România, leagănul meu!

Luminiţa Ciobanu
● Redactor Special
● 3 august 1976
● Giurgiu



Spune, pământule, din tainele străbu­ni­lor noştri! Povesteşte, codrule, ce haiduci ai ascuns odinioară? Spuneţi voi, păsări călătoare, pe ce câmpuri, la seceriş, aţi auzit cele mai frumoase doine? Spune-mi, mamă, ce cântecel mi-ai îngânat când m-ai legă­nat?... Dacă pământul ar putea vorbi, dacă s-ar aşeza codrul de taină, iar păsările călătoare ar prinde grai să ne îngâne, pe lângă trilurile lor, doi­nele de dor şi jale pe care le-au auzit, câte minuni am afla!
M-am născut în România, nu în altă ţară, şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru această binecuvântare. Am învăţat să-i respect pe cei din jurul meu, fiindcă omenia nu e doar un cuvânt oarecare. E un cuvânt pe care nu-l întâlneşti într-o altă limbă. Că dorul are rădăcini adânci şi, din când în când, mă poartă pe melea­gurile natale, doar pentru a simţi sub picioare pământul pe care am crescut. Să simt mireasma florilor din gră­dină, să ascult mierla, să privesc câm­purile înverzite. România are atâtea locuri care te aşteaptă să-ţi dezvăluie tainele, să te simţi mai bogat. Am descoperit în România oameni care, deşi te văd pentru prima dată, parcă i-ai cunoaşte şi te-ar cunoaşte de 1.000 de ani. Am cunoscut în Harghita şi Covasna oameni care nu uită nici o clipă că sunt români, iar numele ţării, tricolorul şi graiul strămoşesc sunt comorile cele mai de preţ. În ce alt loc din lume doina alină suflete? În ce alt loc din lume colindul este rostit parcă din întreaga fiinţă? La toate aceste întrebări răspunsul este România. Pentru mine, România nu e o simplă ţară, este leagănul meu, Universul meu! Aici vreau să trăiesc, să-mi cresc co­piii, aici vreau să văd răsăritul soarelui până în clipa în care mă va acoperi pământul. Să plec? Nu m-am gândit niciodată. Nu mi-aş găsi locul în alt colţ de lume!