De ce aş pleca din România, de ce aş rămâne

Christian
● 36 ani
● inginer horticultor
● Hunedoara


O să încep cu de ce aş rămâne, că e mai puţin de scris.
Păi, aş rămâne ca să nu fiu frustrat că sunt un laş şi plec atunci când este greu, pentru că aici m-am născut, pentru natura sălbatică încă existentă, pentru religia ortodoxă, pentru hrană şi ca să sting lumina.

De ce aş pleca? Vai de mine, cred că dacă ai răbdare să scrii, poţi umple paginile ziarului dumneavoastră.

Pentru că nu ai linişte, nu te poţi baza pe colaboratori, nu poţi face ni­mic profesional fiindcă undeva te vei poticni - de legi, oameni, sistem -, pentru un sistem de sănătate care are măcar spirt, un pansament şi un personal care te bagă în seamă - nefiind nici acolo zei -, pentru birocraţie, pentru spiritul de afacere, pentru petrecerea timpului liber, pentru şosele bune, apa curată la un ştrand, pentru că sunt foarte snobi, pentru că nu cei mai importanţi oameni sunt maneliştii, vânzătorii de maşini, interlopii, pentru că nu eşti intoxicat de politică până la ultimul strat al pielii, pentru că încă mai pun accept pe va­lori - indiferent despre ce e vorba, oameni, natură, preţuiesc totul -, pentru că ştiu să pună în valoare ce au mai bun etc. etc. şi mulţi etc.

De altfel, se spunea că mergând "afară" vei fi un străin. Dar aici, că, din graba zilei de mâine, din dispe­rarea de a "produce ceva", uiţi să treci pe la părinţi, stăm răsfiraţi în patru-cinci oraşe din ţară şi nu ne vedem cu anii, minţim la telefon că suntem în locul X, când cineva vrea să vină pe la noi, că nu avem chef să-l vedem, că, dacă bate cineva la uşă pentru o întrebare, te uiţi pe vizor şi, dacă nu cunoşti, nu deschizi? Mai are rost să spui că străinii sunt reci? Am devenit inumani şi încercăm mereu să ne acoperim cu trecutul, dar în acelaşi timp vrem să înaintăm. Ne-am gândit vreodată ce dorim, de fapt?

Închei, că vreau să plec - şi am să o fac - şi nu mă voi gândi ce las în urmă, copiii mei se vor naşte acolo, se vor căsători acolo şi astfel, peste generaţii, din strănepoţii mei, pro­babil, nu vor mai pune întrebarea "Ne-am născut în locul potrivit?".