Cum se poate naşte un dictator? Simplu: prin îndobitocire

"Dacă aş fi fost fotbalist sau antrenor într-o grupă cu Italia, Franţa şi Olanda, aş fi văzut asta ca fiind ocazia vieţii mele să arăt că m-am apucat de fotbal din pasiune. Ar fi fost răsplata unei copilării petrecute între canto­namente şi antrenamente. Olandezii, calificaţi în urma României în aceeaşi grupă, au înţeles perfect asta atunci când Van Basten declara: «Veţi vedea Olanda atacând exube­rant», şi i-au bătut de le-au mers fulgii şi pe campionii mondiali, şi pe vicecampionii mondiali, iar despre România nici nu mai vorbesc. Ştiţi ce m-a mâhnit cel mai tare? Nu că nu am avut nici un şut pe poartă în tot meciul cu Franţa, nu că am ratat penaltiul cu Italia. Ci că toţi ziariştii, absolut toţi ziariştii în unanimitate, au lăudat punctul obţinut, uitând de fapt că fotbalul este competiţie, este spectacol. Fiecare primeşte exact ceea ce îşi doreşte. Un popor fără ambiţie, care îşi doreşte puţin, exact asta va primi – puţin." ● Bogdan Naumovici

"Nu am avut niciodată pretenţia reală să pot scrie ceva într-un mediu public. Lipsa talentului. Dar nu pot să nu remarc nişte lucruri mai mult decât evidente care se întâmplă în România. Acum încep să înţeleg un gând care îmi venea mereu în copilărie: cum se putea accepta şi chiar iubi, la propriu, un dictator. De fapt, cum se poate naşte un dictator. Şi mai mult decât atât, un dictator absolut incompetent, corupt şi plin de bube şi pe care poporul să-l perceapă ca fiind cel mai bun conducător al lor. Simplu: prin îndobitocire. Iar ăsta e doar un fir de praf din mocirla pe care ne-am format-o în jur.

Aş vrea să pot lua contact pe bune cu o comunitate de oameni care vor să facă nişte lucruri pentru ţara lor. Fără interese ascunse. Iar lucrurile să nu rămână doar la stadiul de discuţii şi atât. Vreau acţiuni concrete şi cu rezultate concrete, oricât de mici ar părea că sunt. M-am săturat să trăiesc un sclavagism acceptat. Încă sper că mai sunt oameni care îşi pot mişca fundul din faţa televizorului să vină într-o piaţă sau într-o sală de tribunal pentru o cauză mai înaltă decât ei! Şi asta gratuit! Sper încă, pentru că altceva nu mai am de făcut.

Altfel n-aş putea trăi. Cred doar că dacă rămân în acelaşi fotoliu în faţa televizorului sunt părtaş la ceea ce se întâmplă. Îmi doresc o viaţă frumoasă pentru copiii mei..." (Alexandru Georgian)

Scapă cine poate!
"Comparăm situaţia românilor de acum cu aceea a unui pacient aflat în comă de gradul IV! Îmi asum răspunderea pentru această formulare. Apelul la 112 (=FMI) nu ajută! Dar ce ajută, oare? Cred că numai demersul strict individual! Sau, cu alte cuvinte, scapă cine poate! Desigur că şi eu sunt în această ipostază! Cu ajutorul Divinităţii, în maximum trei luni obţin viza de rezidenţă permanentă într-una din ţările Americii de Nord! Nu e o soluţie pentru mase, însă nici măcar instinctul de conservare nu este egal la toţi indivizii! Good luck!" (Calypso)

Băsescu şi Boc n-au adus noroc
"După izbânda Armatei Roşii asupra imperialismului hitlerist, talpa cizmei «eliberatorului» s-a amprentat adânc în teritoriile ţărilor din Europa Răsăriteană. Peste o sută de milioane de oameni din această zonă a Europei zdrenţuite de cataclismul războiului s-au trezit spunându-şi «tovarăşe». Omenirea răsăriteană dezorientată vorbea despre bolşevici, neînţelegând cine-s aceştia şi cu ce se ocupă. Bună parte din «Armata eliberatoare», întorcându-se de la Berlin, a hotărât să facă popasuri consistente pe teritoriile... eliberate, uitând de arzătorul dor de «Mama rodina». Fireşte că ofiţerimea şi soldăţimea sovietică, obosite după atâţia ani de război, nu aveau chef să facă efortul de a învăţa limba băştinaşilor, aşa că Moscova a hotărât ca aceştia din urmă să înveţe limba... marelui Ilici. Astfel, la mijlocul secolului trecut, zeci şi sute de mii de copii români, bulgari, unguri, cehi, polonezi şi de alte naţii cântau în şcoli «Moscova, tu luminoasă», «Siraca strana maia radnaia» sau «Lui Stalin slavă, slavă-i cântăm».

În scurt timp, specialişti şcoliţi de tovarăşii sovietici au început să-i înveţe pe ţărani cum să se întovărăşească şi să înfiinţeze şi ei colhozuri ca în Marea Uniune. Cei care nu voiau să înveţe sau nu pricepeau care sunt avantajele colectivizării şi ale cultivării porumbului în cuiburi aşezate în pătrat erau convinşi de activişti destoinici sau de Miliţia Poporului.

Intelectuali de duzină, filoruşi oportunişti, Brucani, Walterromani şi alţi Tismăneni îşi etalau convingerile comuniste în ziare şi reviste cu secera şi ciocanul pe frontispiciul sângeriu, îndemnând muncitorii să-i înveţe pe ţărani cum să-şi ascută sapele şi brăzdarele, dar şi cum să înfiinţeze Gospodării Agricole Colective. Poeţi, textieri şi compozitori de ocazie, sfertodocţi fără şcoală lansau cântece tematice ca «Ilenuţa tractorista»,«Hai să facem o gospodărie», «Zor şi spor» şi multe astfel de... producţii.

În licee, şcoli profesionale şi facultăţi, elevii, ucenicii şi studenţii erau supuşi supliciului de a studia marxism-leninismul. Din biblioteci nu era permis să lipsească zecile de volume ale lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin. Portretele celor patru «corifei» erau afişate în toate sălile de curs. Elevii, cât de naivi erau, găsiseră o poreclă celor patru. «Barba albă, Barba neagră, Barba-n cioc, Barba deloc». Mulţi părinţi ai copiilor imprudenţi care mai scoteau vorba din casă au tăiat stuf în Deltă, au cărat pământ cu roaba la Canal ori au săpat cu târnăcoapele stâncile dintre Bumbeşti şi Livezeni.

Peniţarii marxist-leninişti, presarii de atunci, condamnau cu vehemenţă atitudinile «retrograde» şi îndemnau la ascuţirea luptei de clasă. Pentru ei nici o ştiinţă, nici religia, nici filozofia nu puteau fi deasupra marxism-leninismului.

Astăzi, după mai bine de jumătate de veac, alţi «corifei» tismăneni, severvoineşti, patapievici sau ungureni vor să ne convingă fără pic de jenă că nu suntem suficient de... băsescieni! Mai că ne ceartă pentru că nu vrem să ne însuşim basescianism-bocănismul ştiinţific. Dacă acum şaizeci de ani, pionierii patriei cântau cu înflăcărare nevinovată «Hai să vestim în lume-acum a Moscovei victorie», astăzi, în plină presupusă democraţie, cercetaşii vor cânta în curând «Băsescu şi Boc n-au adus noroc».

Aşa noroc să aibă noii «corifei». Deocamdată fac repetiţii severvoineştii, promotorii acestei doctrine. Ministrul învăţământului tot lucrează de zor la reformare. Ce-ar fi să introducă studierea obligatorie a băsescianismului? Brrr!" (Vasile Avramiuc)

● Răspunderea pentru opiniile exprimate în această pagină aparţine exclusiv autorilor."Vreau acţiuni concrete şi cu rezultate concrete, oricât de mici ar părea"