Viata ca un ponton. La kilometrul 536

Plutim impreuna contra curentului, de la Sulina la Bazias. Noi suntem clientii lor. Incercam sa le devenim prieteni. Astazi, ei sunt personajele noastre.

Mancare, curatenie, aprovizionare, andocare, acostare, ancorare, noduri marinaresti... Tot ce tine de marinarie, pe hotelul - ponton care duce subredactia plutitoare a Jurnalului National de la Sulina la Bazias. Ei au grija noi.

PE PUNTE. "Am rau de mare, ca altfel ma faceam marinar adevarat... Tata a fost timonier pe un pescador, iar un unchi lucreaza la Navrom Constanta", povesteste marinarul nostru. S-a nascut la munte, dar n-a vrut sa se faca taietor de lemne. A visat sa fie marinar, sa plimbe turistii pe Lacul Bicaz. Pana a terminat el liceul de marina, la Constanta, din cauza unor fisuri la baraj luciul de apa s-a micsorat, iar portul dintre munti a dat faliment. Cand s-a remediat situatia, se stabilise deja in Tulcea. Andreea, fata lui de 16 ani, studiaza pianul, la liceul de arta din orasul de la marginea Deltei. Scoate niste poze dintr-un sertar si imi arata: "Aici sunt cu Andreea pe Cheile Bicazului, aici e lacul, asta e un ponton de trei stele, care duce turistii". Incerc sa surprind o unda de regret in ochii lui, dar nu reusesc. Ii place prea mult ce face aici. Isi aduce aminte de o gluma marinareasca din vremea cand lucra pe un vas comercial: un coleg a pus crema epilatoare pe mustata altui coleg, care dormea adanc. Dimineata, cand si-a pieptanat podoaba, a ramas fara ea... Tase nu stie ce ar fi facut daca ar fi ramas "pe mal" sau unde s-ar angaja daca ar termina cu marinaria. S-ar descurca el intr-un fel, la 40 de ani nu poate sa fie decat optimist. Isi face concediile la munte, in Ceahlau, la cabana parintilor. E satul de apa. Pescuieste? "Daca in zece minute n-am prins nimic, renunt." Constantin Matasa. Toata lumea ii spune Tase.

NU TITANIC. "Mie imi place mult Delta, acolo e frumos. Nu ca aici, pe Dunarea navigabila. In Delta e apa limpede, sunt pasari si e atata liniste... Abia astept sa ajung inapoi", povesteste Anca. E ospatarita. Nu mai stie, saraca de ea, pe unde sa ne aseze farfuriile, din cauza maldarelor de obiecte de care nu ne putem lipsi si pe care le tot depozitam pe masa. Dar se descurca. Ne e tare simpatica, mai ales ca poarta in burtica un bebelus. Habar n-are ce-o fi. Nu si-a facut inca ecografii, n-a avut timp sa-si faca toate analizele de sarcina... Barbatul cu care s-a casatorit de cateva luni lucreaza pe o salupa a bazei militare din Babadag. Adica tot un fel de marinar si el. Nu se vad prea des, doar intre doua croaziere. "Am avut o luna de miere superba. Nici doua zile! Eu in Sulina, el in Constanta." Ancuta voia sa se faca ziarista, dar s-a razgandit... "Iar acum, dupa ce ne-ai cunoscut pe noi, te-ai lecuit de tot!" Rade cu pofta: "Nu, nu. Am dat examen la psihologie, de fapt, si daca n-am reusit de prima data...". Lucreaza pe pontonul plutitor de patru ani. Asta dupa ce, mai intai, a fost vanzatoare si i s-a parut "oribil si plictisitor: doua kilograme de carnati, trei de branza si tot asa". A fost si ospatarita intr-un local din Tulcea, dar cand s-a saturat de "toti betivanii si dobitocii" a plecat. A venit pe vas. "Este si o mandrie sa lucram pe Sincrondelta. Cunosc cam 50 de oameni pe saptamana." Revelioanele, Craciunurile si Pastile le petrece pe ponton. Nu se plange, e frumoasa viata in croaziere. Spune ca multi colegi de breasla ii invidiaza ca lucreaza pe acest ponton. Aici s-au facut filmari pentru "Lacrimi de iubire", Carcotasii le-au fost si ei oaspeti, la fel si premierul Tariceanu si ministrul Sulfina Barbu. "Iar acum facem ceva ce nu s-a mai facut niciodata: croaziera cu ziaristi de la Sulina la Bazias." Cand se relaxeaza, o asculta pe Celine Dion. Niciodata melodia din "Titanic". Lesne de inteles...

DESERT."Accesul interzis in bucatarie." Dar intru. Vine un miros de mancare mai mult decat ispititor... Bine ca nu e peste, carcotesc unii colegi. Cine a pus muraturile astea? "Eu", raspunde doamna Luminita. Ca orice bucatareasa care se respecta, se satura numai cu mirosul si gustatul bucatelor. "M-am casatorit cu un bucatar, crezand ca va gati el in familia noastra. N-a fost asa! Ajunsesem sa urasc sa fac mancare, iar el sa-mi spuna mereu ca nu e buna. I-am furat meseria si, acum, dupa 16 ani de casnicie, nu mai e deloc ca la inceput, are el de invatat de la mine." Desi e din Delta, de fel, are tatal pescar si o sora pescarita "inraita", desi lucreaza pe un vas care organizeaza croaziere in patria pestelui, bucatareasa noastra are oroare de gatit peste. Dar daca-i musai...

Adora sa faca dulciuri. "In fiecare zi inventeaza alt desert", o da de gol Anca, colega ei. Are un baiat de 10 si unul de 16 ani. Cel mare i-a mostenit pe parinti la talentul gastronomic. Dar copiii ei sunt "bolnavi de uscaturi: numai pizza si sandvisuri ar manca mereu", spune Luminita dezamagita.

TASE

TASE. Daca n-ar avea rau de mare, n-ar mai fi marinar de apa dulce Pentru multi dintre cei care au trecut prin croaziera, Tase, pontonierul slabut cu accent moldovenesc, a insemnat doar "omul cu generatorul - omul cu invertorul". Venea seara la noi si ne anunta cu un ton blajin: "Trebuie sa trec pe invertor". Ieri, in vreme ce privea pe punte la apa scazuta a Dunarii, am apucat sa vorbesc mai mult cu Tase. Asa am aflat ca a fost chemat in croaziera noastra chiar in ziua in care veghea la patul mamei sale, internata intr-un spital din Bucuresti. De cand e cu noi pe pontonul Sincrondelta s-a trezit in fiecare dimineata cu gandul ca mama lui murise peste noapte. Telefonul il tine tot timpul cu el, nu pentru ca trebuie sa primeasca sms-uri de serviciu, ci pentru ca e pregatit sa afle, in fiecare minut, de la capatul celalalt al receptorului, ca mama lui a murit. Pe cand povestea cat de greu ii este, mi-am adus aminte de o secventa cruda. Intr-o seara, Cristian, suparat fiind pe viteza prea lenta a vaporului Andreea, a ridicat tonul la Tase. Pontonierul a coborat capul in pamant si a inghitit in sec. Ochii ii sticleau. In mintea lui Tase revenise, probabil, imaginea mamei sale, infasurata in cearsafurile albe ale spitalului. Azi-dimineata, mecanicul de pe Andreea, un lipovean solid si dintr-o bucata, m-a anuntat, fara nici o intonatie: "Tase pleaca la Bucuresti. I-a murit ma-sa!". L-am cautat cu privirea pe Tase pe puntea vasului. Nu era nicaieri. L-am revazut peste o jumatate de ora, intrand in sala de mese cu aceeasi atitudine de angajat fidel al companiei, cu aceeasi politete devenita la el reflex chiar daca ma anunta de deces. Apoi s-a aplecat asupra ghemului de prize si cabluri de sub televizor: "Deci invertorul este pornit"... Alex, jurnalist de apa dulce

Am pornit la drum sa culegem povestile Dunarii. O echipa de reporteri de la Jurnalul National si Antena 1 se afla incepand de ieri la Sulina, de unde vor naviga in sus, pe fluviu, cautand sa ia pulsul unei vieti ce depinde mai mult de toanele si cotele apelor Dunarii decat de strategii guvernamentale. Asteptati-ne! Sosim si in portul dumneavoastra!

SCRIETI-NE! Despre intamplari minunate sau ingrozitoare, despre viata pe care o traiti acolo, la dumneavoastra acasa, pe malurile Dunarii. Scrieti-ne pe adresa croaziera@jurnalul.ro sau, prin posta, la adresa pe care o gasiti in caseta redactionala.