x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Calendar Vineri - 9 ianuarie 2009

Vineri - 9 ianuarie 2009

de Ramona Vintila    |    09 Ian 2009   •   00:00

Este ziua 9 a anului
Au mai rămas 356 de zile

Soarele:
Răsare la 7:51
Apune la 16:55
Luna:
Răsare la 14:45
Apune la 6:19
Lună plină:
12 ianuarie
Ultimul pătrar(Luna în descreştere):
19 ianuarie
Lună nouă:
27 ianuarie
Primul pătrar(Luna în creştere):
5 februarie

 

Proverbul zilei:

“Ochii ce se văd rar sunt mai drăgălaşi”
“Proverbele Românilor”, Iuliu A. Zanne/Ed. Scara

 

Sărbătoare creştină:  Sf. Mucenic Polieuct; Cuv. Eustratie

Sfinţii Mucenici Polieuct şi Nearh au fost doi ostaşi, buni prieteni, în zilele împăratului Deciu. Nearh era creştin, iar Polieuct, cu toate că era păgân, înclina să ajungă creştin. Împăratul a dat poruncă foarte aspră împotriva creştinilor. Aceasta a tulburat adânc pe Nearh, de teamă ca nu cumva prietenia lui cu Polieuct să se rupă. Plin de râvnă, Polieuct a smuls porunca împăratului şi a aruncat-o în vânt. Văzând idolii pe care păgânii îi duceau spre altare, la închinare, i-a smuls de la cei care-i purtau şi i-a călcat în picioare. Astfel Sfântul Polieuct s-a dus să ia în stăpânire mărirea pe care Dumnezeu a făgăduit-o tuturor acelora care se vor lepăda pe sine, pentru numele Lui.

 

S-a întâmplat azi

ÎN ROMÂNIA
1844 – Apare la Iaşi periodicul săptămânal Propăşirea sau Foaie ştiinţifică şi literară (titlu impus de cenzură), sub redacţia lui M. Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, I. Ghica şi Panaiotă Balş, care continuă programul Daciei Literare. Între studiile publicate: Nicolae Bălcescu, “Puterea armată şi arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum”;
1886 – Inaugurarea la Bucureşti, la Templul Spaniol, a Bibliotecii populare, pe baza fondului de carte donat de Emanuel Farchy;
1888 – Legea pentru înfiinţarea unui serviciu de navigaţie fluvială şi maritimă.

ÎN LUME
1964 – În zona Canalului Panama a fost identificată una dintre cele mai ample mişcări antiamericane.

NĂSCUŢI LA 9 IANUARIE
1913 – Richard Nixon, al 37-lea preşedinte al SUA (m. 1994);
1941 – Joan Baez, interpretă. 

 

Click istoric

Astăzi se împlinesc 55 de ani de la inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet din Bucureşti. Numit astăzi Opera Română din Bucureşti, edificiul a fost inaugurat cu “Dama de pică” de Ceaikovski. În vederea Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor ce urma să fie găzduit de România în august 1953, Opera primise un sediu nou, ce oferea condiţii de lux în contrast puternic cu situaţia socială din ţară. A urmat o perioadă de expansiune, influenţată fericit de legăturile cu URSS. Beneficiind de o echipă de interpreţi de cea mai înaltă clasă şi de unul dintre cele mai bune coruri din Europa de Est, Opera Română din Bucureşti a devenit o scenă extrem de apreciată.

 

Credinţe populare, tradiţii, semne

Psihoterapia, fitoterapia, chinotera-pia, meloterapia, balneoterapia sunt denumiri moderne ale unor tehnici străvechi de tămăduire a bolilor cu ajutorul plantelor de leac, trasului (masajului), bioenergiei, apelor minerale şi altele. Multe din aceste mijloace de vindecare a suferinţelor făceau parte din terapia descântatului, tehnică preistorică ce era confundată adesea pe nedrept cu vrăjitoriile şi escrocheriile paranormalilor de tot felul. Descântecul se bazează pe tera-pia cuvântului care îmbina, de la caz la caz, fito-, psiho-, chino- şi meloterapia. Bolile erau considerate personificări ale răului, intrau în corp trimise de persoane iniţiate, prin vrăjitorii, de duşmani, prin blesteme şi înjurături, dar şi de Dumnezeu, Maica Precesta, Sfânta Vineri etc., ca pedeapsă.

  • Profesor Ion Ghinoiu

 
Încă o zi infectă...”
9 IANUARIE 1900
“Noapte proastă” (Jules Renard)

• “Încă o zi infectă…” sau “365 de motive de a nu te ridica din pat”, Pierre Enckell/ Ed. Art

×
Subiecte în articol: calendar ianuarie