La 18 ani, Petre Dogaru a ajuns in arestul militiei, fiind acuzat ca a furat un portofel. Era nevinovat. Nu se pricepea inca sa fure. A fost o greseala a militienilor, pe care Dogaru a platit-o cu puscaria. Dupa ce a iesit, un plutonier l-a initiat in arta hotiei. Pana la el, era doar ""pescar de posete"".

La 18 ani, Petre Dogaru a ajuns in arestul militiei, fiind acuzat ca a furat un portofel. Era nevinovat. Nu se pricepea inca sa fure. A fost o greseala a militienilor, pe care Dogaru a platit-o cu puscaria. Dupa ce a iesit, un plutonier l-a initiat in arta hotiei. Pana la el, era doar ""pescar de posete"".

 

Aveam 18 ani in primavara lui 1975, venisem din Beresti - Galati in Bucuresti si m-am angajat la Santierul 4 ICM, ca muncitor necalificat. Aveam dormitorul, un fel de baraca, la Podul Grant, la piciorul podului. Duceam viata unui tanar muncitor necalificat, curios si cam speriat intr-un oras mare cand, intr-o zi, au venit in baraca doi militieni si cu un barbat imbracat civil. Au intrat prin camere, iar civilul a aratat spre mine: asta e. Omul fusese victima, victima unui hot de buzunare.

 

M-au urcat in masina, intr-un IMS, m-au dus la Circa de Militie de langa Podul Constanta, acuzat ca furasem un portofel. M-au pus sa dau declaratie cum am furat portofelul persoanei respective. Eu nu vazusem persoana respectiva, asa cum nu te-am vazut pe dumneata pana n-ai venit la mine, la penitenciar la Galati. In primul rand ca nu ma pricepeam sa fur, in al doilea rand, chiar dupa ce m-am apucat de furat, in viata mea nu am furat un portofel din buzunar de la nimeni. Am fost talhar si spargator de case, nu borfas. In fine, n-am fost de acord sa dau nici o declaratie si cei doi militieni care m-au dus m-au luat la incins. Ori erau prea nervosi, ori mai servisera ceva, dar m-au incins rau de tot. M-au bagat in arest, singur in camera, si cel care era de serviciu pe arest venea si ma verifica, sa vada daca mai misc.

 

Am stat patru zile, au chemat un barbat care mi-a facut niste injectii, mi-a dat si niste pastile, in a cincea zi, seful de arest m-a scos si m-a dus la seful lui. Mi-am dat seama ca e un superior, ca se invarteau in jurul lui ca valetii, nu stiam cine e, m-a intrebat, ""mai, baiete, cate zile ai de cand esti aici la noi?"" ""Am cinci zile."" Mai, ti-e foame, vrei sa mananci ceva?"" ""Nu mi-e foame, domnu..."" ""Bai, ia du-te si adu-i la baiatul asta niste mici sau niste carnati!"" N-as fi mancat, dar ma gandeam ca, daca fac pe bolnavul, nu le convine si ma mai tin pe aici niste zile... Carnatii erau buni, i-am inghitit lacom, cu teama ca or sa-mi stea in gat.

 

Bucuresti-Beresti via Gara de Nord

Mai, baiatule, uite care-i problema, s-a facut o greseala, nu era vorba de tine, uite, esti liber... in final mi-a dat 500 de lei, cinci hartii cu Balcescu, pretul unei batai pe cinste si a unei portii de carnati. M-a intrebat ce am de gand sa fac. Ce sa fac, ma duc la munca, azi sa nu te duci, uite, zice el, eu dau un telefon, mi-a si pontat cele cinci zile, si am zis ca plec la munca, dar am plecat direct la Gara de Nord si de acolo direct la Beresti, sa-mi ling ranile. Am stat acasa o bucata de timp, dar parca ma tragea ata inapoi, i-am zis lui mama, ea cu blestemele ei, arza-i-ar focu, dar am ajuns din nou in Bucuresti, am mai stat o luna de zile, am mai dat cu lopata la santieru 4, dar nu-mi mai ardea, am cautat altceva de munca, ca inca nu-mi era mie de furat.

 

17 septembrie 1976. Aveam o camera cu chirie pe langa doctor Felix. Au navalit in camera cativa in uniforma si unu in civil, avea o mustata, m-au luat din pat, m-au aruncat in IMS si m-a dus direct la Circa 17, pe Banu Manta, m-au bagat in birou si mi-au pus coli in fata, zi cum ai spart alimentara. Ar fi ca si cum as zice eu ""nea Valentine, spune cum ai spart Banca Nationala!"". Mi-a dat cativa pumni, am aflat tarziu ca fusese rugbist la Dinamo prin ’68, mi-a pus colile in fata, n-am scris, a scos dintr-un dulap de metal, nu stiu daca ma credeti sau nu, o coada de topor, mi-a dat cateva, n-am scris. Mai, iti aduc probe, daca nu scrii, te impusc. Mi-a adus doi pusti mai mici ca mine cu un an. Aveam pe-atunci 19 ani si jumatate. Pustii au spus: a fost cu noi. Cu mai cine, intreaba capitanul Dragomir? Cu Tudose Tudorache. Un prieten de-al meu. Ma stiau din Grivita, era o berarie Steaua si o carciuma Marea Neagra, de acolo ma stiau. La Marea Neagra ma cunoscusera pustii pe mine si pe Tudose din Focsani, care e plecat din 1978 prin Germania, acum traieste pe picior mare.

 

De ce li se pusese pustilor pata pe mine? Eram in dusmanie, intr-o zi, langa Nord Hotel, era un parculet de unde dadeai spre palatul CFR. Intr-o zi, cu vreo doua luni in urma, i-am dat eu vreo doua capace la unu din ei. Fusese vorba de la niste fete, dar parea ca ne-am impacat, tot ei au dat de baut pe urma...

 

Asadar, militianu l-a adus pe Tudorel, ia zi ma, n-am fost domne, daca omul nu fusese, cum n-am fost nici eu, ce sa-i faci... L-a scos Dragomir si mi-a mai dat cativa pumni, eram pe dusumea si mi-a pus pistolul la tampla, scrii sau te impusc. N-am scris nimic, dar tot am ajuns condamnat la un an si patru luni, chiar daca cei doi s-au sucit in instanta si au spus adevarul, cum ca doar ei au spart alimentara. Asa se face ca am executat, opt luni. M-am liberat. Am plecat iar la Galati, sa-mi ling ranile. Imi vine sa rad acum, probabil ca nu-i rasul meu, dar ma gandeam ca am facut puscarie degeaba. Dupa ce am facut opt luni nevinovat, ei bine, abia atunci m-am pus pe furat, pe bune.

 

Primul furt pe bune

M-am intors iar in Bucuresti, am trait cu o fata, a avut un accident pe la gara Basarab si n-am mai pastrat legatura. M-am cuplat cu altcineva, o fata din Crangasi, statea intr-un apartament de trei camere ca-i plecase fratele in Germania, si ea a ramas singura in casa. Stateam la Mihaela, ne iubeam, dar trebuia sa mai si traim. De muncit, bag seama, nu prea aveam noroc, asa ca m-am apucat de bisnita. Cumparam tigari de la Regie, Kentul era 200 lei cartusul, 20 pachetul, m-am imprietenit cu studenti arabi sau africani, le cumparam 6-8-10 cartuse cu 180 de lei, le vindeam la 250. Mai lasau si la 170. Faceam 70 lei la cartus. 8 cartoane insemna 560 de lei. Vindeam cu pachetul, pe la farmacii, la alimentari, pedestru, pe la doamna cutare, pe la domnu’ cutare, m-a fugarit garda de cateva ori, am aruncat uneori si cartusele, apoi m-am aciuat la Matache unde veneau polonezi, ca de muncit nu mai munceam, dupa ce am tot fost arestat degeaba, nu furam, da’ nici cinstit nu eram. A mers bine uneori, erau zile cu 6, 7 sute pe zi, luam pulovarul de la polonezi sau de la bulgari cu 75 de lei, il vindeam cu 150, lumea cumpara, aveai unde sa vinzi... vindeam pe la Unirii, luam cate 40 de bucati pe zi, cu 2-3 ramaneam la sfarsitul zilei, faceam negustorie cu casetofoane, ceasuri, devenisem bisnitar profesionist... S-a stricat si cu piata Matache, aparusera acolo o gramada de sifoane, de tigani, pana la urma m-am hotarat sa ma apuc de furat. Ma gandeam, la puscarie tot cad, macar s-o fac cu temei.

 

Prin 1977, ma imprietenisem in Gara de Nord cu un militian. In perioada aia prin gara era un singur militian si un elev, plus o patrula TF. Si cam atat. Furai de acolo ca din codru, erau trenurile de Sofia, Moscova, Belgrad, uite cum se intampla: aici este linia 8, aia e linia 7, nu exista peron intre ele, este peron intre 8 si 9, eu furam asa, intre liniile 7 si 8. Ma duceam cu tovarasul meu, cu Tudorel, aveam un fel de undita, un carlig, pe care-l desfaceam si se facea de un metru si 20, un carlig special. Trenu de Sofia ""parca"" la linia 8. Alaturi, la 7, unu’ de Constanta, statea 30 de minute. Eu desfaceam carligul si-l bagam pe geam. Lumea din compartiment era la peron sau pe culoar, eu din spate, prindeam haine, posete, aparate de filmat, pescuiam pe uscat, cum se spune, si pescuiam cu mare folos.

 

Odata, m-a prins militianul. Eram intr-un vagon, nu mai stiu ce cautam acolo. ""Stati asa, cutare, cutare"" curcanul era cu elevul, unul se urca pe aici, celalalt pe dincolo. La jumatatea vagonului ne-a prins. Ce faceti, ce aveti la voi, de unde veniti? De la Constanta venim, noi stiam de unde vine trenul, carligul l-am aruncat pe banca, ca eram deja vechi in meserie. Intram in compartimentul ala, intr-un buzunar aveam 600, 700 de lei. Militianul catre mine: ce ai acolo, bani? Eu ii intind ghemotocul de hartii albastre, facand semn sa le bage in buzunar, el, catre mine: bai n-auzi, tu ma mituiesti, sa beti si dumneavoastra un sprit, el vede carligul pe bancheta si face din nou: ce faceti voi cu carligul asta, hai sa va duc la post... Da cu banii mei cum ramane, ca-i luase, javra de curcan, el se pune pe interogatoriu, bai, voi munciti, nu domne, sa fim cinstiti, de asta am venit in Bucuresti, sa ne angajam, el facand pe suparatul, aveti acte, nu, cum ati venit fara acte sa va angajati, actele sunt la Bucuresti la santier, bai daca va mai prind prin trenurile astea la ciordeala, va rup toate oasele in voi, bai, dati-i drumu’ futu-va muma-n cur...

 

Imi luase javra vreo mie si ceva de lei, toata captura plus economiile. A doua zi, in piata la Matache, cu cine dau nas in nas: domnu plutonier. Bai, vino incoace, sa traiti sefu’, maine dimineata, la ora 4:30, sa fii in gara. Eu ma uit mirat. Daca esti baiat de treaba, te las sa vii in gara cand vrei tu. Dar maine vreau sa vorbesc ceva cu tine, gata sefu, sa traiesti, m-am dus. Pe la cinci fara zece eram la sala de asteptare clasa intai, militianul, la post. Bai, fii atent, imi zice, esti capabil sa schimbi niste bani, uite banii, de un leu, vino incoace... Si ma duc cu el, la cusete, unde te duceai sa bagi geanta, la bagaje de mana, acolo unde formai un cifru bagai leul, tac! moneda, deschideai usa, lasai bagaju’. Dom’le, erau niste cutiute la fiecare cuseta... sute, nu zeci, in care se strangeau banii, de la fiecare cuseta militianul avea cheie si strangea 15 lei de colo, 20 de colo. Dar el nu-si permitea sa umble. Avea nevoie de complice. Asa am inceput sa lucrez pentru militian, el imi dadea cheia, eu desfaceam si luam, trebuia sa ma misc repede, desfaceam-luam, desfaceam-luam, in fiecare dimineata 1500-1800 lei, lui trebuia sa-i dau zece Balcesti. A durat din 1977 toamna, pana pe 14 august 1978. Imi luam cateva sute zilnic, cand era el de serviciu, la trei zile odata, cand era la permanenta, luam tot, dar nu luam toate cutiile la rand, sa nu se prinda, erau o mie de cusete, iar eu le dijmuiam in folosul lui si-al meu... Asa m-am apucat de furat, pe mine m-a invatat sa fur un militian, pana la el eram doar pescar de posete.

 

Mai sunt si lovituri ratate

Nu e deloc o distractie sa furi. Zau ca nu. Cand imi amintesc de fiecare furt in parte, imi doresc sa nu ma fi apucat niciodata.

 

Prima data cand am vrut sa talharesc, m-am urcat in autobuz, am vazut pe unul cu un inel care mi-a picat la inima, un cap de sarpe din aur. Eram in masina 38, in masina mai erau patru-cinci persoane plus victima mea cu inelul, am zis sa-l bat pe asta sa ii iau inelul cand coboara, dar nu am reusit. Cum a facut masina de la Grant pe Crangasi, eu ar fi trebuit sa cobor ca sa merg acasa, dar n-am coborat ca era langa mine omul cu inelul, am stat dupa el, abia la piata a coborat omul. Cand am coborat la piata, era cam intuneric, m-am apropiat de el, am zis sa-l ajung din lateral sa-l ard, dar s-a pus omul in garda, s-a pus in garda bine de tot, aveam de-a face cu un meserias. Tot in acelasi timp cand noi eram fata-n fata, aud: stai pe loc! Doi gardieni cu o sarla de caine veneau spre noi. Am sarit peste un gard, sarla dupa mine, am pierdut un pantof pe drum, in fine, am ajuns acasa cu chiu-cu vai, si am luat si sapuneala.

 

Mihaela, fata cu care stateam, ma tot certa. Fata muncea cinstit, la APACA, ma tot mustra: ce-ti trebuie tie ciordeli! Trec trei sau patru zile si ma duc la Nord Hotel, ma intalnesc cu amicul meu Cornel, el era cu unu, care face catre mine: te cunosc, mai, baiatule! De unde ma cunosti, domne, ma confunzi! I-auzi, n-ai vrut sa ma arzi de inel? M-am bucurat ca nu te-a prins sarla aia de caine, ce-am mai ras cand te-am vazut cu gardienii dupa tine... Bai, ageamiule, sarla aia de caine n-avea un dinte in gura, era mare cat un vitel, dar un dinte n-avea... Asa am aflat ca tipul pe care voiam sa-l ard era boxer, Dobrin il chema pe boxer, in 1984 cand m-am liberat dupa un jaf, era antrenor de box la Grivita Rosie. Mai cumpara si el de la mine ceva de ciordeala, un lant, un ceas... de cateva ori am fost la el la club, era fata in fata cu Feroviarul. De cate ori ma intalneam cu el, imi arata inelul si ranjea la mine. Probabil daca nu aveam acele doua ghinioane, arestul si puscaria de opt luni, nu ajungeam cum am ajuns. Dupa aceste intamplari, am ajuns sa sparg case, sa fur valori importante. Am lucrat tot timpul fara complici. Mi l-am luat complice, mai mult de mila, pe Beni, despre care am povestit in episoadele 2 si 3, si am gresit, dupa cum v-ati putut da seama.

 

DESPRE FANE SPOITORU

Cu Fane Spoitoru am fost prieten, m-am imprietenit cu el in 1988, prin martie. Fane a facut o talharie, luase niste bijuterii de la cineva, primise 12 ani daca nu ma insel, tiganu era pe goana, cand a auzit ca s-a dat decretul din 26 ianuarie s-a predat, ca mai ramasesera 6 ani si era convenabil sa-i faca. Pe noi, fostii condamnati la moarte, din 11 ramasesera doi, eu si cu Costica din Bacau, ne-au mutat in alta camera, unde era sef unu Nas din Bucuresti. Intr-o zi stateam la un suc cu baietii (lamaie cu zahar), povesteam, iar Nas s-a dat la mine. Mi-a zis, mai, tu n-ai auzit ca s-a dat stingerea, dar ce treaba ai tu, bai, daca nu te astamperi te bat, esti sigur tu ca ma bati pe mine, el m-a injurat, eu m-am ridicat, i-am dat patru pumni si s-a lungit pe jos, dimineata, domnul Nas a plecat la apel fara sa-si mai ia bagajul cu dansul. Comandant de sectie era domnu Mihaila, ceist la penitenciarul Rahova, care imi spune, bai, Dogarule, am sa-ti aduc unu pe care n-ai sa poti sa-l bati, adu-l sa-l vad. A intrat tiganul, avea o geanta mare, a aruncat-o si se uita prin camera, mi-am dat seama ca dupa mine se uita, m-am ridicat si m-am dus la el, mai, dupa mine te uiti, da, tu esti Dogaru, am auzit de tine, tu esti ala pe care nu poate sa-l bata nimeni, da, vino, mai, sa stam de vorba, mai, Tigane, daca nu crezi ce-ai auzit, vino de incearca, eu cred ca nu te prinde dimineata aici.   Era in camera unu’ Victor Parliteanu, care-l cunostea pe Fane, a venit la mine si mi-a zis, asta-i Fane Spoitoru, e baiat ca lumea, nu-i cu garda, e de-al nostru. Eu ma intelegeam bine cu Victor. Fane zice, vino, mai, Petre, hai sa vorbim ca oamenii, uite ce-i, el mi-a povestit, am cunoscut si eu o pustoaica, una Lenuta, si m-a chemat Borcan cu Mihaila si mi-a zis ca nu se intelege nimeni cu tine, si ca, daca nu intru eu peste tine, ma pune pe cursa si ma duce la Gherla, pe la Aiud sau cine stie pe unde si eu n-o mai vad pe fata, asa ca fii si tu om de inteles, pe mine nu ma intereseaza ce faci si ce dregi, eu vreau sa stau aici. Foarte diplomat tiganu, bine, ma, si am mancat cu Victor si cu Fane vreo trei luni fara o saptamana, si in perioada asta de timp am inteles ca tiganul e cam citit, era mai cult ca spoitorii, juca sah binisor, asa m-am imprietenit cu el. Dupa aia au inceput sa demoleze sectia a cincea si ne-am mutat pe sectia a treia, el imi povestea de pustoaica asta, ea era o pungasoaica de buzunare, si el a fost la inceput pungas, dar pe urma a ajuns la talharii, de ii scutura pana le sareau banii din buzunare, asa a inceput Fane. A facut nunta cu Lenuta, pustoaica din 1988, abia anul trecut, l-a asteptat domne atata vreme... A facut dupa 17 ani nunta, in 2004, si ma bucur ca e acum liber si-i e bine, are stofa de conducator, are stofa, ce mai... Cata diferenta intre Fane si fratii Gemeni! Mie nu-mi place sa vorbesc urat, dar amandoi sunt bulangii pasivi, acum sunt ingropati in mandate de nu mai ies. Iar Sile si Nutu Camataru furau pe strand, pe cheiul garlei la Baneasa, asteptau sa intre oamenii in apa sa-i fure de blugi, de ceasuri, au ajuns ce au ajuns numai din femei, din prostitutie, camata a fost un paravan. Ei aveau sute de femei pe care le bagau la produs pentru ei, au facut industrie, bleah, mi-e sila! Hotii au onoare, pestii nu...

 

NOTa Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei, si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.