Liviu, plasma şi nevasta

Ce-are amoru' cu televizoru' şi intimitatea cu poporu'
Dramoleta lui Liviu Vârciu, băiatul ăla care a fost manelist şi cică s-a lăsat, continuă cu noi şi noi reproşuri şi întrebări existenţiale puse prin emisiuni, pe câte o canapea, ca la nenea psihologu' în cabinet.

Numai că în cazul ăsta doftoru' de cap e Măruţă, iar pacientul plânge şi suspină pe Happylica (un fel de sofa fericită nevoie mare), în emisiunea numită "Happy Hour" (adică "Ora Veselă"). De observat modul tragicomic în care avalanşa de trimiteri la veselie şi fericire interferează cu durerea lui Liviu.

Ei bine, omul se gândeşte mai nou să se împace cu nevastă-sa, Adelina, peste vreo patru-cinci ani, aşa. Pentru că el încă o iubeşte sincer şi nu prea înţelege de ce se bălăcăresc prin ziare şi emisiuni de câteva săptămâni încoace. Numai că, după declaraţia asta care smulge lacrimi, Liviu o dă din lac în puţ şi îşi aduce aminte că, pe vremea când încă mai simţea fluturaşi undeva mai sus de centura blugilor, Adelina i-a atras finuţ atenţia: "Auzi, dar tu de ce cumperi atâtea plasme? Crezi că eu când o să plec de aici o să iau plasmele cu mine?".

Şi cu asta ne-am întors de unde am plecat. Liviu, e clar, nu patru-cinci ani trebuie să treacă până când o să te împaci cu Adelina. Eu zic să mai pui doi-trei ani, că nu te costă nimic. Nici măcar una din plasmele alea pe care ţi le-a scos pe nas nevasta. Dar ce zic eu aici?! Aproape uitasem că, de dragul celebrităţii, "vedetele" sunt gata oricând să pună la cale o împăcare de zile mari, trecând peste plasme, palme, curvăsăreală şi înjurături.

Eh, atunci să mişcăm şi noi din buric la împăcare, când o fi să se întâmple, poate pe ritmurile îndrăcite ale unei melodii compuse chiar de Liviu. Doar făcea furori în tinereţe cu: "Ochii tăi îmi amintesc cât de mult ne iubeam/ Şi cum ca doi copii în braţe ne strângeam/ Îmi este atât de dor de tine, de fineţea mea de fată/ Aş da orice din lumea asta să te mai strâng la piept o dată".