Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Volumul "Prabusirea" a fost lansat ieri in Bucuresti. Cartea celor doi autori englezi se anunta un eveniment editorial. Marirea si decaderea cuplului Ceausescu, Revolutia romana si lunile care au urmat instaurarii noului regim constituie temele in care autorii aduc noutati de exceptie.
Romania, Revolutia romana: subiecte inca "fierbinti", la noi si in lume, atat pentru public, cat si pentru analisti, politicieni sau oameni de presa. Ieri, la Bucuresti s-a lansat o noua carte pe aceasta tema, de data asta semnata de doi ziaristi britanici: "Prabusirea".MARINA CONSTANTINOIU Bob Wylie, ziarist la BBC, si George Galloway, controversat om politic britanic, semneaza aceasta carte, care soseste pe piata romaneasca in plina relansare a dezbaterilor pe tema evenimentelor din 1989, subiect tratat pe larg de "Jurnalul National". Prin cercetarea lor originala, cei doi britanici sintetizeaza in "Prabusirea" nu numai zilele Revolutiei, ci si momente din viata si activitatea cuplului Ceausescu, precum si perioada agitata din lunile care au urmat Revolutiei, inclusiv instalarea noii puteri si venirea minerilor la Bucuresti.
Galloway si Wylie sunt ambii oameni de presa si de stanga, in acelasi timp. Parlamentar la Londra, Galloway, pana acum cateva luni membru al Partidului Laburist britanic, este un specialist in afaceri externe si un personaj cu legaturi controversate in lumea politicii. Printre prietenii sai se numara lideri precum Yasser Arafat si Benazir Bhutto, dar si Saddam Hussein, ceea ce, de altfel, i-a si atras sanctiunea din partea laburistilor britanici, care l-au expulzat din partid. Dar Galloway este cunoscut publicului si drept comentator radio si orator, precum si autor al unor articole publicate de "Sunday Times", "The Evening Standard", "The Guardian ", "Spectator", "Glasgow Herald " si "The Scotsman".
Bob Wylie este jurnalist la BBC, iar activitatea sa din ultimii ani l-a facut martor ocular la drama evenimentelor din Arabia Saudita, Orientul Mijlociu si Europa de Est. Semnatura lui pe lucrarea despre Revolutia din decembrie 1989 nu este intamplatoare: Wylie a mers pe urmele desfasurarii revolutiilor anticomuniste din Europa de Est, inclusiv Romania, dupa cum aflam chiar din prezentarea care-i este facuta in carte. In plus, parintii sunt originari din Brasov.
Si Wylie este un om de stanga, ba chiar un fost marxist proeminent, care se mandreste cu intelegerea ambelor aspecte ale problemei. El spune ca motoul lui de lucru acum este "Lucrurile nu sunt niciodata ceea ce par".
Prezentam, in continuare, cateva fragmente din lucrarea celor doi britanici, care se anunta un eveniment editorial si in Romania.
Citește pe Antena3.ro
Puscaria in loc de scoala
Mai inainte de a veni Armata Rosie in ajutorul lui si al tovarasilor sai in august 1944, Ceausescu, la 26 de ani, detinea impecabile scrisori de acreditare revolutionare si comuniste pe raboj. Cu toate ca el va infrumuseta mai tarziu acele recomandari, asa cum si-a croit drum cu pistolul de vopsit prin cartile de istorie ale tarii, materia prima autentica a vietii lui a fot suficienta sa-l vedem intrand in perioada postbelica, in care comunistii, ce au terminat razboiul cu mai putin 1.000 de membri, au stors treptat viata din alte forte politice sub protectia tancurilor sovietice, ajungand intr-o pozitie politica de start avantajoasa. "Timpul " lui in inchisoare, viata sa in clandestinitate, curajul si indrazneala observate si relatate de ziaristul Jebeleanu, prietenia forjata in inchisoare cu liderii mai batrani ai Partidului, in special Gheorghiu-Dej, si inainte de toate tineretea lui, l-au facut sa infrunte noul viitor rosu cu incredere si considerabila ambitie.
Fara cununie
Aceasta ambitie s-a infierbantat, bineineteles, cand a intalnit-o din nou pe Lenuta (acum Elena) Petrescu, indata dupa eliberarea tarii si a lui. Nu este clar exact cat timp dupa eliberarea lui s-au unit din nou, cat de intimi au fost cand erau impreuna sau cat de credincioasa ii fusese Elena eroului ei. Propaganda mai tarzie spunea ca el s-a reunit cu Elena, "tanara militanta care il asteptase din acele zile atat de indepartate. Inchisorile ii separasera, dar nu-i despartisera. S-au casatorit de indata ce Nicolae Ceausescu a fost liber". Nu exista insa nici un document despre cand s-au casatorit. Mai tarziu totusi exista o mentiune despre o cununie in "traditia neceremoniala a activistilor politici din aripa de stanga". E mai probabil ca perechea conjugala cea mai infama din intreaga Europa comunista de fapt nu a oficiat niciodata in mod legal slujba cununiei.
Povestea de iubire revolutionara oficiala se acreste cand auzi marturia fratelui mai mic al lui Ceausescu, Nicolae (sic), altadata directorul unei Scoli de Pregatire a Securitatii langa Bucuresti, acum lancezind in inchisoare. Dupa spusele lui, nu numai ca Elena a fost necredincioasa tovarasului ei de viata, ci s-a incurcat cu un soldat german, si el i-a prins in flagrant!
Am strigat de jur imprejurul apartamentului ei pentru a transmite un mesaj de la fratele meu din inchisoare. Stiam ca ea nu se dusese la lucru si m-am gandit ca poate e bolnava. Vazand ca nu deschide nimeni usa, mi-am folosit speraclul. Cand am intrat in camera cu un singur pat, prima priveliste uimitoare a fost uniforma unui soldat german pliata ingrijit pe scaun, cizmele lui inalte stand in pozitie de drepti in mijlocul podelei. A doua a fost si mai uimitoare: fundul ei mare gol proptit in fata mea. Grozav comunista: grozav partizana! Ea nu m-a iertat niciodata pentru ceea ce vazusem. M-a urat si s-a temut de mine totdeauna dupa aceea.
Lenuta, prinsa la copiat
Dupa razboi, Lenutei, acum Elena Ceausescu, i s-a facut rost de o slujba ce a pus la incercare educatia ei elementara, in subsolul Ministerului Afacerilor Externe. Acolo ea trebuie sa sorteze si sa faca taieturi din ziarele straine. "Avea mari greutati, fiindca nu putea sa faca deosebirea intre diferitele proveniente ale ziarelor. Amesteca intr-una franceza cu engleza, de exemplu", spunea Pavel Campeanu, un alt fost tovaras de celula cu Nicolae Ceausescu si coleg al Elenei la Ministerul de Externe. "Cand urca la etaj sau pleca in vreo zi, nu-i simtea nimeni lipsa. Nu era buna de nimic, din pacate", a continuat el. Anul urmator ea s-a dus la cursul seral al Institutului Politehnic. In timpul unuia din examenele pe care le-a sustinut - culmea ironiei, un test la marxism - unul din supraveghetori a prins-o copiind raspunsuri dintr-un manual. "Tovarasa, acest lucru nu-i permis ", i-a spus el. Dupa ce a avertizat-o din nou, a fost nevoit s-o dea afara din sala de examene. Lipsa de succes a Elenei la examene n-a mai impiedicat-o, totusi, vreodata.
Educatia ei elementara, nereusita la cursul de cusut si broderie, neputinta de a deosebi franceza de engleza nu au constituit nici un fel de bariera fata de urmatoarea sa ambitie academica. Hotarand, chipurile, dupa cursurile serale, ca stiintele sociale nu erau punctul ei forte, s-a indreptat catre chimie, cea mai dificila dintre stiintele fizice, aleasa dupa aspectul exterior, si nimic altceva.
Imediat dupa preluarea pozitiei de frunte a Partidului, Ceausescu a creat un Consiliu National al Cercetarii Stiintifice. Avea 90 de membri, iar unul dintre ei era Elena Ceausescu.
Dupa doi ani, fara a fi absolvit vreun curs de studii nicaieri, niciodata, niciunde si nicicand, Elena a primit titlul de doctor in chimie industriala. Nimeni nu stie cine i-a scris dizertatia, dar toata lumea stie ca nu ea a scris-o. Unii spun ca a fost opera unui grup de savanti de la Institutul de Chimie, al carui director a devenit ea.
Doctor in lipsa
Altii mentioneaza un anume savant care in mod salutar a redactat nu doar teza ei, dar si cele doua carti, zece patente si 13 articole despre sinteza si caracterizarea compusilor macromoleculari care-i poarta numele. Fireste ca numitului profesor i s-a permis mai tarziu, in mod neobisnuit, sa emigreze cu o desavarsita usurinta. Teza urma sa fie prezentata unei asistente la Universitatea din Iasi, in Moldova. Publicului i se spusese sa se prezinte pentru a asculta pe marea chimista facandu-si expunerea la ora unu dupa amiaza. Amfiteatrul era plin si frematand in asteptare. La ora stabilita, un profesor s-a urcat la tribuna si a anuntat scurt: "Va multumesc pentru ca ati venit la aceasta ceremonie astazi. Trebuie sa cer scuze. Tovarasa Elena Ceausescu a trebuit sa se reintoarca la Bucuresti, solicitata de probleme urgente. Si din aceasta cauza si-a prezentat teza la ora 12:00". Profesorul a parasit tribuna si amfiteatrul s-a golit.
Cinicii spuneau ca in privinta importantei ei nu existase niciodata vreo indoiala, dar confirmarea ei vie in acest mod era fara precedent in Europa rasariteana. La fel ca si cu titlul de doctor in fizica, Elena Ceausescu a urcat aceste culmi politice fara nici o evidenta a vreunei opere care sa fi putut justifica acest lucru. Ea a devenit figura dominanta in industriile chimica si petrochimica ale tarii, pentru care s-au platit si risipit miliarde incalculabile. S-a interpus intre sotul ei si consilierii lui, amestecandu-se atat in numirile interne, cat si diplomatice.
La comanda "datoriei"
Ea prezida cu el la ceremonii de partid si de stat. Isi demonstra puterea adresandu-se ministrilor pe numele lor cel mic (lor, desigur, nu le era permis sa procedeze la fel) si vorbind cu ei in chip familiar, la persoana a doua singular a verbului, pe care ar fi trebuit sa o pastreze pentru copii si animale.
Pana la urma, ea si-a asumat comanda Ministerului de Finante in timp ce ducea lupta herculeana de a plati datoria externa. Ea a supravegheat rambursarea in mare graba a peste 8 miliarde lire sterline cu mult inainte de program, dar la un pret care a deselat populatia si in mod sigur s-a dovedit ultima picatura a regimului. "Viata in minister era kafkiana", spune un tanar economist care inca lucreaza acolo, nevrand sa-si dea numele. Intrebari fie de la Fondul Monetar International, fie de la bancherii de la Clubul de la Paris nu puteau fi rezolvate de catre oficiali din minister, ci trebuiau sa fie trimise la consilierii Elenei Ceausescu. Articole antevizate de Constantin Olteanu, respectatul redactor-sef al publicatiei "Revista Economica", erau strict cenzurate de oamenii ei, si la orice interviuri acordate de Olteanu acesta era flancat de securisti care luau notite. Olteanu a fugit pana la urma in Vest, lasand balta economia tovarasei academician doctor inginer. Controlul efectiv al revistei a trecut apoi la Barbu Petrescu, seful partidului si primar al Bucurestilor - si var al Elenei Ceausescu, de Ziua Internationala a Femeii in 1982, "Scanteia" relatand despre festivitatI, desfasurate in prezenta "tovarasei academician doctor inginer Elena Cceausescu, activist de seama al partidului si statului, eminenta personalitate a stiintei romanesti si mondiale".
Ascensiunea lui Nicolae
Printr-un amestec de viclenie, ambiguitate si manevra fara egal, Ceausescu se ridicase in varful gramezii. Al IX-lea Congres al partidului, care s-a deschis la 19 iulie 1965, a marcat un inceput reusit pentru epoca Ceausescu. Au fost de fata personaje nu mai putin importante, ca Leonid Brejnev si Deng Xiao Ping, Romania construind din nou un pod peste prapastia pe atunci monumentala din miscarea comunista mondiala. Observatorii straini, chiar din Statele Unite, au relatat ca, politicos si eficient, comunismul in nuantele Romaniei parea sa domine bine si sigur.
In timpul Congresului, spre deosebire de zilele de odinioara, cu toate ca Bucurestiul era impodobit cu drapele si steaguri comuniste, nu se aflau in vazul publicului nici un fel de tablouri ale conducatorilor de partid. Nu va mai fi niciodata la fel. Ceausescu a operat numai schimbari minore la Congres, pline de talc in retrospectiva. El a schimbat numele Partidului inapoi in Partidul Comunist Roman, punandu-l pe picior de egalitate cu Kremlinul - impotriva tendintei majoritatii celorlalte partide est-euroepne - si a reintors vechiul titlu al lui Stalin de "Secretar General" al partidului in loc de simplul "Prim Secretar" (dupa aceea nici o alta organizatie sau institutie din Romania nu va mai avea vreodata o functie intitulata "Secretar General"). Leonid Brejnev trebuie sa fi luat nota, intrucat el insusi a facut acelasi lucru la Moscova chiar in anul urmator.
Texte din Xenopol
Cuvantarea principala a lui Ceausescu la Congres a subliniat ca punctele-pereche ale crezului Partidului au ramas: dezvoltarea industriala intensiva si autonomia nationala absoluta. N-a fost evident atunci ca prima ducea la sapa de lemn sectorul gricol altadata abundent si va necesita mai tarziu imprumuturi straine masive pentru a o sustine, nici nu a fost clar ca obsesia celei de-a doua va duce, in cele din urma, la izolarea totala a Romaniei.
Ceausescu, in cuvantarea lui, citand din istoricul A.D. Xenopol din secolul al XIX-lea, a folosit cuvinte care au dezvaluit mentalitatea care ii va aduce mai tarziu prabusirea. "A ramane doar agricoli ar insemna sa ne facem pentru totdeauna robii strainilor." Cu toate ca acest citat va fi folosit mai tarziu pentru a justifica dezastruoasele privatiuni cerute de achitarea datoriei externe a Romaniei, primii straini care au simtit critica romaneasca nu au fost "imperialistii", ci sovieticii, care-i instalasera pe comunistii romani la putere si fara a caror asigurare Partidul ar fi fost nimicit. Dar imbatat de noua sa pozitie, Ceausescu a inceput sa-l zadarasca pe ursul rusesc.
Mai intai el a comandat elaborarea unei istorii oficiale a Partidului Comunist Roman. Desi nu a fost niciodata publicata, au aparut numeroase monografii bazate pe concluziile ei. Acestea se reduceau la un atac taios asupra comunistilor sovietici, demascand vechile orientari cominteriste de dinainte de razboi, intrucat afectasera Romania si miscarea comunista in general. Apoi a avut loc o serie de trei vizite de stat in Romania, a caror tratare de catre mijloacele romanesti de informare este ilustrativa pentru strategia lui Ceausescu.
Captarea poporului
Primul care a sosit, in primavara lui 1966, a fost conducatorul Iugoslaviei vecine, intaiul lider comunist "antisovietic", Maresalul Tito. Tito isi folosise enorma lui carisma si recomandatia sa recunoscuta pe plan international ca posibil cel mai destoinic luptator partizan din al doilea razboi mondial, pentru a sfida Kremlinul vreme de peste un deceniu. Deviationismul lui - "Titoism" - era "crima" pentru care comunistii din intreg blocul rasaritean platisera cu viata - inclusiv Gheorghiu-Dej al Romaniei, cu ajutorul lui Ceausescu.
La 17 aprilie, ziua dinaintea sosirii lui Tito, prima pagina a "Scanteii" publica un mare portret si o biografie luminoasa a renegatului facut candva cu ou si cu otet. O saptamana intreaga, cat s-a aflat in Romania, Tito a dominat complet prima pagina, ca si toate celelalte subiecte ale mijloacelor romanesti de informare in masa. In ziua in care a sosit, a fost condus in triumf si ovationat intr-un orasimpodobit cu steaguri, flori, indicatoare si lozinci bilingve si mari portrete ale lui insusi si ale lui Ceausescu.
La aeroport, pentru a-l saluta cand a atins pamantul, se aflau toti membrii Guvernului si intreaga conducere de partid. Vizita de stat a lui Ciu En Lai, in iunie, a fost un spectacol repetat. Dupa cateva zile de convorbiri, Ceausescu l-a luat pe Ciu pe litoral pentru un moment de relaxare, inainte de a relua tratativele oficiale. Ciu a calatorit prin tara, fiind sarbatorit in cadrul unor seri de gala si mitinguri de masa, si din nou "Scanteia" a fost acoperita cu fotografii fericite. In contrast vadit si inechivoc, cu o luna inainte, pe 14 mai, "Scanteia" anunta, dupa ce plecase, ca Leonid Brejnev fusese in Romania de la 10 la 13 mai pentru convorbiri "prietenesti"! Se relata ca N. Ceausescu si Brejnev au "schimbat opinii pe probleme de dezvoltare continua a cooperarii". Aceasta a fost dimensiunea acoperirii mediatice a vizitei de stat efectuate de cel mai puternic lider al blocului, la mai putin de un an dupa luarea puterii de catre Ceausescu si la mai mult de doi ani inaintea acelui eveniment seminal, invadarea sovietica a Cehoslovaciei. Poporului roman ia placut aceasta atitudine a lui Ceausescu.
