O bucureşteancă a apelat la Poliţie după ce casa i-a fost spartă, hoţii furându-i câteva coliere moştenire de familie. Ancheta durează de şase ani.
Se împlinesc şase ani de când casa mea a fost spartă şi mi s-au furat câteva coliere din aur şi argint, bătute cu pietre preţioase, moştenire de familie, păstrate cu mare greutate în anii comunismului. Nu eram acasă nici eu, nici soţul meu, însă vecinii de bloc l-au văzut pe cel care mi-a spart casa. Cu toate acestea, Poliţia română, care are tupeul să-şi pună drept slogan "Siguranţă şi încredere", nu reuşeşte să prindă vinovatul. N-o să mă refer decât la un singur aspect din perioada anchetei. Poliţiştii m-au pus să desenez colierele furate, ca pe baza desenelor să prindă hoţul! Au spus că este singura metodă prin care îşi pot face dânşii o idee despre bunurile care mi-au fost furate. Atât de bună este ideea pe care şi-au făcut-o că, după şase ani, hoţul nu a fost prins. Vă mulţumesc!
Scrie şi tu!
La "Cetăţeanul"!
Suntem siguri că şi tu ai trecut prin ceva asemănător! Acum ai ocazia ca toată lumea să ştie prin ce ai trecut. Scrie şi tu! La "Cetăţeanul"!
cetateanul@jurnalul.ro sau pe adresa Piaţa Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj 8, Sector 1, Bucureşti, pentru "Cetăţeanul"
Citește pe Antena3.ro