x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cârciumarii italieni se jefuiesc cu mâna românilor

0
03 Oct 2008 - 00:00
Cârciumarii italieni se jefuiesc cu mâna românilor


Adrian ne-a citit biletul primit de la fratele său şi ne-a rugat să-l însoţim. Unul dintre tovarăşii lui Valeru, pe nume Ionuţ, avea să-i dea acestuia nişte bani proveniţi dintr-o furăciune. Ne-am dus la el acasă să luăm banii şi să-i trimitem omului la puşcărie, că tare mai avea nevoie de ei. Ionuţ avea 21 de ani şi trăia cu o italiancă dependentă de cocaină, drept pentru care trebuia să fure în fiecare zi ca să-i procure drogul.



Adrian ne-a citit biletul primit de la fratele său şi ne-a rugat să-l însoţim. Unul dintre tovarăşii lui Valeru, pe nume Ionuţ, avea să-i dea acestuia nişte bani proveniţi dintr-o furăciune. Ne-am dus la el acasă să luăm banii şi să-i trimitem omului la puşcărie, că tare mai avea nevoie de ei. Ionuţ avea 21 de ani şi trăia cu o italiancă dependentă de cocaină, drept pentru care trebuia să fure în fiecare zi ca să-i procure drogul. Relaţia asta avea părţile ei bune, că băiatul avea unde să doarmă, femeia lui conducea maşina şi mai fura şi bine. E drept, femeia avea 35 de ani şi mai era şi gravidă – cu altul, desigur –, dar unde sunt avantaje sunt şi dezavantaje, interesul poartă fesul. Am ajuns la ei, italianca stătea bine, două camere, baie şi bucătărie, i-am cunoscut pe amândoi şi pe partenerul lor de furtişag, un ţigan poreclit "Arabu". Furau după o reţetă deja clasică. În mercat, femeia încărca geanta cu marfă de furat, Ionuţ lua tira după el, iar "Arabu" scotea marfa pe interzis. Să vă pun la punct cu terminologia. Ce e tira? În fiecare Mercat mai mărişor există ginitori (observatori) care se învârt cu un cărucior sau cu un coş în mână prin magazin, se fac că iau diverse mărfuri, le pun în cărucior, le lasă de unde le-au luat şi tot aşa, în vreme ce stau cu ochii pe clienţii suspecţi. Ionuţ lua diverse mărfuri, privea în jur temător, se învârtea prin magazin şi sărea astfel în ochi ginitorului care se ţinea de coada lui. În vremea asta, femeia îşi vedea de treabă, "Arabu" scotea marfa furată netulburat. Practic, numai el risca puşcăria şi de fapt asta avea să se şi întâmple în scurt timp. În seara aceea, noi am dormit la Arabu, iar a doua zi acesta ne-a propus să-l însoţim la ciordeală. Florin s-a şi înscris, eu nu, că mă săturasem de puşcărie până peste cap, astfel că din acea zi banda s-a întregit: Ionuţ, Florin, "Arabu" şi cu italianca mergeau în magazine, furau haine de piele, parfumuri, electronice şi toate le mergeau ca pe roate. Italianca se droga cu cocaină într-o veselie şi mai avea trei săptămâni până să nască, mă şi gândeam cu groază că o să nască ştiu eu ce monstruleţ. Eu am căutat să-i atrag atenţia, nu crezi că dăunează la copil? Nu, Petrică, eu nu mă injectez cu heroină, eu trag coca pe nas, şi coca e sănătoasă, nu dăunează copilului, haida-de, sănătoasă de n-ai încotro, cucoană, mi-am arătat eu neîncrederea... Gaşca s-a spart după câteva zile, "Arabu" s-a evaporat, l-a prins potera când scotea o geantă cu CD-uri pe interzis. Cum era de aşteptat, ei se foloseau acum de Florin, îl puseseră pe el la scos marfa furată, aşa că Florin mergea de acum cu mortu-n spate în fiecare zi, eu i-am şi prezis că-l paşte puşcăria. După ce năştea, urma să fie închisă şi italianca, ea avea mandat, însă n-au vrut să o închidă aşa, umflată cum era, au socotit dânşii că e mai bine să o lase să se dezumfle acasă şi să o înhaţe pe urmă.

Nu-mi plăcea deloc ce se întâmplă, m-am întâlnit cu Adrian într-un bar şi i-am cerut sfatul. Nu puteam să-l contactez pe patronul cu care îmi făcuse lipeala Mareşalu de carabinieri, pentru că îmi pierdusem telefonul şi nu mai aveam numărul. Şi mi-era ruşine din cale-afară să mă duc la Mareşalu, aşa proaspăt scăpat de la puşcărie cum eram, ca să-i cer ajutorul. Am mai stat câteva zile în Milano să-mi caut de lucru, luam o bicicletă şi mă plimbam prin oraş ca în Turnu lu’ Babel. Oraşu’ era în prag de sărbătoare, mişuna de albi, negri, metişi, galbeni şi roşii din toate colţurile lumii, cred că italieni get-beget au mai rămas cel mult jumătate. Era deprimant peisajul urban, v-o spun asta ca bărbat, căci femeile sunt urâte de-a dreptul, boccii la faţă, grase, cu burtă mare şi când merg se leagănă ca raţele, rar vezi una mai acătării, da’ în România ai ce să vezi pe stradă, în Italia mai bine te uiţi după monumente şi după clădiri vechi decât după femei. Am căutat de muncă până m-am plictisit, în prag de Crăciun, ispita mi-a mai dat târcoale într-o zi, când Florin a venit de la munca lui primejdioasă şi m-a tentat în felul următor: "Petre, drogata are pe cineva, un patron care are un bar şi caută nişte hoţi să-i spargă barul, le dă cinci mii de euro să-i spargă barul". "Cum vine asta, Florine?" "Uite-aşa, în bar sunt cinci aparate de jocuri de poker, jocurile erau asigurate fiecare pentru 15 mii de euro, în total fac 75 de mii de euro, dar aparatele sunt vechi şi patronu’vrea să se îmbogăţească pe spinarea hoţilor."


Spargeri la dulce, la cald, la japcă

Majoritatea barurilor din Italia sunt asigurate, cele asigurate au sisteme de alarmă, iar noaptea, după închidere, din 45 în 45 de minute trece vigilenţa să verifice. Spre deosebire de cei din România, hoţii din Italia sunt profesionişti, când sparg baru’ nu sună alarma. Să presupunem că banda are patru hoţi, doi din ei vin din vreme şi consumă la bar, studiază sistemele de alarmă şi, când le vine bine, scot spreyul din buzunar şi dau pe detectoarele de mişcare şi pe camerele video. Spreyurile incolore se găsesc foarte uşor, sunt şi ieftine, costă zece euro bucata. După închidere, băieţii dau lovitura netulburaţi şi din afară nici nu se cunoaşte că baru’ a fost spart. Trece vigilenţa din oră în oră, la fiecare tură bagă un bileţel într-o cutie, dimineaţa, patronul găseşte bileţelele în cutie şi barul gol. Şi atunci află că înainte s-a născut hoţul şi abia pe urmă poliţistul.
Aceste spargeri sunt la modă în Italia, apoi sunt frecvente cele aranjate de patron, după cum v-am spus, şi mai sunt şi spargerile ţărăneşti. Fiecare categorie poartă un nume. Spargerea la dulce se numeşte atunci când barul nu are sistem de alarmă deloc. Când hoţii blochează alarma se numeşte spargere la cald. Când alarma nu poate fi deblocată se dă o spargere la japcă, şi aceasta e cea mai curajoasă. Hoţii fură mai întâi o maşină, de regulă una carosată, cel mai bine o dubă, şi o parchează în apropierea barului care trebuie lovit. Băieţii aşteaptă să treacă vigilenţa şi după zece minute începe distracţia. Uşa e ruptă cu ajutorul maşinii, iar "curăţenia" în bar durează cam un minut şi jumătate.


Cazuri tragice

Am refuzat categoric să iau parte la spargerea aranjată de patronu’ barului şi l-am sfătuit şi pe Florin să nu-şi pună în cârcotă. Din fericire, după două zile, unul dintre membrii bandei a căzut cu o rapină şi afacerea s-a dus pe apa sâmbetei. Eu m-am întors la rândul meu în ţară, dar, dacă aş fi ştiut ce mă aşteaptă în România, mai bine aş mai fi rămas câţiva ani buni la puşcărie în Italia. Pe microbuz, la întoarcere am venit cu o femeie necăjită. Era soţia unui moldovean închis pentru crimă. Omul sosise mai de mult în Italia şi găsise de lucru la o fermă. După cinci luni de muncă cinstită, patronu’ îi ceruse să-şi aducă şi soţia. Au muncit împreună cu drag şi spor un an încheiat, au îngrijit de vaci, iar, când moldoveanu’ şi-a cerut salariul, fermierul s-a mirat: "Cum, adică eu v-am dat acoperiş, v-am hrănit, şi voi îmi cereţi acum şi bani? Moldoveanul era om la locul lui şi paşnic, dar patronu’ l-a crezut şi prost. După două zile şi-a cerut iar drepturile şi a primit acelaşi răspuns. S-a întors atunci cu o furcă şi a înfipt-o în patron. Biata femeie se întorcea acum fără nici un ban şi fără bărbat. Credeţi că a făcut presa scandal în cazul ăsta? Nuuu, presa italiană şi opinia publică toată au ţipat când ţiganul Mailat a omorât-o în noiembrie 2007 pe italianca aceea. Dar, în cazul românului care a băgat furca în fermierul cel hapsân, nimeni n-a cârâit nimic, pentru că în anchetă s-a dovedit de la început că patronu’ şi-a căutat-o cu mâna lui, iar carabinierii mediatizează doar ce le convine. Că doar nu ar fi dat nimeni pe post că un român şi-a omorât patronul care îşi bătuse joc de munca lui şi a nevesti-sii.
Am scris acest jurnal de călătorie, pentru ca cititorii din România să afle şi despre drojdia societăţii şi despre puşcării şi lumea interlopă care joacă acum în deplasare. Dacă, acum două mii de ani, romanii cotropeau Dacia şi-i luau grânele, mierea şi sarea şi-i făceau pe băştinaşi barbari, acum, iată, istoria se răzbună şi urmaşii Daciei cotropesc cu succes Roma. Din mijlocul hoţilor români v-am povestit, deşi mi-ar fi făcut plăcere să vă scriu din Las Vegas sau de pe Coasta de Azur, însă atunci, probabil, istorioara mea n-ar mai fi interesat pe nimeni.
Citeşte mai multe despre:   condamnat la moarte,   să-i

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de