Cand tatal sau, Carol al II-lea, a venit pe tron, Mihai era elev de scoala primara. Dupa terminarea scolii primare la Castelul Peles, Mihai si-a continuat studiile intr-o clasa special organizata pentru el, condusa de generalul Traian Grigorescu. Elevii care urmau sa fie colegii Principelui mostenitor au fost selectati dintre cei care avusesera media 10 la admiterea in liceu. Clasa speciala a fost alcatuita din copii din toate categoriile sociale, de la fiul unui mecanic de locomotiva, pana la fiul unui mare industrias, incluzand si cate un reprezentant al principalelor minoritati din Romania, adica un secui si un sas. Lista profesorilor includea savanti cu recunoastere internationala, cum ar fi istoricul Nicolae Iorga.
Dupa saptamana laptelui, a florilor, a vinului - au avut si scolarii, saptamana examenelor. Mai putin vesela decat cea a vinului, mai putin dulce decat cea a laptelui si mai putin romantica decat cea a florilor - saptamana examenelor a fost mai curand... o saptamana a patimilor! Cate emotii, cata incordare! Sub ploaia de reforme, bietii elevi au fost si ei, in ultima vreme, adevarati cobai pentru experientele care au schimbat la scurte intervale programe si orarii, care au reformat, au cazut, au dres, desigur in dorinta unui cat mai ideal invatamant. De aceia examenele au fost anul acesta o «balanta de verificare» ceva mai pretentioasa, ale carei socoteli doar oamenii de scoala le pot intelege". (din "Ilustratiunea Romana", nr. din 24 iunie 1936)