Zavaidoc, năbădăiosul cântăreţ care făcea geamurile să zbârnâie

Era in 1896. 8 martie. Ziua Femeii nu se serba pe a­tunci... Intr-o familie de lautari se nastea, la Pitesti, Marin Teodo­rescu, numit mai tarziu Zavaidoc, cel care avea sa uimeasca o intreaga Romanie cu glasul sau iesit din comun.

A prins drag de lautarie de mic. Tanase Teodorescu, tatal, canta mirific la tambal si din struna starnind aplauze si admiratia tuturor mesenilor din carciumile in care isi facea programul. Bucuria nasterii lui Marinica a fost nemarginita pentru Tanase, al carui vis a fost sa rupa gura lumii cu un taraf in familie. Asa ca de mic il purta pe baiat cu el, chiar si iarna, sub suba, sa nu inghete, ca sa se lipeasca lautaria de el. Marinica a ramas fara tata la vreo 14-15 ani, cand s-a vazut nevoit sa asigure painea celor doua surori mai mici, alaturi de Vasile, fratele mai mare.

Anii au trecut si a fost luat in armata. Din livretul militar reiese ca Marin Teodorescu avea o inaltime de 1,56 m si 80 kg si, ca semnalmente, o cicatrice la buza, parul negru si ochii caprui. Doi ani mai tarziu, in 1918, acesta s-a inregimentat voluntar in primul razboi mondial pentru a-i fi aproape fratelui Vasile. A fost inrolat la Pitesti, la Re­gimentul 44 – Infanterie. L-a avut comandant pe Traian Mosoiu, care iubea cantecele batranesti si ii placea sa asculte muzica atunci cand se aseza la masa.

Intr-una din zile i-a cantat cu foc si Marinica. Pe loc i-a intrat la suflet, pentru ca interpreta cu patos si la orice ora melodii nemaiauzite. Generalul Traian Mosoiu a fost cel care i-a spus pe loc Zavaidoc nume ce provine de la stravechiul 'zavaidoaca', ce poarta semnificatia de nabadaioasa. I s-a incredintat apoi misiunea de a domoli durerea ranitilor pe linia frontului din Moldova, in echipa condusa de George Enescu din care faceau parte taraful lui Fanica Luca, Elena Zamora si Maria Ventura.

Dupa incheierea primului razboi mondial a luat fiinta taraful fratilor Zavaidoc cu Vasile la vioara, Zoia la acordeon, iar Marinica zicea din gura cu mare talent. In perioada interbelica muzica lui Zavaidoc era la mare cautare. Vocea lui puternica rasuna in saloanele pline ale restaurantelor vestite ale vremii. Era cerut in toate colturile tarii. A avut turnee la Iasi, la Arad dar si la Timisoara si a starnit ropote de aplauze chiar si la Paris, in 1937, la Expozitia Universala, cand a insotit delegatia Romaniei. Ar fi putut sa devina tenor, fiind remarcat de marii tenori ai vremii, insa mrejele operei nu l-au atras. In plus, casele de discuri il cautau sa-i imprime cantecele.

In 1925 semneaza deja primul contract cu renumita Casa de discuri Columbia, care ii scoate disc dupa disc. Zicea fara microfon de zbarnaiau geamurile, tintuind clientii localurilor pe scaune o noapte intreaga.

Admiratoarele il urmareau peste tot. Dar inima lui a fost cucerita de Constanta (Tanti) Pavel, din Focsani. Impreuna au avut trei copii: Constanta (Pusa) – singura care a supravietuit si avea sa mosteneasca talentul parintelui, Zavaidoc (botezat astfel dupa renumele tatalui, ucis la cativa anisori de un banal vaccin, facut in graba de o asistenta) si Niculina.

In 1944 napasta a pus stapanire pe familia lui Marin Teodorescu Zavaidoc. Banca la care avea depusa intreaga agoniseala de milionar a dat faliment, casa i-a fost bombardata, iar sora, Zoe, ucisa. Indurerat, pleaca din Bucuresti, poposind prin mai multe orase ale tarii, muncind din greu sa asigure painea familiei sale si a celor cinci nepoti orfani. Grav bolnav, in decembrie 1944, a fost internat la Spitalul Filantropia. Aici si-a trait ultimele clipe de viata, orb, in chinuri cumplite. Si-a dat duhul la 13 ianuarie 1945, in aceeasi zi in care s-a prapadit si me­zina familiei, Niculina, in varsta de doar doua luni. A fost inmormantat la cimitirul Izvorul Nou, apoi reinhumat la cimitirul Manastirii Cernica.