Vineri 30 mai

Este ziua 151 a anului. Au mai rămas 215 zile.

Este ziua 151 a anului. Au mai rămas 215 zile.

Ziua gardianului public

Soarele răsare la 5:35, apune la 20:51
Luna răsare la 2:32ţ apune la 15:39

Lună nouă 3 iunie

Primul pătrar (Luna în creştere) 10 iunie

Lună plină 18 iunie

Ultimul pătrar (Luna în descreştere) 26 iunie

Gemeni (22 mai – 21 iunie)

Proverbul zilei: “Şade cu punga în drum”
“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

Sărbătoare creştină

Sărbătorit astăzi, Cuviosul Isaachie Mărturisitorul a trăit în secolul al IV-lea. Pe timpul vieţii a fost călugăr. La un moment dat i-a venit imboldul de a pleca în Constantinopol şi de a-l căuta pe Valens Arianul. Despre Valens Arianul trebuie spus că era cel care pornise război contra goţilor. Isaachie l-a îndemnat să îi ocrotească pe creştini şi, dacă îl va asculta, Dumnezeu se va îngriji de cauza sa. Împăratul nu i-a dat crezare. Cuviosul l-a vizitat şi a doua oară şi i-a repetat îndemnul. Valens Arianul a luat gestul ca pe un afront şi a dat ordin ca Isaachie să fie chinuit. Ascunzîndu-se într-o şură, Valens Arianul a ars de viu.

Calendar creştin-ortodox

Cuvioşii: Isaachie Mărturisitorul şi Varlaam; Sf. Mc. Natalie (Dezlegare la peşte)

Calendar romano-catolic

Sf. Ferdinand, rege; Sf. Ioana d’Arc, fecioară

Calendar greco-catolic

Sf. Isachie, călugăr

Click istoric
La 30 mai 1778 se stingea din viaţă, la Paris, Voltaire. Pe numele său adevărat François-Marie Arouet, Voltaire s-a născut în 1694. A fost scriitor şi filozof al
Iluminismului francez. Din pricina viziunilor sale neaprobatoare, pe care le reda în batjocură, a fost întemniţat în 1717 pentru unsprezece luni la Bastilia. Ca ateu şi francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituţionale, dar şi în neînţelegerile politice. El s-a autonumit Theist, un om încrezător în Dumnezeu, dar care a renunţat la creştinism. Prin mijlocirea Madamei de Pompadour la curţile regale, Voltaire a fost numit istoriograf şi primit în Academia Franceză.

S-a întîmplat azi

În România

1492 – Începe construirea bisericii cu hramul “Sfîntul Gheorghe” de la Hârlău;

1948 – Are loc la Bucureşti o conferinţă consacrată sportului, la care se hotărăşte încetarea activităţii sportive profesioniste, dizolvarea asociaţiilor private de turism şi trecerea lor în cadrul Oficiului Naţional de Turism (O.N.T.).

În lume
1431 – Acuzată de erezie, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în Piaţa Vieux-Marché din Rouen;

1933 – Prima sesiune a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri, la Praga, ia în discuţie, printre altele, şi problema elaborării unui plan economic, în care scop creează un Consiliu economic pentru coordonarea intereselor economice ale celor trei state, respectînd suveranitatea naţională a fiecăruia. În comunicatul final se reafirmă opoziţia statelor membre faţă de proiectul “Pactului celor patru” şi, în genere, faţă de orice acţiune a cărei finalitate ar fi fost revizuirea tratatelor;

1982 – Spania devine a şaisprezecea membră a NATO.

Născuţi la 30 mai

1928 – Agnès Varda, regizor;

1929 – Doina Cornea, fostă disidentă anticomunistă; membru fondator al Grupului pentru Dialog Social şi al Alianţei Civice.

Credinţe populare, tradiţii, semne

Simbolul oricărei călătorii este băţul, bîta sau toiagul. În multe sate de pe valea Sebeşului, băţul reprezenta la începutul secolului al XX-lea un substitut al celui care îl purta. Rezemat de poartă sau de uşă, păzea simbolic casa lăsată de stăpîni neîncuiată cu lacăte şi chei. Legătura dintre om şi băţ era de ordin spiritual, ca între fraţii de cruce. În păstorit, băţul şi ciobanul se despărţeau unul de altul numai în timpul mesei. Spre deosebire de “fraţii de cruce”, care se legau pînă la moarte, cînd se anula la cimitir deasupra gropii sau mormîntului prin diferite practici de dezlegare, băţul sau toiagul la înmormîntare rămîne nedespărţit de tovarăşul său şi pe lumea cealaltă. În munţii Apuseni se pune în groapa mortului un băţ crăpat la un capăt în care se introduce un ban: cu băţul se sprijină la mers şi se apără de duşmani, cu banul plăteşte vămile din lungul drumului. În satul Comăna de Jos din judeţul Braşov se aşeza “pînă nu de mult în mîna mortului sau în copîrşeu, o botă din lemn de brad”. După unele credinţe, băţul i-ar fi necesar călătorului să se apere de cîinii morţilor, de “căţeii pămîntului”, care îl latră ca pe oricare necunoscut în prima noapte după înmormîntare. În aceste credinţe îşi află originea obiceiul de a i se confecţiona mortului un “toiag”, o lumînare egală cu lungimea trupului, încolăcită ca o spirală şi aprinsă în anumite momente ale ceremonialului funerar. (Profesor Ion Ghinoiu)