Bădăran de 41

Sfârşit de decembrie 2009. Capătul tramvaiului 41. Adică Ghencea. Cunoscătorii ştiu că fac această precizare pentru că 41, ca orice tramvai care se respectă, are două capete. În cazul lui 41, Piaţa Presei Libere. Capăt despre care va fi vorba un picuţ mai încolo.

Mă urc. Călătoresc în compania unor doamne care conversează zâmbind cu partenerii lor, uşor grizaţi - doar merg la petrecere, nu la munci - sigur nişte persoane simpatice... De la Mall-ul din Drumul Taberei se urcă nişte puşti din cauza cărora impresia mea cea bună despre companionii mei de călătorie se schimbă brusc. O dată cu preadolescenţii care vorbesc tare de-ţi sparg timpanele şi râd cu hohote drăceşti, urcă un (aproape) surdo-mut care începe să intoneze (crede el) un fel de colind din care nu se aud decât vocalele aaaaa, ooooo şi iiiii pe un singur ton. Nu e agresiv, se ţine de o bară şi "cântă", să scoată un bănuţ. Toată suflarea care circulă pe această linie îl ştie pe amărâtul ăsta ca pe-un cal breaz, alături de ţiganii care-ţi oferă şerveţele umede şi leucoplast cu rivanol, 3 la 10 mii... În Pasajul Lujerului am crezut că mor. Dintr-o dată, a început să miroasă a hidrogen sulfurat (citeşte ouă clocite) şi a toate budele şi fermele de pui şi porci din lume, la un loc. "Desfătarea" olfactivă avea loc pe fondul acuzelor acelor puşti la adresa surdo-mutului. Agitau spray-urile - habar n-aveam că există unele cu asemenea mirosuri - din care ieşiseră insuportabilele duhori: "Daţi-l jos, s-a băşit, s-a căcat pe el, auliuu, ce pute! Morţii tăi de aurolac!". Etc... Ei bine, ca la un semn, trei dintre domnii de care povesteam că păreau nişte persoane calme şi bine dispuse, s-au transformat în nişte fiare, îndată ce tramvaiul a ieşit din pasaj şi a oprit în staţie. Dar nu i-au dat jos pe golanii care ne umpluseră de miasme şi care continuau să apese pe butoanele spray-urilor, otrăvind atmosfera, ci pe bietul nefericit speriat de reacţiile din jur. Oricum a coborât toată lumea, că nu se mai putea sta. I-am întrebat pe doi dintre agresorii nevinovatului de ce l-au pus la zid pe el şi nu pe nemernicii vinovaţi. "Ce vroiai, fă? Eşti chioară, nu vezi că ăia erau patru şi noi numai trei? Şi mai aveau şi şpreiuri. Poate ne orbeau dreacu'... De ce nu te-ai băgat tu, dacă eşti aşa corectă?" "Aşa e, lasă c-a trecut. Ne aerisim şi ne urcăm la loc", îi ia apărarea probabil consoarta celui ce mă bruftuluia...

CELĂLALT CAPĂT AL LUI 41
Ca să se încheie totul rotund. Astă primăvară, pe la 6:30 seara. Mă urc. Aglomeraţie mare. Invective la adresa tuturor călătorilor, venite de undeva dinspre burduf. Preţ de două staţii, am aflat că toate femeile din tramvai erau numite curve şi vaci, iar bărbaţii handicapaţi şi ţărani împuţiţi de nişte adolescenţi care pe la Mănăstirea Caşin au trecut la ameninţări. Să nu zicem că n-am fost avertizaţi: "Auziţi, bă? Vreţi să vedeţi că la prima coboară jos toată lumea? Punem bă pariu că nimeni nu mai rămâne-n tramvai? «Raţi ai dracu'» de proşti". Un bătrânel se sesizează întrebându-i de ce vorbesc aşa. "Du-te-n p... mea de boşorog, pişa-m-aş pe mormântu' mă-tii de curvă", grohăie drăceşte unul. Apoi toţi cei cinci se împrăştie la toate uşile şi, când tramvaiul opreşte la staţia Ion Mihalache, se ţin de cuvânt. Înainte de a coborî, pulverizează spray paralizant cu piper, ardei iute şi mai ştiu eu ce, care nu te lasă să respiri, să ţii ochii deschişi sau să-nghiţi. Panica i-a împins pe oamenii cuprinşi de accese rebele de tuse şi strănuturi să se calce în picioare la propriu, încercând să iasă primii din micul infern creat de posedaţii care se prăpădeau de râs, pe trotuarul cu magazinul Ana Gabriela din colţ. Nimeni n-a sărit să-i imobilizeze sau să le aplice corecţii, nimeni n-a sunat la Poliţie. Întreb vatmanul dacă s-a mai confruntat cu astfel de cazuri. "A, sigur doamnă. Copii fără minte..." Bine, şi ce-i de făcut? "Păi ce să facem? Mai staţi vreo cinci minute să intre aer curat în tramvai şi să vă urcaţi la loc, că măcar staţi pe scaun. Că de la Turda se aglomerează şi mai şi..." (Claudia Dăboveanu)