Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ilustraţiunea Română, 13 iulie 1937
"O veche şi interesantă tradiţie ardeleană este aşa-numitul «tîrg de
fete» care se face în fiecare vară pe muntele Găina. Denumirea de «tîrg
de fete» a dat necunoscătorilor o părere foarte greşită asupra celor ce
se petrec în acest bîlci anual. De fapt, e un mare tîrg care se ţine pe
vastul platou al muntelui Găina de locuitorii a peste 14 sate.
Ilustraţiunea Română, 13 iulie 1937
"O veche şi interesantă tradiţie ardeleană este aşa-numitul «tîrg de fete» care se face în fiecare vară pe muntele Găina. Denumirea de «tîrg de fete» a dat necunoscătorilor o părere foarte greşită asupra celor ce se petrec în acest bîlci anual. De fapt, e un mare tîrg care se ţine pe vastul platou al muntelui Găina de locuitorii a peste 14 sate.
În vremurile de altădată, comunicaţia între aceste sate se făcea cu mult mai greu decît astăzi. Astfel, căsătoria tinerilor ar fi trebuit să se facă numai între locuitorii aceluiaşi sat, ceeace ar fi dus la rezultate foarte triste pentru sănătatea urmaşilor. De aceea, cu multe sute de ani în urmă, locuitorii acestor sate izolate, în majoritate munteni aspri, dar isteţi la minte, dîndu-şi seama de nevoia de a se amesteca populaţia satelor, au decis crearea acestui «tîrg de fete», care de atunci are loc la fiecare început de vară.
Deşi astăzi nu mai este nevoe de acest mijloc pentru căsătoria tinerilor, totuşi s-a păstrat vechea tradiţie, şi toate fetele şi flăcăii buni de cununie se întîlnesc la «tîrgul de fete», unde se angajează aproape toate căsătoriile anului care vine.
În ziua cea mare a tîrgului, toate şoselele, drumurile de munte, potecile şi cărăruile ce duc spre vestitul platou unde se ţine tîrgul sînt pline, pline de lume. Satele se golesc de lume şi pregătirile pentru tîrg se ţin cu săptămîni înainte.
În noaptea care precede tîrgul, negustorii ambulanţi vin cu mărfurile lor, îşi ridică tărăbile şi corturile, încărcate cu tot soiul de lucruri. În special cei cu turtă dulce fac aici un dever enorm.
Cai mici de munte sau de boi plăvani vin de pe toate drumurile spre inima tîrgului, aducînd tronul de zestre şi miresele, care vor aştepta aici, ca în basme, ca să vie un Făt-Frumos să le ia.
Pelerini, cu amulete dela Ierusalim sau dela muntele Athos, călugări cerşetori cu iconiţe trec de la car la car, oferindu-şi marfa de vînzare celor cari îşi caută aici norocul. Iar ţigăncile lăieţe, bătrîne vrăjitoare cu priviri de păcură, scot din sîn bucăţi mirositoare de «năvalnic», rădăcină fermecată, care dă celui ce o poartă putinţa să fie veşnic iubit.
– Ia, maică năvalnic, să te iubească mirele de mîine!, şoptesc ţigăncile, şi fetele îmbujorate scot gologanii din colţul batistei, ascunzînd apoi, cu privirea dusă departe, năvalnicul în sîn.
De departe, din şoseaua care şerpueşte pe la poalele muntelui, se pare că arde «Găina», de lumina puternică a focurilor şi a lămpilor de acetilenă.
În noaptea aceasta nu doarme nimeni. E o forfotă în tîrg, un zgomot şi o mişcare ca într-o tabără de soldaţi exact ca înaintea unei lupte decisive.
Cei cari au venit pentru schimbul de mărfuri se tocmesc aprig, vînd, cumpără şi apoi beau aldămaşul. Flăcăii din toate satele, de prin împrejurimi, gătiţi cu haine de sărbătoare, cu pălăriile împodobite cu cozi întregi de cocoşi şi frunze de salcîm, se plimbă printre care, prin faţa fetelor de măritat. De o parte şi de alta se schimbă glume şi în curînd fiecare flăcău se aciuiază pe lîngă un car străin. Muntencele de aici nu sînt nişte fecioare anemice şi visătoare, ci nişte băciţe voinice, crescute în aerul tare al munţilor, cari se pot lua la trîntă cu orice flăcău de vîrsta lor.
Se întîmplă adesea şi mici tragedii. Cîte un flăcău şi o fată, cari s-au cunoscut la tîrgul de pe muntele Găina, nu primesc şi încuviinţarea părinţilor ca să se căsătorească. Oamenii de aici au sîngele iute şi o răpire e mai eficace decît binecuvîntarea părinţilor. Legende şi cîntece s’au făcut multe şi povestea lui Tudor Bărăgăneanu, care a putrezit în temniţa din Gherla, după ce şi-a răpit aleasa inimii pe care o cunoscuse la tîrg şi a luat drumul codrului, poate să aibă şi un sîmbure de adevăr.
Spre seară, cînd fiecare şi-a găsit perechea, începe jocul şi petrecerea care ţin pînă a doua zi în zori, cînd «tulnicele» anunţă sfîrşitul tîrgului. În toamnă, în toate satele încep nopţile, contractate la tîrg. Dar, din nefericire, rămîn şi multe inimi fripte…, aşa cum spun şi versurile: «Foaie verde de neghină/ Tîrgule de pe Găină/Unde-i mîndra ce mi-ai dat-o/ Că un altul mi-a furat-o!»."
