Dupa ce s-a pus rau cu toata sefimea Penitenciarului Gherla, povestitorul a inteles foarte clar ca nu mai are viata buna in puscaria aceea. Astfel, a acceptat sa plece la Spitalul Jilava. Numai ca sejurul la spital s-a terminat rapid si i-a venit ordin sa se intoarca. Orice-ar fi fost, cale de intoarcere nu mai era. Asa ca a pus la cale o pozna de zile mari.

 

Dupa vreo ora de la vizita, Fechete si-a aratat mecla la vizeta si mi-a spus ""bai, Petre, vreau sa vorbim doar noi doi"". Am iesit pe hol, Fechete era singur, si m-a intrebat ""ce ai tu cu mine si cu cumnatu-meu, Rusu, mai Petre?"", iar eu l-am lamurit, nu stiu ce aveti voi cu mine, dar daca nu ma deranjati, eu am sa uit ca tu l-ai omorat pe Dumitru Jan in izolator plus multe alte nenorociri pe care le-ati facut voi! I-am mai spus lu Fechete asa: eu am familie si daca imi faceti vreo manevra, atunci cu siguranta ca o sa platiti si pentru mine, dar si pentru alte magarii pe care le-ati facut, si o sa platiti cu varf si indesat! Fechete a zambit amar si a intrebat ""nu-i mai bine, mai Petre, sa uitam tot ce a fost?"", bine ar fi, dar nu mai pot avea incredere in nimeni, iar in dumneata si in Rusu cu atat mai putin. Dar eu sunt de acord cu tot ce ai spus dumneata, iar daca o sa observ ca nu va tineti de cuvant, om mai vedea. Fechete era genu de om foarte vi-clean, dar daca radea si incepea sa glumeasca, atunci trebuia sa fii si mai atent cu el. Discutia noastra s-a terminat, iar Fechete si-a dat cuvantu lui de om ca nu o sa caute sa-mi faca vreo manevra. Eram in luna martie 1994 si intr-o seara am fost anuntat ca a doua zi trebuie sa plec cu masina la spital la Jilava, dar eu nu solicitasem asa ceva. Vasile Olteanu si alti prieteni mi-au pus in vedere sa am grija, sa nu cobor din masina chiar daca imi vine sa urinez, pentru ca s-ar putea sa ma impuste si sa motiveze ca am vrut sa evadez. Mi-am procurat doua cutite

 

Tot in aceeasi seara, Fechete

m-a scos din camera si mi-a spus ""ei, Petre, te-ai convins ca eu m-am tinut de cuvant si nu am incercat sa-ti fac vreo manevra?"". Dar cu plecatu la Jilava cum este, ori vrei sa spui ca nu stii nimic? ""Ba da, Petre, eu am vorbit cu doctoru si l-am rugat sa te trimita la spital, nu ai spus tu ca vrei sa pleci pe cursa indiferent unde?"" Da, dar spitalu Jilava te trimite inapoi de unde ai venit! ""Bine, Petre, alege, vrei sa pleci sau nu, daca nu vrei, ma duc sa-i spun sa nu te mai trimita."" M-am hotarat sa plec, cu gandul ca voi putea sa-mi schimb directia, adica sa plec in alta parte de la spital, deci i-am spus lui Fechete ca sunt de acord. A doua zi dimineata, eu si cu un alt detinut am urcat in masina si am ajuns la spitalu Jilava. Am fost trimis sa fiu internat la bolnavi psihic. Doamna doctor Marcu Viorica m-a scos de cateva ori la cabinet, a tot vorbit cu mine, m-a cautat de toate celea, m-a pus sa scriu si sa desenez si sa-mi amitesc de unele si de altele si in cele din urma mi-a zis de la obraz ""mai baiatule, dar tu nu esti bolnav psihic, eu cred ca acela care te-a trimis aici este bolnav psihic"". Doamna Marcu Viorica este medic-sef la spitalu Jilava, pe sectia de psihici, si ea a hotarat ca locul meu nu este acolo, pentru ca psihicu meu nu e deloc defect, si m-a anuntat ca o sa ma trimita inapoi la Gherla, dar eu am rugat-o sa ma mai tina internat macar doua-trei saptamani, si ea m-a tinut. Am rugat-o sa ma tina, ca sa imi pot aranja sa plec altundeva decat la Gherla, dar timpu a trecut si n-am putut sa rezolv nimic, pentru ca nu aveam bani, si fara bani nu se putea face nimic, baietii care erau veniti aici tocmai pentru a putea pleca in alte peniteniciare, cei care erau ""stocari"", adica sanatosi si prefacuti, aveau bani si plateau sa ajunga acolo unde le convenea lor sa ajunga. In lipsa de bani mi-am procurat inca un cutit, de la un prieten, si acum aveam doua cutite pregatite, pentru ca nu aveam de gand sa mai cobor la Gherla.

 

Am vrut la balena

A doua zi am fost dus cu masina la Gara de Nord, iar duba vagon era agatata de un tren care mergea spre Ardeal. Eram insemnat la dosar ca detinut periculos, iar pe cei periculosi, cand erau transportati cu duba vagon, ne baga la cusete separate, cusetele erau lungi de 1,50 m si late de 70 cm, si intr-o cuseta eram bagati 5 sau 6 detinuti exact ca sardelele intr-o conserva, eu mi-am tras o caciula pe ochi fiindca stiam ca sunt cunoscut de militienii de pe duba, aveam sansa sa ajung astfel in incaperea cea mare care in jargon se numeste Balena. Am coborat din masina printre primii, ca sa nu apuce sa se uite la tabel, cu caciula trasa pe ochi si capul putin aplecat, am reusit sa intru in balena cea mare, dar militienii au verificat tabelu si si-au dat seama ca eu trebuia sa fiu la conserva cu sardele, si nu la Balena, si nu le-a placut ca-i pacalisem, si a venit un militian tanar si a intrebat ""cine este Dogaru"", eu sunt, ""hai afara ca vrea sefu de duba sa vorbeasca ceva"", ia te rog sa lasi manevrele astea de doi bani cu mine, ca eu nu le halesc! Militianu cel tanar a plecat, da a venit sefu, ""bai, Dogarule, hai sa stam de vorba, lasa-ti bagaju acolo, vino incoace!"", am inceput sa rad si i-am spus vad ca ai imbatranit, dar nu stii sa minti deloc, nea Rosule, cand a vazut ca minciuna lui nu are efect, s-a sucit si mi-a spus ""bai, Dogarule, te las aici, dar te rog sa iti vezi de treaba"", parca banuia acest Rosu ca planuisem sa fac un pocinog. Trenu a pornit si a inceput calatoria spre mandrul Ardeal, unde eu nu aveam de gand sa cobor decat cel mult mort.

 

Cine se da zmeu moare

Ne-am oprit prima data la Ploiesti, pentru ca trebuia sa coboare si sa urce pentru Puscaria Margineni, la urmatoarea statie, unde iarasi trebuia sa coboare si sa urce detinuti, eu m-am pus in usa si am spus celor cativa detinuti care trebuiau sa coboare ca nu vor mai cobori, si mi-am scos cele doua cutite, ca sa stie ca vorbesc serios. Unu dintre ei a inceput sa vocifereze, dar i-am pus cutitu la gat si l-am prevenit prima data cand mai deschizi ciocu mori, in Balena erau detinuti care ma cunosteau si le-au spus si la ceilalti cine eram, si i-am asigurat nu am nimic cu voi, dar am o problema si nu pot sa o rezolv altfel decat asa cum am inceput. Eu va spun prieteneste sa stati fiecare si sa va vedeti de treaba, sa nu aplecati urechea la fraierii astia de pe hol. Sa nu ma forteze nici unul dintre voi ca sa il omor si nici unul sa nu incerce sa se dea zmeu in fata celorlalti, pentru ca in fata lor va muri cu siguranta. Trenu a oprit in gara si militienii au venit sa deschida usa si sa strige detinutii care trebuia sa coboare, dar cand m-au vazut cu cele doua cutite au inchis usa imediat, intre usa si camera era un gratar de fier si ei nu l-au mai deschis cand m-au vazut ce fioros aratam, si tot asa a mers trenu fara sa coboare nimeni, duba trebuia sa faca tot Ardealu cat era el de mare, si abia dupa ce-i dadea ocol Ardealului trebuia sa ajunga la Dej, unde urma sa lase detinutii pentru Gherla. Cand au ajuns in gara la Baia Mare, au dezgatat duba de garnitura si au bagat-o in triaj, eram constient ca va incepe spectacolul fara spectatori, de aia au bagat duba in triaj, sa nu vada lumea din gara ce urma sa se petreaca. In anul 1994, Regim si Paza pe toate penitenciarele din Romania era colonelu Dughila din DGP, si dumnealui in persoana se deplasase pana la Baia Mare si adusese din oras 30 de scutieri intr-un autobuz. S-a urcat in vagon si a deschis usa dubei, dar fara sa deschida si grataru, s-a prezentat cine este si eu i-am zis sa nu se mai oboseasca el cu prezentarile, ca nu ma dau jos din vagon, a inchis usa si dupa doua minute au aruncat doua bombe lacrimogene sau fumigene, nu m-au impresionat, ca eu eram familiarizat cu bombe din alea de la cele trei Rebeliuni pe care le traisem. Detinutii mai fricosi au inceput sa tipe, iar dupa cateva minute au urcat in vagon sutierii, si usa, si grataru s-au deschis, iar Dughila a dat ordin sa iasa afara detinutii pe burta, ei au inceput sa iasa, si i-a dat jos in triaj, dupa care au aruncat in vagon un castron plin cu fiole lacrimogene, intr-adevar fiolele iti iau aeru, nu poti sa respiri, mascatii aveau masti de gaze pe fata, erau foarte bine dotati, sincer sa fiu, nu mai vazusem asa costumatii, parca erau din filme, aveau scuturi si niste ciomege in maini, stiam ca voi pierde imediat, dar voiam sa apuc sa dau macar un singur cutit la unu dintre ei. Au inceput sa dea cu spray lacrimogen, dar cand ma repezeam la ei cu cele doua cutite, uslasii faceau pasi inapoi, dar pana la urma m-au inghesuit in capatu vagonului, iar cand am simtit ca nu mai am unde sa ma retrag, am facut pas inainte, m-am facut ca dau cu cutitu din stanga, da am dat cu cel din dreapta, l-am lovit pe unu dintre ei chiar in piept si in acea clipa altul m-a pocnit cu un ciomag in cap de m-a luat somnu, eram in lumea viselor si m-am trezit din ea cand eram legat de maini si de picioare cu catuse, Dughila clampanea catre mine ""Dogarule, tu ai vrut sa omori unu din baietii astia!"", mi-a aratat cutitu rupt cu care dadusem, toti aveau pe ei camasi antiglont, iar cutitul cu care dadusem se rupsese ca un pai, nu cred ca patise nimic baiatul, m-au batut bine de tot, iar Dughila a decis ""locul tau este pe restrictiva, ma jigodie si criminal imputit!"". Am ajuns iarasi la Gherla, si m-am odihnit multe zile la izolare legat de un pat, de maini si de picioare. Trei saptamani am stat asa la orizontala, pana mi-a venit mandatu de transfer pe restrictiva, cu prima cursa urma sa fiu transferat la Jilava, iar de acolo la Galati.

 

Un coniac si o baie buna

Am ajuns la Jilava, era raiu pe pamant. Aveam o multime de prieteni si toti voiau sa ma ia in camera la ei, e drept ca eu trebuia sa stau in camera de tranzit, dar nu era nici o problema. A venit Matei Marin, prietenul meu de la Margineni, m-a luat la el in camera, au pus la incalzit un butoi cu apa, am facut baie, m-am barbierit, am facut baie, m-am schimbat cu haine nou-noute de la Marin, mi-a adus o jumate de coniac si, desi nu sunt un prieten al bauturii, am dat peste cap vreo 300 de grame timp de vreo cinci ore cat am depanat amintiri cu el. Timp de trei saptamani nu facusem baie deloc, iar acum ma simteam ca un nou-nascut, in Penitenciaru Jilava era un adevarat trai pe vatrai, dar eu trebuia sa plec in drumul meu, si inainte sa plec, baietii care ma cunosteau si care nu ma cunosteau au venit si mi-au umplut vreo cinci genti cu tot ce imi trebuia, tigari, alimente, haine, incaltaminte. Mi-am luat ramas bun de la toti si le-am multumit pentru tot ce facusera pentru mine. Adio, Jilava, bun venit, Galati!

 

Dialogul ciorii cu borfasul

Am ajuns in fine si la mine la Galati, ce-i drept, nu in oras, ci in bulau, inainte de a intra in restrictiva trebuia sa faci 20 de zile de izolare severa, care se numea carantina. Cand am pasit pe poarta puscariei, au vrut sa ne tunda zero, ceilalti detinuti au mai vociferat, dar s-au lasat tunsi, am ramas singurul netuns, domnu Colonel Jercan era comandant la Galati, dar nu era in unitate, pentru ca avusese un accident, iar locul i-l tinea un poponar care era Regim si Paza, il chema Ciornei, deci a venit Ciornei si mi-a spus ca orice detinut vine din transfer trebuie sa se tunda zero, iar dupa ce-i creste par, poate sa-l poarte. Eu i-am zis ca nu vreau sa ma tund, iar daca nu ma lasa in pacea mea, eu am sa-i fac numai evenimente cat timp voi sta pe restrictiva. M-a trimis la izolare, ca oricum trebuia sa stau acolo cele 20 de zile. Am intrat la izolare unde imi era locu, dupa 14 zile s-a intors comandantu Jercan din concediu si am fost imediat dus la el in birou, si Jercan s-a ridicat furios de pe scaun si m-a intrebat rastit ""ce vrei tu, ma borfasule"", si raspunsul meu a sunat, ""pai, ce sa vreau, bai cioara, vreau sa-mi dai drumu in strada daca tot m-ai intrebat!"". Jercan se uitase in dosaru meu si era genu caruia ii placea sa testeze omu’, iar eu ii raspunsesem pe masura, asa cum trebuia. Jercan a schimbat tonu: ""Bine, bai, jigodie, sa ma faci tu pe mine cioara?"", vorba vine, mai nea Jercane, nu am vrut sa te jignesc! Jercan era omu cu care trebuia sa joci tare, iar eu chiar asa jucam, el testase o multime de jigodii si ca sa mentii scoru echilibrat trebuia sa joci mai dur chiar decat el. ""Bai Petre, fii atent aici, imi spui cu ce te pot ajuta, acum de la inceput, dar fara sa imi faci probleme, cat stai aici la mine!"" Eu i-am spus, imi dai vizita si drept la pachet si la tigari, in fiecare luna, ies la terenu de fotbal cu toti detinutii de pe sectie, la televizor ca toti ceilalti, iar in fiecare zi sa fiu lasat pe sectie doua-trei ore, sa ma mai recreez si eu, iar militienii sa-si vada de treaba si sa nu-mi caute motive de carcota. ""Bine, Dogarule, iti aprob tot ce ai cerut, dar sa nu aud ca ai taiat pe cineva sau l-ai batut!"", si am promis, nu o sa auziti asemenea lucruri. Jercan era cel mai iubit comandant de penitenciar, avea un fel al lui de a te convinge fara sa foloseasca forta si stia sa lucreze cu pedepsele mari si mai ales cu cei de teapa mea, care nu erau, cu siguranta, prea multi, iar Jercan stia sa se comporte omeneste, acest om te facea sa iti fie rusine daca ai fi gresit sau ti-ai fi incalcat cuvantu. Dar probabil numai un dobitoc ar fi putut gresi in fata lui Jercan, eu aveam dreptu numai la 5 pachete de tigari pe luna, fara nici o vizita, fara alimente si televizor, decat doua ore pe saptamana, astea erau drepturile mele. Iar Jercan imi acordase cu de la sine putere mai multe drepturi decat avea un detinut care nu era pedepsit. Asadar, prin omenia lui, Jercan ma forta sa nu gresesc. Mai aveam sase zile de izolare, dar Jercan ma gratiase si de acelea.

 

NOTA Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa < a href-mailto:supravietuitorul@jurnalul.ro> supravietuitorul@jurnalul.ro, precum si prin posta, pe adresa redactiei, si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.