x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dăscăliţele de la şcoala din Prislop

0
Autor: Paula Anastasia Tudor 24 Iun 2010 - 00:00
Dăscăliţele de la şcoala din Prislop Dan Marinescu/Jurnalul Naţional


Învăţătura copiilor de sus, care au frunze de brusture în loc de farfurii



În Prislopul Răşinariului, un cătun împins de sărăcie la marginea Măr­gi­nimii Sibiului, au ajuns, într-o bună zi, două dăscăliţe, care au transformat o mică încăpere dărăpănată într-o şcoală caldă şi primitoare. Apoi au ve­nit încă două. Acum sunt patru doamne, iar copiii din Prislop le nu­mesc, cu drag, "educatoare, învă­ţă­toa­re, mame şi prietene".

Până la orele amiezii, şcoala zumzăie ca un stup. Două săli de grădiniţă şi două de şcoală primară (una cu cei de clasa I şi a III-a, şi una cu cei de a II-a şi-a IV-a). În total 76 de copii. Fericiţi. O vezi în zâmbetele lor, când îşi încalţă pantofii scâlciaţi, înşiraţi în holul şcolii. Şi-n ochii curioşi, întorşi către cele două educatoare şi două învăţătoare care bat noroaiele ca să ajungă în minţile şi în sufletele lor.

Educatoarea Bădilă Paraschiv Ana e prima care a rămas la şcoala din cătun. "Cum mă cheamă pe mine?", o întreabă ea pe Ileana, o copiliţă de trei ani ai cărei ochi te năucesc cu albastrul lor întunecat. "Aniţa", îi răspunde fetiţa poznaş. "Aniţa" are 56 de ani şi 35 de învăţământ, din care ultimii 11 şi jumătate în Prislop. "Atunci când am venit, am fost un an singură, şi la şcoală, şi la grădiniţă. În total erau 25 de copii - toţi într-o clasă, din care 2 de grădiniţă. Al doilea an, a mai venit o colegă, şi eu am început să alerg prin sat, din poartă-n poartă, să îi conving pe părinţi să lase copiii la grădiniţă. Apoi au venit tot mai mulţi, până s-a umplut şcoala."

În ur­mă cu opt ani i s-a alăturat ur­mă­tor­ul titular - învăţătoarea Anişoara Poplăcean. "Până în 2005, spune ea, a fost jale. Noi am zugrăvit, noi am reparat. În 2005 am făcut un proiect, să atragem fonduri PHARE. Se nu­mea Şcoala din Prislop - Centrul Cultural al Comunităţii". Au cumpărat consumabilele pentru activităţile plastice, cameră foto, calculator, im­pri­mantă multi­func­ţi­o­na­lă. În timp ce povesteşte, îmi arată fotografiile stocate în memoria calculatorului. "Şi ne-am pus să ornăm pereţii împreună cu copiii. Cu hârtia creponată şi cu lipiciul i-am atras la şcoală", zâm­beş­te ea. "Ca să-i con­vin­gem să-şi la­se copiii la şcoală, am chemat şi pă­rinţii aici. Să înveţe şi ei. Au fost foarte reticenţi la început, tot n-aveau timp, deşi serviciu n-avea nici unul. Apoi a început să le placă, să înţeleagă ce-i ăla dascăl, pentru că până atunci dascălii veneau şi plecau de aici. Am făcut carnavaluri cu părinţii, le-am făcut şi lor costume, i-am dus, tot împreună, în excursii la Sibiu... La Muzeul Satului, la Grădina zoologică, în Parcul Tineretului. Cât au fost de încântaţi copiii când au văzut balansoarele, toboganul şi leagănele!"

Proiectul şi activităţile au ajuns la urechile celor din minister care, cu­rioşi, au venit în inspecţie. "Ne-am plâns că n-avem spaţiu. Aveam 38 de copii la şcoală şi încă 40 de copii la grădiniţă, în două săli mici. Aşa am intrat în programul de reabi­litare. Acum doi ani a început construcţia şcolii, şi-n toamnă am intrat în ea." Vocea învăţătoarei e plină de în­cân­tare şi de mândrie. Nu mulţi ar veni aici să facă ceva. Şi nu salariul le ţine acolo! După cum spun ele, amuzate, "toate nu facem o mie de euro". Cealaltă învăţătoare titulară, aflată acum în concediu de creştere a copi­lu­lui, a luat 9,40 la concurs şi a optat pentru Prislop, de tot inspectoratul s-a crucit. Nici cea care-i ţine locul în con­cediu, Lili Iamandi, deşi a trăit şi-n Montpellier, şi-n Bucureşti, n-ar vrea să mai plece de la şcoala din Prislop. I s-a lipit de suflet. Acum şcoala are patru săli spaţioase de cla­să, cu termopane şi parchet la­minat, cu perdele înflorate la ferestre, cu pe­reţi împodobiţi cu desene şi colaje. În hol, în pantofare, copiii îşi aşază "păpucii" de şcoală.  

Într-o sală se aud tot soiul de onomatopee; e o lecţie despre păsări. "Cine face aşa?" "Barza!", răspund copiii. Indiferent de tril sau de pana arătată, copiii dau acelaşi răspuns: barza! De bună seamă este zbură­toa­rea de care au auzit cel mai des. De înţeles, la ritmul în care li se măreşte familia cu fraţi, nepoţi, unchi sau mătuşi. Unii copii ascultă cu gurile căscate. Alţii, căscând. Mulţi  sunt îmbrăcaţi ca de sărbătoare. "Primesc foarte multe haine, explică doamna Anişoara, şi, când se murdăresc, părinţii le aruncă. Au apă la pompa din sat, dar au şi foarte multă lene."

Pentru fiecare copil din şcoala Prislop, doamnele au făcut plan de intervenţie individualizat. Dar după şcoală intervin părinţii, care aproape că şterg cu buretele orele dimineţii. Mădălina este unul dintre vârfurile şcolii. Ea îi ţine locul doamnei când aceasta iese din clasă. Ia o carte de poveşti şi se aşază la catedră, citindu-le colegilor cu intonaţie. Îi ţine cuminţi în bănci până ce doamna se întoarce. "Îmi place mai mult la şcoală decât acasă", spune ea, serioasă. E speriată că termină clasa a patra. "Nu ştiu ce-o să fac fără dumneavoastră!", îi spune ea învăţătoarei. E îmbrăcată sărăcăcios. La fel şi sora ei, Casiana. Dar mama lor are serviciu - la Sibiu, "în parcuri". Pleacă dimineaţa, la 5:00, şi vine seara. "Cei care muncesc nu primesc nimic", oftează doamna Anişoara. "Că ei lipsesc atunci când vin ajutoare, fiind la muncă. Ceilalţi, care dorm până la 12:00, primesc de toate." Mădălina n-a lipsit nici o zi de la şcoală.

Ionuţ, mititel şi muncit, are opt fraţi. "Mă mai duc prin Răşinari şi mai ajut oamenii la tăiatul lemnelor. Eu numai îi ajut...", spune el cu mo­destie. "Îl tot băteam zi de zi la cap să-şi facă temele, şi când am ajuns la ei aca­să şi-am văzut cum stau nouă într-o cămăruţă şi că n-au nici masă, mi-am dat seama cât de caraghioasă era pretenţia mea", povesteşte, zâm­bind, învăţătoarea. Iar de câteva luni, în familia lui Ionuţ barza a venit din nou...

Acasă, el are grijă şi de cal. Îl ţe­sa­lă, îi dă de mâncare, îi cară apă. Toţi cară. Adună afine, cu piaptănul, de pe dealuri, ciuperci, mure, pe care apoi părinţii lor le vând în piaţă cu 5 lei kilogramul. "Mai adunăm şi melci, toam­na", îşi aminteşte Ionuţ. Pri­mă­vara adună urzici, frunze de măcriş şi salate de pădure pentru mâncare, şi tot ei merg şi după nuiele pentru cei câţiva părinţi care fac măturoaie. "Tăiem din tufele din pădure, explică procedeul Cătălin, cel mai bun elev al doamnei, apoi răchită din care facem cercurile şi crengi de alun pentru coade. E 5 lei măturoiul."

În Prislop locuiesc cam 300 de suflete. Casele prislopenilor sunt precum cele din desenele copiilor. Un dreptunghi mic cu un triunghi deasupra. În spaţiu capătă şi puţin volum. Spre deosebire de desene, căsuţele prislopenilor nu poartă albul imaculat al foii de hârtie, şi nici flori în glastre la geam. Nici nu prea au geamuri... Dar au "Digi". Bârnele înnegrite de ploi şi găurite de carii se zăresc prin găurile din tencuială. Curţile-s şi ele înguste, cu pământ bătătorit sau mociorlit, după vreme. Părinţii Adinei, fetiţa care "devorează" tot ce-i spune învăţătoarea şi nu vrea să lipsească de la şcoală nici dacă e bolnavă, tot din ajutor, alocaţii şi fructe de pădure trăiesc, dar şi-au extins căsuţa cu bucătărie şi baie. Chiar dacă n-au apă, seara pun furtunul la cişmeaua din drum. Curtea Adinei e singura cu pomi şi grădiniţă de flori.

În ultimii ani toţi copiii care termi­nă clasa a IV-a continuă gimna­ziul la şcoala din Răşinari, cea de care ţine şcoala din Prislop. "Unii din ei merg la şcoală şi după clasa a VIII-a. Răs­foind arhivele pentru o monografie, am aflat că, în anii 1930, şcoala func­ţio­na într-o căsuţă mică de lemn cu o singură încăpere. Multe cadre di­dac­tice care au devenit perso­nalităţi re­cunoscute în domeniu au început «apostolatul» la Prislop", spune Carmen Olteanu, director la Şcoala "Sa­va Popovici Barcianu" din Răşinari.
Citeşte mai multe despre:   întoarcerea la ţară

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de