x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Atenţie, porci la volan!

0
Autor: Carmen Dragomir 29 Mar 2010 - 00:00
Atenţie, porci la volan! Dragoş Savu/Jurnalul Naţional




Cei mai mulţi dintre bărbaţii pe care i-am întrebat trăiesc cu impresia că femeia e cel mai bun şofer. Atunci când stă pe loc. Cei mai mulţi dintre bărbaţii cu care am relaţionat în trafic au avut aceeaşi părere.

Dacă eşti femeie, pleci de-acasă şi te urci în maşină, n-ai cum să ai o zi plictisitoare. Pentru a-mi susţine afirmaţia, mi-am făcut jurnalul ultimei săptămâni de şofat.

Într-una din zile, pe la amiază, merg pe un mare bulevard. Trafic aglomerat, maşini bară la bară. Semaforul se schimbă pe roşu. Ieşit moţ de pe o străduţă din dreapta, un meltean cu o dubă vrea să taie bulevardul. Îmi face semn să-i fac loc. Mă uit în faţă, mă uit în spate, loc nu e nici să arunci un ac.

Ghiolbanul începe să claxoneze. Îl văd isteric, mi se face frică, fizicul lui arată "lucrat" timp de mulţi ani cu porţii uriaşe de cefe de porc şi de cartofi prăjiţi. Malacul scoate capul pe geam, aruncă un scuipat şi zbiară: "Dă-te fă, mai încolo!". Trage brusc de volan, la intimidare, crezând că-o să mă facă să mă teleportez. Încerc să dau în spate, în speranţa că domnul cizelat din jepp-ul auriu din spatele meu o să observe că vreau să fac un act de caritate sub presiune şi-o să fie receptiv, mai ales că are loc de marşarier.

Domnul cizelat era de fapt tot un ghiolban, camuflat în costumul de sute de euro pe care îl purta. Bădăranul în costum începe şi el să claxoneze şi să schimbe isteric faza lungă cu faza scurtă.

Sunt prinsă ca o conservă între doi dobitoci bolnavi de nervi. Simultan, dobitocii se dau jos şi vin val-vârtej spre mine. Blochez uşile şi mă fac că plouă. După ce îmi trag mai mulţi pumni în parbriz, noroc că am geamuri securizate, dobitocii se mulţumesc să se înjure unul pe celălalt.

După ce am scăpat de unul, celălalt m-a chinuit preţ de 20 de minute de drum cu claxoane şi diverse semne, urlând că era să-i lovesc "bijuteria". Răsuflu uşurată când mitocanul iese din raza mea vizuală, deschid geamurile. Miroase a primăvară, păsărelele cântă... Îmi văd de drum, mă uit la forfota oamenilor, am şi uitat că la unii dintre ei nesimţirea e nativă şi semnalizează.  


"TACI, FĂ, CĂ N-ARE NIMIC!"
În ziua următoare, pe acelaşi bulevard. Stau frumos la un stop, aşteptând să se fa­că verde. Deodată, mi se pare că e cu­tre­mur. Dar nu e.

Un cetăţean conducător de "jep" are impresia că între cele două benzi de pe sens mai e una intermediară. Aşa că, încearcă insistent să împingă maşina mea cu maşina lui, ca să-şi facă loc. Mă uit siderată şi încerc să-i explic că maşina mea funcţionează cum trebuie şi că nu am nevoie de ajutor, dar e roşu la semafor. Nebunul nu se potoleşte. Mă dau jos să văd dacă vopseaua mai e la locul ei, şi, eventual, să văd ce număr o să scriu în declaraţia de la poliţie. Nu pot să-mi reprim curiozitatea şi îl întreb pe individ dacă e cumva dement.

Dementul îmi răspunde: "Taci, fă, că n-are nimic". Cred că dobitocii întâlniţi în ziua precedentă îmi consumaseră toată energia, că n-am mai fost în stare să-i zic nimic şi mi-am văzut de drum consolată că oricum vop­seaua de pe bara din spate fusese ruinată de alţi nesimţiţi întâlniţi mai demult.

Punctul culminant al poveştilor din trafic ale săptămânii şi răzbunarea tutu­ror posesorilor de "jep" s-a întâmplat însă o zi mai târziu, fix în faţa intrării principale a unui mare centru comercial unde mă dusesem să văd un film cu maşina unor prieteni, posesori de maşină de teren.

La plecare, târziu în noapte, reperăm cu toţii o siluetă aproape lipită de maşină. La o privire mai atentă, misterul se elucidează: unul dintre taximetriştii care îşi aşteptau clienţii la intrarea în mall n-a mai putut să se ţină şi s-a uşurat fix pe maşina noastră. Unu: "fiindcă veceul era departe" şi doi: "fiindcă alta mai mare n-a găsit".
Citeşte mai multe despre:   mişcarea de rezistenţă

Serviciul de email marketing furnizat de