Poveşti la frizeria din Răşinari

"Teoria sine praxis est cum rota sine axis!"

Oamenii încă îşi mai doresc să-şi imortalizeze clipele, dar nu mai apelează la fotografii profesionişti, de când telefonul mobil ştie să facă şi poze. Oamenii se plimbă încălţaţi în pantofi de plastic, fabricaţi în China, iar cizmarii care lucrau numai cu piele naturală au murit.

Altădată, în fiecare sâmbătă sau înainte de vreo sărbătoare, oamenii mergeau să se bărbierească şi să se tundă la frizerie; acum, au apărut maşinile de tuns. Totuşi, în Răşinarii din Sibiu, frizeria sătească funcţionează încă. Au mai fost vreo şase-şapte frizerii şi o încercare de coafor, dar au dat faliment; doamnele preferau să meargă să se coafeze la Sibiu, oraş aflat la vreo 7 kilometri.

Stana Cotoară nu îi mai poate bărbieri pe doritori, aşa cum a făcut timp de aproape 40 de ani, pentru că unitatea unde lucrează nu poate asigura normele de igienă cerute de Sanepid. "De când am fost de 16 ani lucrez aici. Bărbierit nu se mai face de doi ani. Veneau oamenii bătrâni, dar când au aflat că nu se mai poate au făcut gălăgie. Dar o zis că la fiecare client să fie aparat de unică folosinţă, şi aşa unde ieşim? E tot mai rău peste tot." "Nici frizeriile cele mai moderne din Sibiu nu se încadrează la condiţiile cerute pentru bărbierit", spune şi Stan Ciontea, preşedintele cooperativei de consum de care ţine frizeria, barul de alături şi... cam atât.

"Târgul de sâmbătă a omorât toate atelierele. Aveam aici fierărie, dogărie, rotărie. Primeam comenzi de la armată, pentru sacale, nişte şarete prevăzute cu butoi, care ajutau la aprovizionarea cu apă. Brutărie nu mai este, pâinea de toate felurile vine de la oraş." Prin frizerie au trecut, în vinerea în care am ajuns acolo, bărbaţi, copii şi doamne; şi-au lăsat în mâinile Stanei firele de păr rebele şi grijile cotidiene. "Doamne ajută!", a spus frizeriţa fiecăruia la despărţire.

Pentru 8 lei, Stana tunde după cum îşi doreşte fiecare, franjurat cu foarfeca de filat sau cum cere acum moda, la tâmplă mai scurt şi în vârful capului mai mare. "Dacă apuci să înveţi o meserie, o faci de-a dragu', nu te plictiseşti niciodată." Totuşi, de văzut păr e cam sătulă şi de aceea îşi cheamă soţul la serviciu ca să-i aranjeze frizura.

Domnul Cimpoieşu, şomer de cinci luni şi fost lucrător la Scandia, vine în fiecare lună să se tundă. Stana pune mâna pe foarfeca adusă din Spania. Şi-a luat trei bucăţi a câte 13 eu­ro fiecare, pentru că în România nu găseşte instrumente potrivite. "Aici se găsesc numai din alea cu mânere de plastic. La trei luni trebuie schimba­te, că nu mai ai unde să le ascuţi. Îna­inte, aveam în Răşinari o tocilărie."

Tot la o lună se tunde şi domnul Constantin Angelescu, care a împli­nit 68 de ani şi a ieşit la pensie după ce a lucrat ca mecanic de locomoti­vă. "Aşa scurt şi drept la spate să mă iei! Mă uit pe jos şi tot mai alb e părul! Cealaltă când e? Eu numai la tine vreau. Sunt foarte mulţumit de serviciile dumneaei!", îmi explică bărba­tul. "Ştiu să fiu mai drăgălaşă cu clienţii!", zâmbeşte Stana. "Chiar dacă eşti supărat, când lucrezi cu oamenii, trebuie să fii vesel!", crede clientul. "Mulţi zice că meseria, dacă o practici, o înveţi", spune frizeriţa. "Teoria sine praxis est cum rota sine axis!" Mă miră cunoştinţele de latină ale domnului Angelescu şi el îmi explică: "Eu cam citesc cărţi multe. Acum, de exemplu, una despre mafia petrolului din Statele Unite. Romane nu, sunt prea siropoase. Mă interesează lucrările despre debarcarea Aliaţilor, cele din colecţia Delfin şi Enigma, revista National Geogra­phic. Îmi place să citesc ceva din care să învăţ".

"Am venit să mă tund, că mâine mă duc la un botez şi nu-mi primeşte banii dacă nu sunt aranjat!", spune alt client, care aşteaptă pe scaun. Acum e rândul lui Bucurică, care împlineşte 3 ani în august, şi imediat ce se vede pus pe scândurica de pe braţele scaunului de frizerie începe să bocească din tot sufletul. Şi plânge, şi plânge, şi părul lui auriu cade pe jos, din ce în ce mai mult. Când e gata, frizeriţa îi curăţă gâtul şi obrajii cu pămătuful şi îl coboară pe pământ, lacrimile se opresc, ploaia stă, copilul râde şi iese soarele.

Intră alt bărbat. "Petrică, tu cum eşti cu jocurile, feciorul meu?", întreabă Stana. "Eu sunt cu jocurile de picioare!" "Îs bune, no, dacă ai bani de ele!" "Apăi, dacă ai o sută de mii şi tre să iei şi pită, şi ţigări, apăi ce să mai bagi la joc", se întreabă Petrică. Dar frizeriţa îşi urmează gândul: "Unu' o băgat 6 milioane şi-o câştigat 60!", apoi îl tunde pe bărbatul care mâine merge la botez şi-i urează "Distracţie frumoasă!". Mătură părul şi îl invită pe următorul: "Gheorghiţă, ia, pe cal!" "Doamne ajută!", zice Gheor­ghiţă. "Dumnezeu nu-i rău ca noi, că, dac-ar fi ca noi, ne-ar găta într-o secundă!", crede Stana. Gheorghiţă e crâsnic, adică paracliser, şi discuţia se învârte în jurul celor trei preoţi care păstoresc comunitatea ortodoxă din Răşinari.
Frizeriţa schimbă capul maşinii de tuns şi arată că nu se dă în vânt după popă, dar crâsnicul îi explică: "Preotul este tot om, ca şi tine, şi e supus greşelii! Lumea zice «Vai, ce slujbă e la mânăstire», dar asta pentru că acolo se poate face tot timpul slujba lui Vasile cel Mare, pe când la biserică se face de doar trei ori pe an!". Gheorghiţă îşi pune pe cap şapca inscripţionată cu literele "NY" şi plăteşte cu o hârtie de 10 lei: "Ia de-aici, restul să fie de ciocolată şi Dumnezeu să-ţi ajute!". "Dumnezeu nu ţine cont de vremurile de ne­ştiinţă", replică Stana. "Eu îmi păzesc sufletul meu, nu pe-al tău!", zice bărbatul şi iese. Apoi frizeriţa îşi dă frâu liber la gură: "Popa iasă în faţa altarului şi zice: «Trebe cutare, trebe cutare». Îi ca cerşetorul!".

Intră o doamnă, Stana îi atinge părul şi o ia imediat în primire: "Ai dat cu fixativ, ceva?". "Daaa", răspunde sfioasă femeia. "Apăi ai dat, că se lipeşte cam mult! Şi ce mai face Gheorghiţă?" "După trei operaţii la co­loană, nu prea bine! Am avut şase nunţi, una după alta, am dat câte 5 mi­lioane la nuntă, că aşa ne-am înţeles între vecini şi aşa a trebuit să punem!"

După ce o termină de tuns pe Mioara, frizeriţa are un pic de răgaz şi îmi povesteşte despre fami­lia ei: "Am patru fete şi doi băieţi, şi le-a dat Dumnezeu la toţi noroc. Simona lucrează aici la bar, la fel Stănuţa. Ileana e în Spania, lucrează la o fabrică de mobilă. Mioara are oi. Băieţii se ocupă tot de oi, că avem vreo 400. Dar brânza nu se mai vinde, cred că din cauza crizei. Kilogramul de lână e 2 lei şi 10 bani. Pieile le azvârlim".

Bărbatul care intră prinde ultima frază şi povesteşte cum cineva a vrut să cumpere nişte oi, dar s-a băgat alt sătean pe fir şi le-a cumpărat înaintea lui, şi atunci primul a anunţat au­torităţile sanitare. Fericitul cum­părător s-a ales cu o amendă ustu­rătoare, pentru că nu transportase oile în condiţiile de igienă cerute de lege. "Aici, dacă ai, zice lumea că furi, şi dacă n-ai, că eşti prăpădit!"

Un bărbat cu părul alb păşeşte pragul frizeriei şi declară: "Dacă aş avea o bombă, acum mi-aş lega-o de gât şi m-aş duce la ei în birou! La ăştia care conduc ţara!". Nici Simona, fiica fri­zeriţei, nu e foarte mulţumită de cum merg lucrurile în ţară. Ei îi e clar şi de ce stau lucrurile aşa: "Pe handicapaţi de ce-i mai laşi să facă copii? Şi după ce îi fac, de ce-i primeşti la «casa copilului»? Cum să nu fii tu, stat, în datorii când creşti copiii la toate ameţitele?".