Inginerul de la NASA si copiii moldovencelor

Soseaua dreapta ca in palma, proaspat pavata, incepe brusc dupa un drum cu hartoape si indicatoare "Atentie, cad stanci!" imediat ce intri in judetul Caras-Severin. Prima localitate din judet, Cozla. Un loc desprins de realitate si aflat intr-o perpetua amortire o data cu inchiderea minei.

Griul trist al Cozlei, cu blocurile sale saracacioase si partial locuite, ramane undeva in urma, iar clisura isi redobandeste culoarea o data ce intri in Berzasca. O localitate linistita, vecina cu Dunarea aproape de cand se stie. E atata liniste, ca doare. Afara fulguie usor, iar frigul, accentuat de un vant care usuca si imbatraneste, ingheata tot. Oameni si natura.

NEMULTUMIRI. O luam la pas incet prin Berzasca, un conglomerat omogen de case vechi si noi. Fumul iese domol prin cosurile caselor, iar noi ne inchipuim ce bine ne-ar sta pe frigul asta langa o soba in care trosnesc lemnele, cu o ceasca de ceai sau de cafea aburinda. Case pe stanga, case pe dreapta. Unele mai dichisite, altele renovate partial. O curatenie sobra te invaluie de peste tot, de prin case, de prin curtile caselor sau chiar de pe drumuri. Tinerii din Berzasca ori fac naveta la Orsova sau Moldova Noua, ori au plecat de mult in Timisoara sau Resita. Au mai ramas doar cei care au ales Dunarea, clisura si un colt de liniste. O liniste ce nu se mai termina. Sparta uneori doar de problemele batranilor, care trebuie sa mearga kilometri intregi la Moldova Noua pentru un pumn de medicamente compensate, sau de cele ale tinerilor ramasi aici, someri, o data cu inchiderea minelor de la Cozla si Baia Noua. Vocile lor se mai aud, iar degetele arata acuzator spre autoritati cum unii si-au facut case cu materiale de la stat pentru ca au fost sinistrati, desi in Berzasca nu au fost inundatii, cum ca sala de sport (a 335-a din programul lui Adrian Nastase) se afla undeva prin balarii, in mijlocul gunoaielor, ca locuri de munca nu-si gasesc decat cei care au cu ce, adica vreun sot, matusa, var, prieten pe acolo pe unde trebuie, prin locurile esentiale.

PARCUL TURISTIC. In Berzasca nu este apa potabila. Desi uzina de apa e la cativa pasi. Situatia este explicata prin vocile unor localnici, care spun ca acolo lucreaza "niste incompetenti care nu sunt in stare sa filtreze apa. Sa citeasca hartiile alea (diagramele - n.r.), sa vada care e situatia, ca sa putem si noi sa bem apa".

La capitolul cu ce s-ar fi putut lauda Berzasca, este un parc turistic care urma sa fie facut pe raza a patru comune de pe clisura Dunarii, dar se pare ca tot Cozla e de vina. Adica Primaria face demersuri de un an sa intre in posesia blocurilor din colonia Cozla care acum se afla in posesia Ministerului Economiei. "Pana nu se rezolva problema acolo, sa devenim proprietari, sa demolam si sa-i mutam pe oameni aici, in Berzasca, nu putem sa facem nici un parc turistic, nimic", ne-a spus primarul din Berzasca, Petre Furdui Nicolae.

LUAT DE AMERICANI. "Avem un localnic care lucreaza la NASA", se lauda cei din Berzasca daca-i intrebi despre localitatea in care s-au nascut. Pentru unii dintre ei, NASA asta e un fel de farfurie zburatoare pe care au vazut-o in filmele SF, pentru altii - un "zgarie-nori american" cu 50 de etaje in care lucreaza cei mai destepti oameni ai lumii. Iar pentru cei mai multi, n-are nici forma, nici identitate, dar stiu ca e de bine. Printre putinii romani care lucreaza la NASA se afla si Daniel Catalina. Nascut in Berzasca, a invatat la Timisoara si a plecat in America in 1993, dupa ce a castigat o bursa. Parintii lui, invatatori in comuna, s-au dat peste cap atunci si au facut rost de bani ca sa-l trimita in America, pentru ca fiul lor sa-si implineasca visul. Statul roman n-a dat nici macar un cent. Astazi, Catalina este unul dintre cei mai apreciati ingineri de la NASA, iar cand poate, o data la patru ani, reuseste sa se intoarca si la familia din Romania.

LIUBCOVA MOLDOVENEASCA

Localitatea Liubcova de pe clisura Dunarii, aflata la o aruncatura de bat de Berzasca, are o populatie scolara neobisnuit de mare pentru aceasta zona. Adica vreo 250 de elevi si prichindei la gradinita. Explicatia ne-o da chiar una dintre profesoare, pe care am surprins-o in cancelarie, intr-o pauza. In perioada 1997-2002, perioada ce a cuprins si embargoul impus Iugoslaviei, mai multe femei din judetele din Moldova s-au mutat cu catel si cu purcel in clisura. Pentru ca cele aproape 50 de moldovence au crezut ca, o data cu embargoul, viata lor poate lua o alta turnura, au ramas aici si au facut copii cu localnici. "Cine a stiut sa faca bani atunci a facut. Unii au facut si copii", ne spune un localnic sugubat. Moldovencele s-au adaptat perfect si zonei, si ritmului de viata de aici. Unele au invatat chiar si sarba, spune profesoara, limba vorbita aproape de intreaga populatie a localitatilor de pe clisura.