Salva-Viseu, tunelul timpului

Romania, saracita de razboi si ocupata de rusi, a gasit formula magica a reconstructiei: munca neplatita. Detasamentele de voluntari se hraneau cu ideologie injectata de mitul comunismului. Calea ferata Salva-Viseu, construita in 1948, a unit Maramuresul de restul tarii. Acum, pe acele locuri se mai vorbeste de brigadieri, iar folclorul lui "Hei rup!" inca nu a murit.

Brigadierii au adus ghezasu’ la Viseu

Linia de cale ferata Salva-Viseu nu inseamna doar legatura intre batranul "Maramu’" si tara. Alaturi de alte celebre ctitorii realizate in tineretea comunismului institutionalizat in Romania, precum magistrala Agnita-Botorca sau linia Bumbesti-Livezeni, Salva-Viseu a intrat in constiinta publica drept santier al brigadierilor.

Ziarul Universul anunta la 22 aprilie 1948: "In afara de tineretul UTM-ist (in luna mai se asteapta prezenta pe santier a vreo 13.000 de brigadieri), vor mai lucra la constructia liniei ferate Salva-Viseu militari incadrati in companii de cai ferate si 1.000 de minieri (la tunele). Toti lucratorii din afara cadrelor UTM vor fi antrenati de tinerii brigadieri, care vor constitui motorul intregului santier". Munca pe santier incepuse deja de trei saptamani, iar presa relata pe larg despre noua "epopee a brigadierilor utecisti".

BARBATII MUNCESC. Pe santier erau angajati toti barbatii apti de munca din satele de-a lungul caii ferate si chiar si femeile. Dupa cum se mandresc localnicii, dupa ce se sapa in jurul si sub cate un morman de pamant, se apucau de degajarea frontului de lucru, pentru constructia terasamentului, cu incurajarea: "Suntem barbati! Avem ce lucra!". De-a lungul si de-a latul santierului erau construite baraci si sali de mese pentru cazarea si hranirea brigadierilor. La intrarea in schimb, pe santier se facea apelul, la fel ca in armata. Stiri despre succesele deosebite ale omului in lupta cu natura si planul apareau in fiecare zi: Oitiu Ion din brigada Satu-Mare a depasit in ziua de 19 mai 1948 norma cu 495,90 la suta, in opt ore de lucru, sapand 8,925 metri cubi, in loc de 1,50 metri cubi; brigada 1 Dolj a depasit norma cu 600 la suta; sefii de sectoare se plangeau ca brigazile fugeau dimineata pe geamul baracilor pentru a ajunge cat mai devreme pe santier (ciudat, pentru ca astfel ar fi lipsit de la apel, dar cu propaganda nu te pui!).

ARTISTII CANTA. "Vom munci si vom lupta, linia vom termina!", strigau mii de oameni imbracati in salopete albastre, in aprilie 1948, de-a lungul celor 63 de kilometri de santier deschis intre localitatile Salva si Viseu de Jos. Tinerii, carora nici ploaia, nici vantul, nici viata grea nu le puteau stavili elanul, purtau cu mandrie numele de brigadieri. Voluntarilor li se adaugau "condeieri de mare prestigiu", Victor Tulbure, Ovidiu S. Crohmalniceanu, Nicolae si Sorin Holban, Dan Desliu. Ziarele relatau cel putin o data pe saptamana despre realizarile din campul muncii. Iar nomenclaturisti de baza vizitau regulat santierul si asistau la intrecerile artistice dintre brigazi. Fiecare unitate avea, de altfel, un poet si un compozitor care slaveau munca colegilor.

GARA DIN VISEU. Constructia caii ferate a durat oficial un an si ceva

MOARTEA FIULUI. In urma unui accident care a luat cateva vieti de tineri brigadieri, Nicolae Mandru, un batran din Vlasca, tatal unuia dintre baietii ucisi de o alunecare de teren, s-a oferit sa ramana sa munceasca in locul fiului. "Eu am avut numai doi feciori. Cel mare a pierit la Cotul Donului si n-am putut sa-i mangai fata. Mi s-a spus ca a murit pentru tara, dar n-a fost asa. Al doilea a murit aici. Nu mi s-a spus nimic, dar eu cred ca el a murit pentru tara". Sub privirile incremenite ale brigadierilor colegi cu fiul, batranul a pus mana pe un tarnacop si a inceput sa sape icnind, cu fata in lacrimi. Morti au fost multe pana a reusit ghezasu’ (trenul, dupa vorba maramuresanului) sa intre in gara Viseu de Jos, dar nu le-a mai tinut nimeni socoteala. Se mai vorbeste, inca ferit, cum ca nu era zi de la Dumnezeu sa nu moara macar doi oameni in tunele, din cauza surparilor de teren si a exploziilor necontrolate.

VOLUNTARII SARACIEI. "Toata lumea in productie, sa scapam de mizerie!" a fost sloganul sub care munca voluntara sistematizata a luat nastere la 1 august 1945, in urma unei decizii a partidului comunist, organizatia Petrila. Brigada de soc constituita cuprindea tovarasii care nu erau inclusi, in mod normal, in productia de carbune: primarul, comandantul garzii cetatenesti, presedintele sindicatului etc. In lunile urmatoare, alte brigazi de voluntari vor intra in mina, printre eroi numarandu-se multi tineri sub limita legala de varsta.

URIAS. Pentru cofragul unui arc de viaduct s-au folosit cate 40 de metri cubi de lemn

ORGANIZAREA. In Bucuresti, se constituie brigazi de voluntari care vor participa la lucrari de reconstructie in urma bombardamentelor. Toate acestea se intamplau intr-o perioada in care tara se confrunta cu o saracie crunta, in urma anilor grei de razboi si ai foametei, devenind un obiectiv de propaganda pentru partidul comunist. La 30 iunie 1946, 60 de romani, tineri, muncitori si intelectuali, reuniti in "Brigada Filimon Sirbu", au plecat in Iugoslavia pentru a ajuta "tara vecina si prietena" la constructia "Caii ferate a tineretului" din Bosnia. In august 1946, se constituie primele tabere permanente pentru voluntari, iar in Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist apare Sectia Centrala de Reconstructie, forma centrala de organizare a brigazilor.

CRESTEREA SI DESCRESTEREA. O conducta de gaz metan necesara alimentarii Bucurestiului (tronsonul Agnita-Botorca) a fost prima reusita de amploare a voluntarilor, atat ca importanta economica, precum si propagandistica. Mai mult de 51 de kilometri ai magistralei Botorca-Bucuresti au fost construiti in 34 de zile de catre brigadieri, in conditii de ploaie si vant, in toamna lui ’47. La 26 aprilie 1948, voluntarii finalizeaza lucrarile de ridicare a fabricii de confectii si tricotaje APACA. La 1 mai, acestia defileaza prin Bucuresti cu camasile albastre croite la noua fabrica, ctitorita cu propria lor sudoare. Perioada de avant a brigadierilor - majoritatea tineri foarte saraci, incurajati sa presteze cate trei luni de voluntariat in schimbul unei mancari calde - dureaza pana in 1955. Miscarea a fost insa si o buna pepiniera de "cadre de nadejde", "oameni ai muncii" dedicati politicii de constructie a "socialismului multilateral dezvoltat". De altfel, insignele si distinctiile pentru rezultate deosebite in munca obtinute pe astfel de santiere au fost mult timp o buna carte de vizita. Lucrari de mare importanta au fost demarate sau sustinute insa de-a lungul acelor ani de "camasile albastre": amenajarea Prutului, reconstructia Galatiului, tronsoanele de cale ferata Salva-Viseu si Filiasi-Bumbesti-Livezeni, barajul de la Bicaz, canalul Dunare-Marea Neagra. In schimb, notiunea de voluntariat se demonetizeaza sub forma de organizare obligatorie "munca patriotica", iar "santierele tineretului", pe care brigadierii "epocii romantice" sunt inlocuiti cu elevi si studenti constransi sa lucreze in numele doctrinei comuniste, devin si ele un instrument de propaganda.

DRUMUL Santierul "Vasile Luca" a fost deschis la 1 aprilie 1948, intre localitatile Salva, judetul Bistrita-Nasaud, si Viseu de Jos, judetul Maramures. S-au construit 63 de kilometri de cale ferata, cu noua statii de tren. Au existat de-a lungul traseului 16 sectoare de munca. Pe langa numeroase viaducte care au fost construite cu o tehnica rudimentara, au fost sapate si cinci tunele, dintre care cel mai lung are 2.400 de metri lungime. La 7 noiembrie 1949, traseul a fost inaugurat oficial.

SLAVA Aurel Crisan, fost jurnalist, autorul cartii "Am fost brigadier pe mari santiere nationale ale tineretului", avea 14 ani cand a ajuns la Salva pentru a munci aici ca voluntar. "(...) Munceam cu mainile. Mai concret, aveam la dispozitie cazmale, lopeti, tarnacoape, targi incropite de noi din scanduri negeluite, maiuri pentru batut taluzele si alte «utilaje» de acest fel.(...) Ne multumeam cu putin, dar aveam asigurate hrana, dormitul si alte facilitati sociale. Nici vorba insa de echipamente speciale, de salopete, de cizme..."

"Camasile albastre" au intrat in folclor

AVANT. Drumul de fier a fost construit "cu cantec"

"Intai munca, s-apoi distractia", zice morala unor cunoscute bancuri cu ardeleni. Da’ si ce distractie se incingea pe santierele tineretului, seara de seara, cand brigadierii "sarbatoreau" depasirea normelor prin cantec si voie buna! Unul dintre putinii cronicari ai santierelor de munca voluntara, Augustin V. Pop, fost brigadier, apreciaza in cartea "Romanticii" ca "toate cantecele brigazilor erau marturisiri de credinta. Credeam in viitorul patriei noastre, credeam in temeinicia muncii noastre si o marturiseam cantand". Inca inainte de a ajunge pe santier si a pune mana pe tarnacop, muncitorii si-au descoperit talentul artistic. O brigada valceana a cantat, tot drumul spre Maramures, o piesa compusa ad-hoc: "Toti din judeteana Valcea/ Toti din U.T.C.-u/ Au plecat ca sa lucreze la Salva-Viseu/ De trei zile pe furtuna/ Noi suntem pe drum,/ Ploaia ne spala vagonul,/ Cosul scoate fum". Muzica era, de altfel, cea mai la indemana modalitate de petrecere vesela a timpului liber. De aceea, brigadierii erau incurajati sa-si consume, cantand, restul de energie ramasa dupa incheierea zilei de lucru. "Chiar am organizat, cu sprijinul organelor locale, un festival al folclorului maramuresean, la care au participat, pe langa brigadieri, ceterasi cu doua strune si zongora din localitatile Tibles, Fiad, Salva, Cosbuc, Telciu, Viseu si Borsa", povesteste Augustin V. Pop.

Vlad Ion Simion, din Salistea de Sus, judetul Maramures, isi aduce aminte cum colegii lui isi faceau curaj pentru munca grea cantand, in urma cu mai bine de 50 de ani, "Suntem brigadieri,/ Muncim pe santier,/ Prin zapada si noroi/ Construim tunele noi/ Hei rup!" Constructorii tremurau de frig, in iarna grea care i-a prins lucrand la linia Salva-Viseu, si nu cedau: "Mult e dulce si frumoasa viata/ Trai de brigadier, trai de voluntar".

In Maramures este celebru un cantec de drumetie care nu prea are legatura cu munca depusa la ctitoria Salva-Viseu, dar zice multe despre firea vesela a locuitorilor din zona: "De la Salva-Viseu, mai/ Iute vine ghezasu’, mai/ Ghezasu’ vine pe roate,/ Io pa mandra, ea pa spate/ Ghezasu’ vine pa sine,/ Io pa mandra, ea sub mine./ Pe sub poale la mandra, mai,/ Poti trece cu Dacia./ Dacia-i cu patru roate/ Ca cu sase nu se poate./ Pe sub poalele mandrii, mai/ Poti trece cu bitiglii./ Bitiglii cu doua roate, / Ca cu patru nu se poate./ Pe sub poale la mandru, mai,/ Poti trece cu cielu./ Cielu-i cu patru roate/ Ca tauru’ nu mai poate". La aproape cincizeci de ani de la inaugurarea caii ferate care leaga Maramuresul de tara, trupa Cargo a dedicat o piesa vajnicilor muncitori, intitulata chiar "Brigadierii". "De la Salva la Viseu / Omul imblanzeste fierul/ Tarnacopul bate greu. (...)/ Omul, muntele si ceru / Se-ntalnesc in defileu/ De la Salva la Viseu./ Noi suntem brigadierii/ Ce trec fluierand/ Nu ne opreste ploaie,/ Nici soare, nici vant".

"Hei rup!" de Niculae Stoian Hei rup! / Cantec de brigada, / Si legenda peste vremi, / Intr-a muncii cavalcada / La apel mereu ne chemi. / Hei rup! / Front al tinerimii Totdeauna in atac, / Tinerii-s tot printre / primii / Ca si-acum un sfert de veac. / Hei rup! / Demn raspuns primit-a / Patria la-ndemnul ei, / Cand la Salva sau Agnita / Salve strapungeau prin stei. / Hei rup! / Munte dupa munte, / Asaltaram la Bumbesti, / Steagul lumina in frunte / Cand taiam in stanci feresti. / Hei rup! / Fronturi tot mai large-si / Creste-al tarii santier, / De pe Bistrita pe Arges / Si la Portile de Fier. / Hei rup! / In aceeasi carte / Numele ni se inscriu, / De la Lotru mai departe / Pe Mostistea sau pe Jiu. / Hei rup! / Inimi ca vapaia, / Tanar foc pulsand in trup, / Pana-n comunism bataia, / Sa rasune lung: Hei rup!"