Povestea lui Andrei ● Scrie dacă îl atingi pe mână

30 Oct 2008 • 00:00

Când avea 11 luni, părinţii l-au lăsat pe Andrei la bunici pentru o perioadă de timp, pentru că aveau amândoi servicii şi nu îşi permiteau să angajeze o bonă. Copilul era vesel, răspundea când era strigat pe nume şi se arăta dornic de comunicare cu cei din jur.

După trei săptămîni, părinţii l-au luat înapoi. "Am adus acasă un alt copil, care parcă uitase care îi este numele, care prefera să fie singur, iar toată ziua umbla cu un biberon în gură, fie el gol, sau plin cu lapte”, povesteşte mama sa. Mult timp, ea a crezut că schimbarea lui Andrei s-a produs în urma acelei despărţiri de părinţi sau din cauza bunicilor. "Cînd am aflat care sunt caracteristicile autismului, ne-am dat seama că aşa a fost să fie. Nimeni nu a avut nici o vină”.

STEREOTIPII
La vîrsta de doi ani, Andrei a fost diagnosticat cu autism sever. Medicii i-au "încurajat” pe părinţi, spunându-le că Andrei nu va vorbi şi nu va merge niciodată la şcoală. Până la cinci ani şi jumătate, băiatul nu a făcut nici un progres. Învârtea întruna obiecte, aşeza nişte sticle, mergea pe vârfuri, atingea cu vârfurile degetelor scândurile de la gardul bunicilor, pentru ca a doua zi să o ia de la capăt. "Dacă încercai să îi atragi atenţia, în primă fază te ignora, pentru ca apoi să înceapă să plângă până îl lăsai în pace. Singurele distracţii pe care i le puteau oferi cei din jurul lui erau gâdilatul, datul în leagăn sau aruncatul în sus. Jocuri de bebeluşi”, spune mama, Lucia Vlădescu.

PRIMII PAŞI
Părinţii totuşi au continuat să spere că pot face ceva pentru copilul lor. S-au documentat despre boală şi i-au alcătuit un program: de la nouă dimineaţa pînă la două după-amiaza, un tutore lucra cu copilul pentru acumularea de cunoştinţe şi de deprinderi, dar şi pentru controlarea stereotipiilor. După o pauză de jumătate de oră, urmau alte lecţii cu un alt tutore, până seara la şapte. De două ori pe săptămână lucra cu un logoped, iar într-una din zilele de week-end, săptămânal, Andrei era luat de un al treilea tutore, care îl desprinde de mediul lui obişnuit pentru o zi întreagă.

După ani de terapie, Andrei cunoaşte culorile, literele, cifrele, are noţiuni de bine-rău, greu-uşor, concepte precum "a ierta”, "a răsplăti”, "a pedepsi”. Copilul vorbeşte, ştie să lucreze pe calculator, scrie, se încalţă, se dezbracă şi se îmbracă singur. Mănâncă singur, cere ce are nevoie, răspunde când e strigat pe nume, cunoaşte capitale ale lumii.

Acum, are 9 ani şi jumătate. Părinţii lui au înfiinţat un after-school, pentru a-i da lui Andrei posibilitatea de a-şi face prieteni copii normali. El merge la o şcoală obişnuită, dar este însoţit pe parcursul orelor de un tutore, o terapeută care a rămas alături de el. Asta după ce a fost respins la alte trei şcoli. Face aceleaşi ore ca şi ceilalţi copii, numai că are nevoie de ajutor la tot pasul. De exemplu, începe să scrie numai dacă îl atingi pe mână.

PROBLEMELE
Adoră religia, dar pentru că în carte există aspecte referitoare la pedepsirea copiilor de către Dumnezeu, el a înţeles că Divinitatea l-a pedepsit şi i-a dat boala pe care o are. El e perfect conştient de ce i se întâmplă şi disperă adesea, pentru că îşi doreşte din suflet să fie ca ceilalţi. La şcoală, copiii l-au acceptat, are prieteni, mai ales fete. După şcoală, îşi face temele, timp de două ore, apoi continuă să facă terapie până la ora 18:00.

Andrei are un talent special la matematică. "De când a început să comunice cu noi, am realizat că pe lâgă faptul că ştia să citească fără să-l fi învăţat nimeni, ştia de asemenea să calculeze cu o viteză uimitoare. L-am întrebat cum procedează şi mi-a răspuns că «vede» numerele de până la 4 cifre. Astfel, dacă un elev de vârsta lui Andrei are nevoie de explicaţii repetate şi de mult exerciţiu pentru a rezolva corect teme mai complexe, cum ar fi probleme sau operaţii cu termen necunoscut, Andrei le rezolvă dintr-o trăsătură de condei, fără să pară că s-ar fi uitat pe carte. Mai mult durează ca noi, adulţii, să-i verificăm rezultatele. S-a pus chiar problema să participe la concursurile şcolare de matematică, dar nu ştiu dacă tutorele ar fi acceptat în sală”, povesteşte Patricia Vlădescu.

DOAR PE HÂRTIE
Cei de la Protecţia Copilului i-au solicitat mamei să-i facă un test de IQ lui Andrei pentru a decide, în funcţie de rezultat, unde să fie repartizat. Cu ajutorul unor înregistrări video făcute de părinţi, psihologul a stabilit că IQ-ul lui este 70, la limita inferioară a mediei, şi astfel s-a decis că locul lui Andrei e într-o şcoală normală. "Problema este că astfel am pierdut indemnizaţia de handicap, pentru că IQ-ul era prea mare. Altfel, Andrei ar fi trebuit să meargă la o şcoală specială”, spune Patricia Vlădescu, mama lui Andrei. Ea a aflat că există şcoli integratoare, care ar trebui să aibă un profesor itinerant care să îi ajute pe copiii cu probleme. "Dar acest profesor nu există decât scriptic”, spune doamna Vlădescu.