Jurnal de rebeliune: legea toporului (XII)

M-am intors la camera si am luat doi baieti, si l-am luat si pe Vasile Olteanu, si ne-am dus la club, unde erau patru televizoare. Deci am ajuns in club si i-am pus pe cei doi, pe Viorel si pe Vijorel, asa ii chema pe ei, sa ia un televizor, si pick-up-ul, si magnetofonul.

M-am intors la camera si am luat doi baieti, si l-am luat si pe Vasile Olteanu, si ne-am dus la club, unde erau patru televizoare. Deci am ajuns in club si i-am pus pe cei doi, pe Viorel si pe Vijorel, asa ii chema pe ei, sa ia un televizor, si pick-up-ul, si magnetofonul. Am montat televizoru’ in camera si urmaream revolutia la televizor, iar alti baieti ascultau muzica la pick-up si la magnetofon. Dupa care am plecat la cabinetul medical, sa vad ce faceau cei doi zmei din grupul de detinuti care au vrut sa ne dea cu rangile-n cap. La cabinet era un doctor detinut si un asistent, tot detinut, cei doi insi taiati de mine erau acolo si tremurau, cel taiat pe fata era lungit pe un pat, cu fata acoperita cu pansament, tocmai fusese cusut si acum probabil ca regreta greseala facuta. Al doilea era pe un scaun, doctoru’ si asistentu’ plus inca doi detinuti se chinuiau sa-i adune muschiu’ de la mana, ca sa il coasa. Cel cu bandaj pe fata nu ma vedea, dar cel de pe scaun, cu bratul desfacut, ma vazuse si incepuse sa tremure si mai rau, aveam in mana un cutit cu buton, i-am pus mana pe cap celui taiat si i-am spus, nu mai esti asa de zmeu, ma buretarule, iar asistentul, un baiat din Bucuresti pe nume Pascali, mi-a zis ""Petrica, te rog sa-l lasi si sa nu-i mai faci nimic, pentru ca abia i-am prins putin muschiu’ "". Le-am povestit, in doua vorbe, cum de ajunsesem sa-i tai pe cei doi nenorociti. Atat Pascali cat si Doctoru’ mi-au dat dreptate, si s-au ofensat si au spus, ""foarte bine, Petrica, nici nu ar merita sa ne mai ingrijim de ei"", Pascali se suparase rau de tot si-l scuipase in ochi pe cel pe care-l cususe, spunandu-i ""nu ti-a fost rusine sa te duci la camera trei, unde sunt numai pedepse mari, si chiar cu Dogaru ti-ai bagat in card, altu’ nu gaseai, Dogaru a stat aproape doi ani la condamnati la moarte si te-ai gasit tu un cacacios sa ii dai in cap lu Dogaru’, sa spui mersi ca inca mai esti in viata!"". L-am intrebat pe cel taiat de cate zile e la Margineni, si el mi-a raspuns ca de doua zile, atunci am realizat ca taiasem doi nevinovati, cineva de la militie fusese, pesemne, la camera de noi veniti si ii bagase la inaintare ca pe niste oi, sa vina la camera trei si sa ne ia cu rangile de fier, daca ar fi stiut ce oameni sunt la camera trei, bietii baieti nu ar fi calcat in veci pe acolo, dar cineva se folosise, dupa cum se vede, de ei.

 

""Am si eu pe cineva in FSN""

 

M-am dus in camera, am luat o punga cu tigari Carpati, m-am intors la cabinetul medical si i-am dat tigarile lui Pascali, ca sa le imparta la amaratii pe care ii taiasem. Am revenit in camera mea si urmaream Revolutia la televizor, anuntase deja ca Ceausescu si tanti Leana fugisera, era pe 22. 12. 1989, dupa orele amiezii, mai exact dupa ora mesei, numai ca nu se mai dadea nici o masa, cand crainicu’ de la televizor a anuntat ca peste cateva momente vor prezenta pe post Frontul Salvarii Nationale, langa mine se aflau mai multi baieti, mi-i amintesc pe Vasile Olteanu, Bebe Moise, Viorel, Pavelica Varutu, Vijorel nepotu’ lu’ Olteanu. Printre cei pe care vi i-am spus, langa mine se afla si fostul director al Portului Sulina, Micu Mihai si la televizor a inceput sa-i prezinte pe cei din FSN, Ion Iliescu, Doina Cornea, Ana Blandiana si toti pe care-i stiti mai bine decat mine, Micu Mihai a tresarit si i s-a zbarlit mustata, l-am intrebat, ce s-a intamplat Directore, ""pai sa vedeti domnu’ Dogaru, ca am si eu o cunostinta in FSN"", pe cine, Directore, ""pe Ion Iliescu, el este cumnatul meu"". Dupa aceasta discutie, au venit niste detinuti la usa si au strigat ""bai Petre, Micu Mihai este chemat la poarta"". Era limpede pentru toata lumea ca Micu Mihai a fost chemat la poarta sa fie pus in libertate la ordinul deja banuim cui. Micu Mihai s-a dus la comandament si imediat a fost pus in libertate. Dupa ce a iesit Directoru’, George Pilotu’ a venit la mine si mi-a zis ""vazusi, Petre, ce noroc a avut Mihai"", am vazut, George, dar cred ca si tu vei fi liber in curand, n-o sa te apuce Revelionu’ aici, ca directoru’ o sa te scoata. Asa s-a si intamplat, iar George a fost pus in libertate pana de Revelion si o data cu el, toti cei 13 care au vrut sa fuga cu avionul, noua barbati si patru femei.

 

Nu toti erau turnatori

 

Acum am sa va zic in doua vorbe despre fapta lui George, el era Pilot pe un avion de imprastiat ingrasaminte, si intr-o noapte, el si cu complicii lui au legat paznicu’ care pazea avionu’, au vopsit aparatul de zbor cu vopsea, sa para ca ar fi de la Crucea Rosie, s-au urcat cu totii si au decolat, dar cand au decolat s-au trezit ca au in fata niste stalpi de inalta tensiune, si George s-a vazut obligat sa aterizeze intr-un lan de grau. Noaptea plouase putin si aparatu’ de zbor nu a mai putut sa decoleze, iar ce 13 au fost prinsi, arestati si condamnati pentru furt din avutul obstesc, talharie si subminarea economiei nationale, toti au primit pedepse intre 20 si 25 de ani. Eu l-am cunoscut pe George si pe inca trei complici de-ai lui, toti au fost eliberati din ordinul lui Ion Iliescu, care nu avea cum sa refuze un moft al cumnatului sau care avea toate motivele sa-l vada liber pe George.

 

Atunci, in decembrie ’89, la Penitenciarul Margineni era un haos de nedescris, foarte multi detinuti aveau mainile si picioarele rupte, si capetele sparte, iar altii erau taiati care si pe unde, in dimineata acelei zile, dupa ce detinutii fusesera provocati de militieni in genul lui Vlasceanu Nicolae, puscariasii s-au pus pe rupt usile, apoi au facut victime din randul liberilor. Liberii erau detinutii imbracati in haine maro, si toti au fost batuti si au fost jefuiti. Despre liberi se spunea ca ar fi turnatori, dar in realitate nu era asa, nu toti erau turnatori, au luat bataie si cei vinovati si cei nevinovati. Puscaria era devastata, paturi rupte, cearsafurile arse, saltelele taiate, nimic nu mai era intreg, singura camera intreaga si locuibila era camera trei, unde ne aflam noi, pedepsele mari. Fabrica era gard in gard cu puscaria, detinutii o ocupasera si pe aceasta, dormeau inauntru care pe unde putea, in fabrica erau resouri, la care detinutii isi faceau mancare si se incalzeau, mai erau tot felul de solutii inflamabile, diluant si egalizator, daca cineva punea foc ar fi provocat o mare nenorocire, pagube de milioane de lei, ca sa nu mai vorbim de vietile detinutilor care n-aveau nici o valoare. Poate ca cineva crede ca eu bat campii, dar viata unui detinut nu are nici o importanta, eu sunt genu’ de om care le spune lucrurilor pe nume, hai sa lasam deoparte aceasta asa-zisa omenie perversa, celor care striga peste tot ca sunt umanitari si isi iubesc aproapele, eu le spun in fata ca sunt mincinosi, ba chiar le spun ca mintesc cu o nerusinare iesita din comun, la noi in Romania nu exista asa ceva, sa fie clar pentru toata lumea si sa lasam deoparte vrajeala de doi bani, ca doar vedem cu ochii nostri ca nu sunt ajutati oameni liberi si nevinovati si care au copii de hranit, dar niste infractori ca noi care suntem considerati pleava societatii, ce pretentii putem avea sa fim tratati ca oameni? Eu vreau sa fiu corect cu mine si cu voi, eu sunt considerat un gunoi si un nimic, sunt considerat un criminal care a omorat trei oameni, si chiar daca eu stiu ca nu e asa, in acte eu sunt un criminal odios si asa voi ramane pana voi muri.

 

Asa stateam si ma gandeam amar, vazand ce se petrece in jurul meu, in timpul Rebeliunii de la Margineni ce fusese provocata de niste militieni, bineinteles, cu acordul conducerii, iar de vina nu erau decat detinutii prosti, care pusesera botu’ la vrajeala imputita a militienilor care ii instigasera la revolta, iar conducerea unitatii trebuia ca are ea un beneficiu din nebunia unor detinuti batuti de soarta si batuti si-n cap. A doua zi, pe 23, a venit la noi in camera un detinut care era bun prieten cu mine si cu Vasile Olteanu, il chema Cotiga, acest Cotiga lucra la Blocu’ Alimentar si raspundea de toate alimentele din puscarie, carne, salam, oua, conserve, cartofi, sunca si toate celelalte. Cand a intrat Cotiga in camera, a spus: ""bai Vasile, bai Petrica, ce ma fac eu, ca hotii vor sa sparga magazia cu alimente, iar voi aveti un cuvant de spus, va rog, ajutati-ma!"". Fara prea multe cuvinte, am plecat cu Vasile Olteanu si cu Cotiga spre beci, trebuia sa trecem printr-o centrala ca sa nu mai ocolim, in centrala am vazut un topor, am luat toporu’ cu mine, plus ca mai aveam un cutit cu buton, cand am ajuns la magazia unitatii, un grup de vreo 30 de detinuti incercau sa rupa lacatu’ de la usa, majoritatea erau tigani, fara sa spun nimic, i-am dat la unu’ cu toporu’ direct in spate, dar am dat cu muchea, sa nu-l omor, dupa care i-am luat si pe altii la mardeala cu toporu’, care in spate, care in picioare, si din vreo cateva topoare au inceput sa fuga, iar eu le-am strigat, cand vi se face foame, veniti la camera trei si-l cautati pe Dogaru. Vreau sa stiti ca la vremea respectiva, eu si prietenul meu Vasile eram considerati oile negre ale puscariei, cei mai rai detinuti, poate ca nu era chiar asa, dar si militienii spuneau acelasi lucru astfel incat, pana si eu trebuie sa accept ca asa o fi fost. In acea zi de 23, insa, mie si toporului meu ni s-a datorat salvarea magaziei de alimente.

 

Asteptam sa ne ia cu rangile?

 

A doua zi, pe 24, in ajunul Craciunului, i-am zis unui detinut imbracat in maro sa se duca si sa-i adune pe toti baietii care erau la liberi, in timp de o ora vreau sa-i vad pe toti adunati in fata blocului nou. La Margineni erau doua cladiri, pavilionul vechi, care era cel mai mare, si cel nou, care fusese construit in urma cu vreo zece ani. Intr-o ora s-au adunat aproape toti liberii. I-am adunat pe toti si i-am bagat intr-o camera, si le-am cerut sa-si aduca saltele de pe unde mai gasesc, o sa le dau cateva ace de cusut sa le repare, si le-am mai cerut sa gasesc in doua-trei ore camera asta locuibila cat de cat. Cativa dintre liberi mi-au spus, ""adica sa stam sa asteptam sa ne ia din nou cu rangile de fier?"", ba, daca vine cineva la voi, sa-i spuneti ca Dogaru’ v-a pus aici, si daca vedeti ca nu-i convine, unu’ dintre voi sa vina la camera trei si sa ma anunte, am luat doi liberi si i-am dus la mine in camera si le-am dat doua sacose cu tigari, i-am dus la magazia de alimente si i-am spus lu’ Cotiga sa le dea doi saci de paine si vreo 20 de kile de sunca. Eram constient ca nu mancasera nimic de doua zile, atat de bucurosi erau acei oameni, ca erau capabili sa imi sarute si mainile si picioarele. Ma simteam foarte bine ca facusem un lucru bun, parca eram si mama, si tata lor, cu siguranta acei oameni nu ma vor uita niciodata.

 

GHINION
""L-am intrebat pe cel taiat de cate zile e la Margineni si el mi-a raspuns ca de doua zile, atunci am rea- lizat ca taiasem doi nevinovati, cineva de la militie fusese, pesemne, la camera de noi veniti si ii bagase la inaintare ca pe niste oi, sa vina la camera trei si sa ne ia cu rangile de fier, daca ar fi stiut ce oameni sunt la camera trei, bietii baieti nu ar fi calcat in veci pe acolo, dar cineva se folosise, dupa cum se vede, de ei.""

 

NOROCOSII
""Micu Mihai s-a dus la comandament si imediat a fost pus in libertate. Dupa ce a iesit Directoru’, George Pilotu’ a venit la mine si mi-a zis «vazusi, Petre, ce noroc a avut Mihai», am vazut, George, dar cred ca si tu vei fi liber in curand, n-o sa te apuce Revelionu’ aici, ca directoru’ o sa te scoata. Asa s-a si intamplat, iar George a fost pus in libertate pana de Revelion si o data cu el, toti cei 13 care au vrut sa fuga cu avionul, noua barbati si patru femei.""

 

HAOS
""Atunci, in decembrie ’89, la Penitenciarul Margineni era un haos de nedescris, foarte multi detinuti aveau mainile si picioarele rupte, si capetele sparte, iar altii erau taiati care si pe unde, in dimineata acelei zile, dupa ce detinutii fusesera provocati de militieni in genul lui Vlasceanu Nicolae, puscariasii s-au pus pe rupt usile, apoi au facut victime din randul liberilor.""

 

S-A REZOLVAT
""Fara sa spun nimic, i-am dat la unu’ cu toporu’ direct in spate, dar am dat cu muchea, sa nu-l omor, dupa care i-am luat si pe altii la mardeala cu toporu’, care in spate, care in picioare, si din vreo cateva topoare au inceput sa fuga, iar eu le-am strigat, cand vi se face foame, veniti la camera trei si-l cautati pe Dogaru.""

 

 

NOTA

Cat adevar o fi in cartea asta pe care o publicam acum in serial o stiu doar cei care au trecut prin experiente similare. Pe aceia, dar si pe altii, Petre Dogaru ii asteapta sa-i scrie pe adresa supravietuitorul@jurnalul.ro , precum si prin posta, pe adresa redactiei si sa-l contacteze la tel. 0723.761.281.