Accident mortal pasat între procurori

Acum un an, la 23 octombrie 2009, s-a împlinit un an de când tatăl meu, Stelian Caşcaval, a fost lovit pe trecerea de pietoni de o maşină condusă de Adina Sillona Gramon. La câteva minute după accident, tatăl meu a murit sub ochii nepăsători ai şoferilor aflaţi în trafic, în mijlocul carosabilului. Poate erau prea grăbiţi! În ziua accidentului, tatăl meu se întorcea de la serviciu spre casă, unde îl aştepta mama.

În primele patru luni de la producerea accidentului, ancheta a stagnat, pentru că nu a fost finalizat raportul de necropsie, dar este total de neconceput ca ancheta să stagneze în continuare şi dosarul să fie plimbat de la un procuror la altul. Din ziua accidentului, viaţa familiei noastre s-a schimbat. Totul într-o fracţiune de secundă şi după o suferinţă amarnică, acum, la al doilea Crăciun fără tată, ne vine greu să credem că nu s-a întâmplat nimic după tot acest timp. Poliţia ne-a anunţat la 25 iunie că a trimis dosarul la Parchet cu propunere de începere a urmăririi penale pentru culpă comună. Au refuzat să ne acorde acces la dosar şi au refuzat să ne predea o copie a referatului pregătit pentru Procuratură. Ne-au chemat în acea zi pentru a ne prezenta aceste concluzii personal. De atunci şi până în prezent, Parchetul nu a întocmit rechizitoriul, motivând că nu au avut resurse pe timpul vacanţei de vară. Între timp, dosarul s-a plimbat la trei procurori. Săptămâna trecută am fost informaţi că noul procuror numit pe dosar doreşte reaudierea autoarei. În dimineaţa reaudierii, avocatul nostru a primit un e-mail de la avocatul domnişoarei Gramon, cea care l-a lovit pe tata pe trecerea de pietoni, în care spune că a încercat de nenumărate ori să ne contacteze fără reuşită. Nimeni nu ne-a contact niciodată nici pe noi şi nici pe avocatul indicat pentru contact în plângerea penală în toată această perioadă, adică mai mult de un an. În e-mail se oferea să ne ajute cu cheltuielile de înmormântare, dar acel e-mail ne sporeşte amărăciunea şi ne întăreşte convingerea că trăim într-o lume dezumanizată, în care totul se reduce la relaţii şi bani. Nu ştiu ce se întâmplă cu conştiinţa acestor persoane.

Tatăl meu s-a născut în Câmpulung Muscel, având o viaţă foarte grea. A fost crescut numai de bunica mea, întrucât tatăl lui a murit în război. A făcut liceul la seral, iar ziua lucra pentru a se întreţine. A intrat la facultate la Bucureşti şi a terminat în primii cinci împreună cu mama mea, acolo s-au şi cunoscut. Neavând părinţi înstăriţi şi nici relaţii, au muncit din greu pentru a ne asigura mie şi surorii mele tot ce ne-a trebuit. Eu, sora mea şi cele trei nepoţele au fost cea mai mare bucurie şi mândrie a vieţii lui. Tatăl meu a fost director economic în ultimii 35 ani ai vieţii sale şi a fost foarte iubit şi respectat de toţi colegii săi. Nu m-am putut împăca cu o explicaţie despre cum şi de ce ni s-a întâmplat nouă această tragedie. Şi de ce tata, care a fost un exemplu pentru noi toţi şi pentru toţi care l-au cunoscut, şi-a găsit sfârşitul singur pe caldarâm, fără să ne fi luat la revedere de la el. Este foarte greu să vorbesc despre ce s-a întâmplat şi nu cred că este vreo dată în care să aud sirene de ambulanţă fără să tresar şi să mi se umple ochii de lacrimi. Iar mama mea, la 62 de ani, a rămas împietrită în durerea şi singurătatea cu care trebuie să se împace pentru anii ce i-au rămas. Nu ştiu cum o să îi explic fetiţei mele de 1 an şi jumătate că buni Stelian a fost omorât pe o trecere de pietoni şi că persoana care l-a omorât probabil că o să primească şase luni cu suspendare, şi asta după trei-patru ani de la data la care a luat o viaţă. Numai în România este posibil să îţi pierzi tatăl într-o fracţiune de secundă, să nu îl poţi vedea decât peste trei zile şi să ţi se refuze accesul la informaţiile legate de deces. Trăim într-o lume în care decăderea morală, indiferenţa şi ignoranţa sunt calificativele actuale.
Aniela Foster Tuner, Bucureşti