa sa odorul, cel ascuns nu l-a aflat; apoi, văzând lacrimile şi tânguirea femeii şi fiindu-i milă de ea, a mers la mormântul fiicei sale, împreună cu casnicii săi şi a strigat către cea moartă, precum odinioară Hristos lui Lazăr, zicându-i: «Fiică, Irino, unde este odorul cel de aur, care ţi s-a încredinţat spre păstrare?» Iar ea, ca dintr-un somn lung deşteptându-se, a răspuns: «În cutare loc al casei (spunând numele locului) l-am ascuns pe el». Şi iarăşi a zis către dânsa Sfântul: «Dormi de acum, fiica mea, până când te va deştepta pe tine Domnul tuturor, la învierea cea de obşte». Atunci s-au cuprins de frică toţi cei ce erau acolo, minunându-se şi înspăimântându-se de acea minune preaslăvită, iar Sfântul, aflând odorul în locul cel spus, l-a dat acelei femei”. (Vieţile Sfinţilor).

Numeroase sunt minunile săvârşite de Sfântul Ierarh al Lui Hristos Spiridon. Prin credinţa şi rugăciunile sale, împăratul Constantie a fost vindecat de boala de care suferea. Sfântul Spiridon a  vindecat muţenia unui diacon, căruia îi poruncise să spună o mică rugăciune pe vremea unei arşiţe, iar el, pentru mărire deşartă, lungise rugăciunea şi din pricina asta amuţise îndată. Sinaxarul ne spune că multora le-a prezis cele viitoare prin darul său cel dumnezeiesc al cunoaşterii de mai dinainte a lucrurilor. Pe episcopul Trifilie, care trăia în petreceri şi desfătări lumeşti, l-a povăţuit şi l-a îndemnat să dorească mai mult bunătăţile cele viitoare. Se spune că, în timpul verii, când soarele dogorea, capul Sfântului era plin de rouă iar prin aceasta Dumnezeu arăta cinstea ce i se va da. “Ieşind împreună cu secerătorii la seceriş - pentru că era smerit şi lucra cu mâinile sale, nemândrindu-se de înălţimea dregătoriei - şi secerând holda sa, deodată, în ceasul cel mai cumplit al arşiţei, s-a rourat capul lui, precum odinioară lâna lui Ghedeon; de care lucru toţi s-au minunat şi s-au mirat. După aceasta toţi perii capului său s-au schimbat şi unii s-au făcut galbeni, alţii negri, iar alţii albi; singur Dumnezeu ştie pentru ce s-a făcut aceea şi ce însemna. Iar Sfântul, pipăind capul cu mâna sa cea dreaptă, a spus celor ce erau acolo, cum că s-a apropiat vremea despărţirii sale de trup şi-i povăţuia pe toţi la fapte bune, iar mai vârtos spre dragostea Lui Dumnezeu şi către aproapele.” (Vieţile Sfinţilor)

Nu după multă vreme, Sfântul Ierarh Spiridon s-a mutat să trăiască şi alături de îngeri şi a fost îngropat cu slavă în biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda.