Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am părăsit Mănăstirea Neamţ sperînd că vom găsi un lăcaş al Domnului fără un aer comercial şi fals şi unde bunătatea, căldura şi credinţa răsar din fiecare piatră de temelie. Am pornit spre Mănăstirea Petru Vodă. La numai cîţiva kilometri.
Un drum de munte, mai mult forestier, "pavat" pe margine cu zmeuriş, urcă greu spre lăcaşul de cult. Dacă la Mănăstirea Neamţ te conduceau toate drumurile asfaltate, aici calea se întrepătrunde prin pădure şi se face soră cu ea. E linişte. E cald. Şi nici măcar nu mai plouă.
După vreo 6-7 kilometri, ajungi în deal. Unde din mijlocul pădurii se deschide un platou imens străjuit de copaci. E ca un început. Din acest peisaj parcă pictat, unde un autor anonim a presărat cu o mînă nevăzută toate "ingredientele", răsare turla bisericii. Liniştea e spartă. Se bate toaca. Porţile mănăstirii sînt deschise larg. Un zbucium şi o forfotă ca într-un stup de albine te primesc binevoitor şi te invită să faci parte din ele. Totul se petrece ca într-o piesă de teatru improvizată fără regizor şi scenariu, în care fiecare îşi ştie rolul fără să-l fi învăţat dinainte. Scena se deschide, iar cortinele se retrag. Actor al zbuciumului plăcut şi cald, nu-ţi mai vine să părăseşti scena. Te primeşte, te înconjoară şi te simţi o moleculă dintr-un tot în care te integrezi rapid. Călugării de la Mănăstirea Petru Vodă se gospodăresc singuri. Unul sudează de zor la nişte fierătanii de susţinere, altul bate toaca, altul bate nişte piroane în cîteva bucăţi de lemn, altul trebăluieşte pe la bucătărie şi pune masa în trapeză, altul udă florile, un altul sapă şi pune pietriş de jur-împrejurul bisericii şi alţi cîţiva aleargă de colo-colo nici nu te dumireşti cu ce treburi, că nici n-ai timp să-i vezi, căci se pierd şi se confundă în mulţimea de oameni. Doar zgomotul plăcut al sutanelor care freamătă în mersul grăbit al popilor trece ca o boare plăcută pe lîngă urechi. Zeci de oameni freamătă şi se plimbă, unii veniţi cu autocarele de la zeci, poate chiar sute de kilometri distanţă. Îşi găsesc găzduire la mănăstire peste noapte. Preoţii nu le cer nimic. Fiecare se simte şi dă cît poate.
PĂRINTELE IUSTIN. Sînt veniţi pentru a se spovedi şi a primi binecuvîntarea părintelui stareţ Iustin. La uşa chiliei sale este coadă de zeci de persoane. "A ajuns la numărul 83. Mai avem ceva de aşteptat", se aude de undeva din spatele meu. Părintele n-a dormit de 24 de ore. Are 89 de ani şi are mai multă viaţă şi tărie decît orice alt tînăr care îi trece pragul. Îndreaptă calea fiecărui rătăcit, cu glas molcom, blînd. Petrece ore în şir în chilia sa, unde primeşte credincioşii. Uneori, n-are timp nici să mănînce. În cămăruţa meschină, dar primitoare şi caldă, în care şi doarme, dar şi binecuvîntează, este binevenit orice muritor care cere iertare de la Cel de Sus. Înconjurat de cărţi, flori, daruri şi cele sfinte, părintele Iustin pare o figură cernită în timp, dar care nu poate fi ştearsă. O dată ce l-ai cunoscut pe părintele Iustin, nu-l poţi uita. Te fascinează şi te copleşeşte personalitatea lui complexă într-un spaţiu parcă atemporal. Coada din faţa chiliei nu se termină aproape niciodată. Oamenii vin pe rînd să-şi primească binecuvîntarea. Şi aşteaptă şi zile şi nopţi. Aşteptările lor sînt de la cele mici de iertare prin spovedire sau la cele mari de vindecare a cancerului sau alte boli incurabile. "DEPINDE CUM ŢII MÎNA. Dacă ţii pumnul strîns, doar ştii să iei şi nu laşi să curgă. Dacă ţii palma desfăcută, atunci şi primeşti, dar laşi să se strecoare cîte ceva şi printre degetele despărţite. Aşa îi învaţă pe creştini părintele Iustin." Sînt cuvintele unei creştine care bate drumul spre mănăstire de cîteva ori pe an pentru a-şi lua binecuvîntarea de la părintele Iustin.
Doi ochi negri jucăuşi şi calzi supraveghează mişcarea la bucătărie şi în spate, unde se taie lemnele şi se spală tacîmurile. Părintele Claudiu e peste tot şi nicăieri. Acu’ apare, acu’ dispare. Responsabil la bucătărie, trebăluieşte peste tot. După ce termină cele trebuincioase pentru masa de prînz, îşi trage sufletul, mănîncă în fugă o lingură de ciorbă de legume şi fuge în chilie. Se întoarce rapid, mai dă cîteva indicaţii la bucătărie, după care ne fugăreşte prin curte să ne dea nişte cărţi şi icoane sfinţite. N-are timp prea mult de stat la taclale. Mai are de pregătit cina. Şi n-ar sta o clipă în loc, de parcă l-ar arde nişte cărbuni la tălpi.
Mai jos de vale, se descoperă un al tărîm. Al măicuţelor. Mai ferit, căci toată lumea urcă dealul la părintele Iustin.
AZIL ŞI ORFELINAT. Maica stareţă Iustina este mîna dreaptă a părintelui stareţ. Întrebăm de ea o măicuţă care coace pîine în cuptor. "E la laborator, ia vedeţi, că maşina e aici. N-a urcat în deal." La laborator, dintre sticluţe cu tincturi de plante binefăcătoare răsare un cap tînăr şi vesel. Nimeni n-o crede că este maica stareţă. Toată lumea care ajunge să treacă pragul mănăstirii de măicuţe se minunează de tinereţea şi vivacitatea sa. O clipă nu stă locului. Dacă nu-i la laborator, preparînd tincturi şi alte leacuri, e la azilul de "bunicuţe" sau la orfelinat. Dacă nu-i nici colo, nici colo, e sigur sus în deal, la părintele Iustin, unde mai rînduieşte treburi gospodăreşti. Descoperim şi aici în vale, ca şi în deal, la călugări, adevăratul sens al bisericii, pe care oamenii îl aşteaptă de la monahi. Descoperim aici, pe lîngă căldură şi porţi deschise, adevărata viaţă monahală şi adevăratul rost al bisericii printre creştini. Am găsit aici un azil de bătrîne venite din toată ţara care-şi caută alinare la bătrîneţe pe lîngă spiritul viu şi cald al tinerelor măicuţe, care le alintă "bunicuţe". Întîlnim orfelinatul pentru copiii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace care trăiesc pe lîngă măicuţe. Forfota e aceeaşi ca şi în deal. Fiecare ştie foarte bine ce are de făcut. Unele măicuţe se ocupă de "bunicuţe", altele de copii, ajutîndu-i la lecţii, altele sînt la laborator, altele la bucătărie pregătesc d’ale gurii. În total, sînt vreo 75 de măicuţe venite din toată ţara. La Mănăstirea Petru Vodă şi-au găsit alinare nu numai bătrînele sau copiii. Ci chiar şi măicuţe mai tinere sau mai bătrîne, bolnave de diferite boli, plecate de la alte mănăstiri din ţară unde nu au găsit crezare sau înţelegere de la maicile stareţe de acolo. "Una, de exemplu, are poliartrită. Iar maica stareţă de la mănăstirea de unde a venit nu a avut înţelegere pentru această boală. Nu a ştiut că sînt dureri foarte mari ale oaselor şi nu a înţeles. Iar maica a plecat şi a venit aici. Fiecare face ce poate. Sînt şi munci mai grele, dar se pot face şi unele mai uşoare. Fiecare după posibilităţi", povesteşte maica Iustina. La azilul de "bunicuţe" sînt "cazate", pe lîngă 30 de mirence (n.r. – femei necălugărite), două măicuţe trecute de 70 de ani gonite din alte mănăstiri."BUNICUŢELE". Măicuţele din vale se gospodăresc singure. Financiar mai primesc ajutor din deal, de la părintele Iustin sau din "banul văduvei", adică de la creştini care trec pragul mănăstirii şi fac donaţii. Pentru construirea clădirii azilului, care este gata de cîteva luni pentru primirea a 40 de "bunicuţe", a fost nevoie de doar doi ani de construcţii de la momentul punerii temeliei. Au existat oameni cu frica lui Dumnezeu care au trimis camioane de pietriş sau nisip, betoane sau cantităţi mari de var lavabil. "Păi, dacă stăteam după banii Uniunii Europene, era gata peste 10. Pentru că birocraţia şi hîrţogăraia sînt complexe. Trebuia proiect, după aia, mai staţi puţin ca să vă dăm banii, mai staţi puţin ca să nu ştiu ce... Şi atunci am făcut-o singuri", continuă maica stareţă.
MULTE MĂICUŢELOR AU STUDII SUPERIOARE. Întîlneşti profesoare, doctoriţe, economiste sau alte specializări care ajută la buna rînduială şi gospodărire a obştei de măicuţe. "Bunicuţele" sînt îngrijite de 15 măicuţe. Sînt 30 de bătrîne care şi-au găsit deja adăpost la mănăstire, iar alte 60 sînt deja pe listele de aşteptare, pentru că cererea este foarte mare, dar capacitatea este de doar 40 de locuri. "Hai bunica la masă", se aude la fiecare cămăruţă după ce sună clopoţelul care anunţă prînzul. Tanti Anica vrea să mănînce pe terasă. Îi place aerul curat şi liniştea. "Ce pot să-mi doresc mai mult la bătrîneţe decît linişte, aer curat, verdeaţă multă şi nişte tinere măicuţe care au grijă de mine. Mă simt foarte bine aici şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici." Bunicuţele ies din cămăruţe şi se strîng în jurul mesei. Apoi fac o plimbare în jurul bisericii şi se întorc în cerdac sau pe terasă, unde le place să se adune la taclale. În curînd va fi gata şi camera unde vor fi învăţate să croşeteze sau să împletească pentru a le trece timpul mai uşor şi mai repede. "Le place să se strîngă să vorbească ba de una, ba de alta aici, afară, la aer curat. Unele sînt simpatice şi le iubim ca pe bunicile noastre", spune măicuţa Fotina, căreia nu-i dai mai mult de 22 de ani şi este "ziarista" obştei, pentru că se ocupă de revista "Atitudini" a mănăstirii. Ne însoţeşte în scurtul nostru popas la mănăstire şi ne povesteşte despre părintele Iustin, pe care îl respectă profund. "Cînd eram studentă la Psihologie, am ajuns la părintele Iustin. Am vrut să mă spovedesc. Şi am intrat în cămăruţa unde era şi am început să-i povestesc diverse. Auzisem că-i văzător cu duhul, da’ nu prea credeam. Şi în timp ce-i povesteam eu despre facultate, psihologie şi altele, dînsul privea pierdut pe fereastră. Şi mă gîndeam: Ce-i tot povestesc eu de toate astea, că el nici nu mă aude. Nu mă ascultă. Şi am făcut o pauză. Şi atunci, se întoarce către mine şi-mi spune: Tu ai să fii măicuţă. Şi iată că la mănăstire am ajuns."DOI OCHI ALBAŞTRI. Orfelinatul are 20 de copii proveniţi din familii dezorganizate sau foarte sărace. Copiii au vîrste între 6 şi 14 ani. Pentru a nu pierde contactul şi legătura cu familia, pe timpul verii, în vacanţe, sînt trimişi acasă la familiile lor, unde nu stau însă mai mult de o săptămînă şi se întorc. "Noi am vrut să facem şi şcoală, dar au fost multe aprobări de obţinut şi atunci îi ducem pe copii cu microbuzul nostru la şcoala din sat şi fac orele normal, ca să nu fie rupţi de societate. După şcoală îi preiau 15 măicuţe care le-au făcut un program de lecţii şi de şcoală şi pe care copiii trebuie să-l respecte", povesteşte maica Iustina.
Măriuca şi Cristina, două fetiţe de vreo 6 ani, se joacă pe balcon în cămăruţa lor. Au întins ditamai puzzle-ul în tot balconul şi se chinuiesc să găsească piesele pentru a le completa. La început ne ignoră şi nici nu apucăm să vedem bine albăstrimea profundă şi sinceră din ochii lor. Ne împrietenim după ce le ajutăm la găsirea puzzle-ului şi ne trag de mînecă să se laude cînd este gata. Nu le prea pasă de ce e în jurul lor, iar casa lor este aici, mai ales că sînt însoţite de mame care locuiesc şi ele în mănăstire. Au uitat de probleme, deşi în ochii lor mai citeşti nişte rămăşiţe a ceea ce au lăsat în urmă acasă. Peste cîţiva ani sigur vor uita complet.
Lăsăm în urmă această lume mirifică şi uluitoare prin simplitatea şi candoarea cu care ne-a învăluit. O facem nu înainte să ne luăm binecuvîntarea de la părintele Iustin. O facem altfel decît am venit. Cu sufletul deschis. Am întîlnit ceea ce am crezut că a început să se piardă. Am întîlnit un firesc monahal care se pierde în pădure, dar renaşte cu fiecare răsărit de soare într-un spaţiu atemporal.
5 iulie 2008
Rana deschisă din inima Călimanilor
EXPLOATAREA DE SULF ● Salutări din epoca marilor realizări comuniste!
A avut mii de angajaţi şi a aprovizionat cu sulf toată siderurgia românească. Exploatarea din Călimani e azi doar o durere de cap pentru ecologişti.
Uraniul de la Grinţieş
CONTROVERSE ● O mină împarte satul în două tabere
Posibilitatea redeschiderii minei de uraniu de la Grinţieş naşte controverse şi vii discuţii de la autorităţi pînă la sătenii de rînd din localitate. Pe de o parte, e vorba despre bani şi locuri de muncă, pe de altă parte, e vorba despre sănătate şi turism.
Pădurea zimbrilor
Istoria localizează ultimul zimbru vînat în România undeva la începutul anilor 1800. Peste un secol şi jumătate, cîteva exemplare de zimbri sînt aduse din ţările estice, primele trei exemplare venind din Polonia, în anul 1970.
4 iulie 2008
Ceahlăul hoţilor
"ORGANIZARE" ● În Parcul Naţional nu fură nimeni. De capul lui
Ne-am plimbat prin Parcul Naţional Ceahlău fără să plătim taxă. Pentru că nu am mers pe potecile turiştilor, ci pe potecile hoţilor. Hoţii nu plătesc taxă de intrare. Plătesc comision. Noi am fost să constatăm prezenţa hoţilor. De comision să se ocupe Poliţia şi Parchetul.
Averile din pădure
LĂCOMIE ● Din tăierea abuzivă a copacilor de pe Ceahlău se cîştigă bani mulţi şi repede
Pe DN 15, între Piatra-Neamţ şi Topliţa, trebuie să conduci cu grijă. La fiecare curbă îţi iese în faţă cîte un camion supraîncărcat cu buşteni sau cu cherestea. Şi spre Bucureşti şi Constanţa, în jos, şi spre Ardeal şi de acolo mai departe, spre graniţă, în sus. Pădurea se scurge pe şosea în calupuri de cîte 20 de metri cubi, pe patru roţi. Fără număr.
Jos drujbele de pe Ceahlău!
CRIMĂ ECOLOGICĂ ● În Parcul Naţional Ceahlău sînt exploatate, "legal", sute de hectare de pădure
Ceahlăul, muntele sfînt al românilor, deseori asemănat cu Muntele Athos, este supus în ultimii 18 ani agresiunii omului "postrevoluţionar", unei adevărate hoarde de afacerişti veroşi, care vrea să scoată bani şi din piatră seacă. Sub diverse pretexte, multe sub "acoperire legală", aceşti afacerişti au început să stoarcă Ceahlăul de tot ceea ce le-ar putea aduce bani, în primul rînd de "hainele" sale milenare, sute de hectare de pădure fiind deja puse la pămînt.
3 iulie 2008
Gondola lu’ Pinalti
PRIMARUL PD-L DIN PIATRA-NEAMŢ FAULTEAZĂ NATURA
La Piatra-Neamţ, afacerea bate mediul. Primarul Gheorghe Ştefan (PD-L) a pus în operă proiecte fără avize de mediu. Pentru a-şi desăvîrşi planurile, a ras de pe faţa pămîntului rezervaţia fosiliferă Cozla şi a construit cu 12 milioane de euro o telegondolă care sfidează natura. Următoarea ţintă: Vîrful Pietricica.
2 iulie 2008
Asediul tenace al factorului "om"
INTRUZIUNE ● Gunoaie, zgomot, focuri în pĂdure, trasee prin habitate
Lacul Roşu e ameninţat de turiştii care aruncă gunoaiele la întîmplare, dar şi de tăierile ilegale de păduri. Aluviunile aduse de ploaie de pe munte nu mai pot fi stăpînite, din cauza defrişărilor masive, şi riscă să sufoce lacul.
Cum să cumperi o floare de colţ
ACOPERIRE ● La Bicaz-chei, minorii sînt folosiţi în comerţul ilegal
În Cheile Bicazului, lipite de stîncă, gheretele din lemn încărcate cu ii, oale de lut şi cu tot felul de chinezării le fac turiştilor cu ochiul. Desfăşurat chiar pe teritoriul Parcului Naţional Cheile Bicazului – Hăşmaş, comerţul ambulant poluează şi încurajează comerţul cu plante ocrotite de lege.
Sturionul de Oltina
PASIUNE ● Undeva, în sud-vestul Dobrogei, un român creşte pui de morun, cegă, nisetru şi păstrugă
La Oltina de Constanţa, un inginer s-a apucat de o afacere căreia nu mulţi îi dau sorţi de izbîndă. Pasionat de piscicultură, Dan Mirea creşte pui de sturion pentru consum şi pentru a repopula Dunărea.
Bomba ticăie la Săvineşti
CONTRACRONOMETRU ● Cadou de la armată: 18,6 tone de deşeu periculos
Într-un depozit de pe platforma industrială a Săvineştiului, localitate aflată la 15 km de Piatra-Neamţ, au rămas moştenire de la fostul Institut de Cercetări Chimice aproape 40 de tone de substanţe periculoase.
1 iulie 2008
Roşiile şi Cernobîlul, duşmanii Galaţiului
EXPLICAŢIILE PREFECTULUI ● Vîntul îi scapă pe localnici de poluarea de la Arcelor Mittal
Prefectul de Galaţi, Gabriel Panaitescu, fost comisar-şef al Gărzii de Mediu, susţine că modul în care bate vîntul în oraşul de la Dunăre trimite cea mai mare parte a poluării produse de Arcelor Mittal departe de judeţ. Prefectul mai spune că numărul mare de gălăţeni bolnavi se poate explica şi prin alimentele pline de chimicale pe care aceştia le consumă. Pentru bolile oamenilor din judeţ, prefectul mai acuză Cernobîlul şi traficul rutier intens.
Movilenii de lîngă Mittal
SIDERURGIE ● Halda de zgură le taie nu numai respiraţia movilenilor, ba chiar şi setea
Sănătatea scîrţîie. Agricultura se tîrîie. Un miros greu se întrepătrunde hoţeşte şi începi să te obişnuieşti cu el.
La Galaţi, poluarea continuă
NOXE ● Privatizarea Sidex nu a adus nimic nou
Gălăţenii inspiră, în continuare, nonstop, noxe de furnal. Privatizarea combinatului siderurgic de la marginea oraşului nu le-a adus nimic nou, nimic bun. Dimpotrivă, parcă, în ultimii ani, pe coşurile de evacuare ale colosului siderurgic iese şi mai mult fum, şi mai multe gaze, care de care mai otrăvitoare, pîrjolind totul în jur. Autorităţile locale de mediu consideră însă că "totul este în regulă", că, în general, "parametrii de poluare sînt normali".
Proiect de lux în rezervaţia Grindu
DELTA DUNĂRII ● Cartier de vile sau staţiune la nord de Constanţa
Nebunia imobiliară a cuprins şi Grindu Chituc, zonă situată la nord de Constanţa. Parte a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, grindul este una dintre cele mai valoroase teritorii ale României, zona fiind inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. La fel de valoros este şi pentru dezvoltatorii imobiliari, care "coc" aici un megaproiect.
28 iunie 2008
În patria trîntorilor, albina e falimentară!
AFACERE ANEMICĂ ● Apicultorii – subvenţii condiţionate şi concurenţă chinezească
Negustorii oferă preţuri mici pentru produsele apicole, subvenţiile sînt condiţionate, iar China, Argentina şi, mai nou, ţările africane trimit în România miere de calitate mai slabă, dar la preţuri foarte mici.
27 iunie 2008
Canaraua din sînul viperelor
DEZINTERES ● Rezervaţia naturală nu s-a „ridicat“ la statutul de sit arheologic
Tropăind printr-o Dobroge prietenoasă, unde secolele se împletesc într-un „nu-ştiu-ce“, care fascinează şi care îmbie să descoperi şi noul, şi anticul, iar verdele se stacojeşte, iar stacojiul se pierde în galben, există un loc care ne face să uităm cine sîntem şi ne duce departe de treburile lumeşti. Se deschide, deşi pare că te înconjoară. Te respinge, deşi parcă te înghite. Te alină, deşi pare să te respingă.
Hagienii gunoaielor
PUTE, DAR FACE BANI ● Rezervaţie „protejată“ de vecini duhnitori
Dacă vrei să faci la mare şi altceva decît plajă şi-ţi plac junglele, încearcă rezervaţia de la Hagieni, aflată la 10 km de Mangalia. Dar ţine-te de nas pînă ajungi la pădure, ca să nu-ţi vomiţi vacanţa prin gropile de gunoi.
Dinozaurii din stînci
DEGRADARE ● Faleza fosiliferă din Cernavodă se prăbuşeşte încet, dar sigur
Puţini sînt cei ce ştiu că atunci cînd vin spre mare, dacă-şi aruncă privirea în dreapta, la malul în care se înfige podul de la Cernavodă, văd o rezervaţie fosiliferă care te lasă să citeşti în stîncă o istorie care te duce pînă hăt, departe, la vremurile cînd reptilele gigantice erau stăpînii Terrei.
26 iunie 2008
La grătar în Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar
BĂTAIE DE JOC ● Fripturiştii lasă în urma lor stive de gunoaie care distrug aria protejată
De cum dă firul ierbii şi soarele începe să dezmorţească pofta de viaţă a vietăţilor mai mici sau mai mari, fie ele miriapode, apode sau bipede, week-end de week-end, Rezervaţia Fîntîniţa – Murfatlar se află sub asediu. Sute de oameni se năpustesc asupra pădurii, strivind monumentele naturii sub roţile maşinilor.
Delta, încă folosită pentru agricultură
TULCEA ● Reconstrucţia ecologică a fost abandonată
Visul lui Nicolae Ceauşescu, acela de a face din Delta Dunării unul dintre grînarele României, este încă o realitate, la mai bine de 18 ani de la moartea dictatorului.
Volbura de nisip
PLAJA SULINA ● Protecţie ecologică vs investiţii
Ultima plajă sălbatică a Europei, cea de la Sulina, este de mai mulţi ani în pericol. „Chitit“ să scoată localitatea din sărăcia în care se zbate, primarul singurului oraş din Delta Dunării aprobă de ani buni tot felul de proiecte de dezvoltare a plajei. Acestea sînt însă oprite de autorităţile de mediu, fie că e vorba de hoteluri, de parcuri eoliene sau de aerodrom.
25 iunie 2008
Căcănăria şi cimentul sting Luminiţa
Se ajunge uşor la Luminiţa. Laşi Petromidia în dreapta, faci prima la stînga pe un drum de ţară, mergi, mergi, mergi – o ţii drept! –, dai de maşini de mare tonaj care scot gaze şi nori de praf ca un suprapoderal înnebunit după iahnie. Apoi treci pe lîngă Căcănărie, gîndindu-te cum ar fi dacă toţi oamenii de pe pămînt ar mînca numai iahnie. Şi intri liniştit în Luminiţa.
Ski-jet-ul şi căluţul de mare
DIFICULTĂŢI ● Birocraţie şi neputinţă în sancţionarea intruşilor în rezervaţie
Gard în gard cu portul Mangalia, mal în mal cu bulgarii, pe o suprafaţă de 5.000 de hectare se întinde ditamai rezervaţia marină, unica de acest fel din ţara noastră. Şi dacă tot o avem, de ce să nu o protejăm, ar zice unii, sau de ce să nu ne batem joc de ea, ar zice alţii.
Coasta se surpă cu ajutor de la oameni
INUTIL ● Planul naţional de gospodărire integrată a zonei nu s-a aplicat
150-300 de metri. De la această distanţă îţi permitea o lege din 2001 să construieşti pe faleza de la malul Mării Negre. Betoane, lemn, orice.
24 iunie 2008
Ucigaşii de delfini
Pescarii cu Lexus ucid delfinii cu lăcomie în timpul pescuitului de calcan. De cele mai multe ori, aceste vietăţi sfîrşesc putrezind de plaje. În Cheile Dobrogei, un afacerist local, construieşte un lac fără acord de mediu şi spune că nu are nevoie de avizul vreunui "imbecil colorat politic".
Cheile Dobrogei pier pe mîna politicului
TRASEU ● Din rezervaţia domesticită în civilizaţia sălbatică
Omul de afaceri Cameliu Babinciuc îşi construieşte, sfidînd legea, hotel şi cîrciumă, heleşteie şi birouri în coasta Rezervaţiei Cheile Dobrogei. El nu se teme că îşi va pierde banii. Chiar fără avizele necesare, construieşte diguri şi mută albia Rîului Casimcea. A cheltuit pînă acum, conform declaraţiei sale, două milioane de euro. Şi merge mai departe.
Grîu eco: 9.200 de kilograme la hectar
NECESITATE ● Fără subvenţii, fermierii eco se vor întoarce la producţia convenţională
Şapte fermieri din Tulcea fac agricultură ecologică de patru ani; s-au adunat într-o asociaţie, Delta Dunării Organics, pentru a trece împreună peste lipsa de subvenţii de la stat şi peste preţul mare al îngrăşămintelor şi insecticidelor eco. Se încăpăţînează să cultive cereale, soia şi coriandru, pe care le exportă în ţările unde oamenilor le pasă ce mănîncă.
23 iunie 2008
Prădătorii de la Cheile Dobrogei
În buza rezervaţiei Cheile Dobrogei se construieşte ilegal un lac artificial de agrement, garnisit cu toate acareturile unui viitor complex turistic care va modifica habitatul zonei protejate. Deşi nu are un aviz de mediu, omul de afaceri constănţean Cameliu Babinciuc excavează zona cu aceeaşi determinare ca la Canalul Dunăre – Marea Neagră şi declară că oricum el va ieşi victorios.
Templele naturii şi duşmanii lor naturali
MANIFESTUL CARAVANEI ● Nu vrem să trăim într-o ţară împuţită, sufocată de gunoaie, mutilată de buldozere şi otrăvită de poluare
Am pornit la drum în Caravana Jurnalul Naţional, pentru al cincilea an consecutiv, să descoperim pentru voi România. De astă dată, treaba noastră este să vă povestim, în cuvinte şi imagini, despre România verde, despre prietenii şi duşmanii ei.
