Bucureşti 555. Constantin Brâncoveanu, luminătorul de neam

În timpul domniei voievodului martir a fost tipărită “Biblia de la Bucureşti”
A fost ales domn după moartea neaşteptată a lui Şerban Vodă Cantacuzino. Constantin Brâncoveanu avea atunci 34 de ani şi era “bărbat frumos şi iubit de popor”, după cum mărturiseşte secretarul domnitorului, Anton Maria Dell Chiaro Fiorentino în scrierile sale, “Revoluţiile Valahiei”. “Ocupase înainte demnitatea de Mare Spătar şi, în urmă, de Mare Logofăt (…) Unchiul său, Şerban, îl iubea mult pentru caracterul şi distincţia manierelor sale, şi-l lăuda faţă de boieri, susţinând că nimeni nu i-ar putea continua domnia cu aceeaşi pricepere. Se susţine chiar că, în ultimele ceasuri, Şerban Vodă l-ar fi chemat la patul său de moarte şi, încredinţându-i pecetea domnească, l-ar fi rugat să-şi asume sarcina domniei, pentru liniştea sa şi a ţării”.

Constantin Vodă Brâncoveanu s-a născut în 1654 în Brâncoveni-Olt, fiind fiul postelnicului Papa Brâncoveanu şi al Stancăi Cantacuzino. Era să fie ucis pe când avea doar un an, în 1655, când seimenii i-au ucis tatăl chiar în poarta casei postelnicului Preda Brâncoveanu – bunicul voievodului. Acest tragic episod este povestit de Anton Maria Dell Chiaro: “(…) Mitropolia e pe vârful unui deal. În vale, e palatul Brâncovenesc. În afara porţii palatului se află o cruce de piatră albă, cu o inscripţie în limba valahă, că’n acelaş loc tatăl Principelui a fost tăiat în bucăţi de dorobanţii răsculaţi contra sa”. Crucea a fost ridicată, peste ani, de voievodul martir şi poate fi văzută şi azi pe Dealul Patriarhiei. Viitorul domnitor a fost ocrotit de Dumnezeu, fiind ascuns de o slujnică, în momentul în care tatăl i-a fost ucis, mai ales că revolta sângeroasă a seimenilor a condus la moartea mai multor boieri munteni. Orfan de tată din fragedă pruncie, Constantin Brâncoveanu a fost crescut de mama sa, fiica marelui postelnic Constantin Cantacuzino, frate al voievodului Şerban Cantacuzino. Beneficiind de educaţie aleasă, a studiat cu dascăli renumiţi ai timpului, de la Academia Duhovnicească din Constantinopol, dar şi de la Şcoala românească ce funcţiona pe lângă Biserica Sf. Gheorghe Vechi din Bucureşti.

În vremea domniei, Constantin Brâncoveanu Vodă avea să se îngrijească îndeaproape de susţinerea Academiei Domneşti Sfântul Sava, aflată în Complexul Mănăstiresc cu acelaşi nume din inima Bucureştilor. Aici avea să fie organizată mai târziu prima şcoală cu predare în limba română din Ţara Românească. “Mare iubitor de carte şi dornic de lumină pentru neamul său cel românesc, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu va depune mai târziu eforturi constante pentru reorganizarea şi mai buna funcţionare a Şcolii româneşti de la Mănăstirea Sf. Sava din Bucureşti. (…). Cult şi iubitor de cunoaştere, credincios devotat sfintei Biserici Ortodoxe, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu s-a dovedit a fi încă din primele zile ale domniei sale un sprijin de nădejde pentru Biserica Ortodoxă a românilor. Înscăunat la 29 octombrie 1688 în Biserica Mitropoliei din Bucureşti, la două săptămâni punea în circulaţie, pe cheltuială proprie, un monument al limbii şi culturii noastre naţionale: Biblia de la Bucureşti, cunoscută în istorie ca fiind «Biblia lui Şerban Cantacuzino», cea dintâi traducere a Cuvântului lui Dumnezeu pe teritoriul ţării noastre (la traducerea Sfintei Scripturi lucrând un grup de cărturari între care şi fraţii Şerban Greceanu şi Radu Greceanu, volum de tezaur aflat astăzi în colecţia Muzeului Municipiului Bucureşti – n.r.). De altfel, în timpul domniei sale ca voievod al Ţării Româneşti (1688-1714), numărul şcolilor, al tipografiilor şi al tipăriturilor a crescut constant. (...)”, explică prof. univ. dr. Panait I. Panait în prefaţa volumului “Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, publicat în primăvara anului 2014 de părintele profesor doctor Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, unde se află mormântul şi sfintele moaşte ale Sfinţilor Brâncoveni.

Principele Valahiei a zidit numeroase biserici monumentale, dovedindu-şi întreaga viaţă evlavia şi credinţa creştină. În vremea domniei sale, viaţa la curtea domnească era înfloritoare. “În anul 1702 – mai spune prof. Panait I. Panait –, un englez, Edmund Chrishull, însoţitorul lordului William Paget, fost ambasador al Imperiului Britanic la Înalta Poartă, consemna în jurnalul său de călătorie «strălucirea» de la curtea voievodului din Ţara Românească, eleganţa ţinutelor, stilul arhitectonic nou apărut şi datorat voievodului muntean, numărul mare al construcţiilor laice şi religioase, dar şi frumuseţea originală a acestora. Probabil că lucrul acesta a stârnit detractorii. Această «strălucire» culturală şi spirituală deopotrivă caracteristică timpului domniei Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu alături de alte considerente (politice şi economice) i-au grăbit momentul mazilirii sale şi a familiei lui”.

La 15 august 1714, domnitorul Constantin Brâncoveanu, fiii săi şi sfetnicul Ianache Văcărescu au fost ucişi de turci, după ce au fost supuşi torturii, chiar în ziua în care vodă împlinea 60 de ani. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte la 16 august pe Sfinţii Brâncoveni, de la al căror martiriu se împlinesc 300 de ani.