Mergem sau nu mai stăm?

Gabi Gavril
● cititor

Îmi este greu să-mi recunosc greşeala pe care am făcut-o crezând că între normalitatea de "afară" şi cea din România nu sunt diferenţe prea mari.
Şi că ele se vor estompa, oricum, într-un timp scurt.
Şi că îţi poţi construi o viaţă decentă chiar şi aici.
Este principalul motiv pentru care nu cutez încă să plec din România.
Sentimentul de eşec pe care îl am la gândul că am crezut că se poate.
Cred acum că e aproape imposibil să îmi construiesc o viaţă decentă într-o ţară unde nu prea există decenţă. Şi ajung acum la principalul motiv pentru care a trăi în România mă sufocă de la zi la zi: românii.
Aş pleca pentru că nu iubesc românii. Pentru că îmi este greu să îmi suprapun comportamentul, tonul, exprimarea, interesele cu cele ale oamenilor cu care mă intersectez întâmplător.
Pentru că mulţi, mulţi dintre ei sunt grăbiţi aiurea, isterici, mitocani, grobieni.
Aş pleca din pricina a sute de mărunţişuri care mă lovesc în ficat în fiecare zi: oameni care scuipă în nisipul din locurile de joacă, oameni care scuipă coji de semniţe, oameni care aruncă orice din maşină, oricând şi oriunde, oameni care se înghiontesc şi se înjură pe scările rulante de la metrou, care ţipă la copiii sub doi ani rătăciţi printre răsaduri de flori, muncitori care stau întinşi pe-o rână şi se uită după femei când ar trebui să astupe o groapă, vânzătoare, coafeze, angajaţi la bancă, lucrători la casa de marcat care vorbesc la telefon sau se ceartă între ei în timp ce (chipurile) au client, faptul că nu există prioritate pentru gravide sau persoane cu di­zabilităţi.
Aş pleca din cauza lui "merge şi-aşa" şi a spaimei că devine contagios şi pentru mine.
Aş pleca din cauza oamenilor care şi-ar da în cap la coadă la agheaz­mă, a preoţilor care îţi cer 800 RON pentru că au oficiat un botez. Ştiu. Aceşti oameni nu sunt peste tot. De aici trag concluzia că poate nu sunt eu în locul potrivit, de-mi sar în ochi de atâtea ori pe zi.
Ştiu şi câteva ceva despre cum mi-ar plăcea să fie ţara unde-aş pleca: să aibă legi aspre pe tot ce ţine de si­guranţă publică, de protecţia consumatorului, de evaziune fiscală, ordine, curaţenie şi mediu, de muncă făcută aşa cum trebuie. Şi să se aplice toate aceste legi.
De ce aş rămâne în România: pentru familie, deşi membrii familiei mele ar fi primii care să mă încurajeze să plec când s-ar ivi ocazia.
Pentru telemeaua cu roşii, magazinele non-stop, berea bună şi foarte ieftină.
Pentru ce a rămas, cât a mai ră­mas, arhaic şi neatins: stânele, bise­ri­cile din lemn din Maramureş (fără termopane), costumele populare.
Şi pentru hazul de necaz şi capa­citatea de a scoate bancuri din orice.