Cum sunt romanii: hibe si naravuri

Prin ce se deosebeste un neam de altul? La sfarsitul secolului al XIX-lea, istoricii, psihosociologii si antropologii incep sa fie preocupati de determinarea caracteristicilor mentale ale diverselor comunitati, etnii si natiuni. Prototipul de baza este reprezentantul categoriei celei mai numeroase a neamului din acea vreme. In cazul nostru, taranul roman - descris mai mult prin defecte...

Plugarii si ciobanii mioritici la inceputul secolului al XX-lea. La sfarsitul secolului al XIX-lea, istoricii, psihosociologii si antropologii incep sa fie preocupati de determinarea caracteristicilor mentale ale diverselor etnii si natiuni. Prototipul de baza este reprezentantul categoriei celei mai numeroase a neamului din acea vreme. In cazul nostru, taranul roman - descris mai mult prin defecte...

Intemeietorul etnopsihologiei (psihologia popoarelor) a fost W. Wundt, psihologul german care a creat si primul laborator de psihologie. Lucrarea, in zece volume, avand ca tema "sufletul popoarelor", pe care-a scris-o el, a deschis calea multor abordari privind caracteristicile mentale ale diverselor comunitati, etnii si natiuni. S-a utilizat, in principal, metoda comparativa si psihoistorica (studiul productiilor populare, limbii, obiceiurilor, miturilor si religiilor), rezultand domeniul mentalitatilor colective.

Astazi se stie ca, din punctul de vedere al distributiei inteligentei si aptitudinilor creative, criteriul etniei nu indica diferente semnificative. Nu poate fi stiintific demonstrat, asadar, ca un popor e mai destept ori mai talentat decat altul. Ceea ce conteaza sunt conditiile de educatie si afirmare, diferite intr-o comunitate etnica in raport cu alta. Fara ucenicia, scolile de specialitate si fara mediul "capitalei luminilor", Brancusi ar fi ramas taran iar Enescu ajungea, probabil, "primas" al vreunui taraf de lautari.

Romani despre romani. In literatura romaneasca din domeniu, doua sunt lucrarile inspirate de tendintele etnopsihologiei care retin inca atentia. In chiar anul cand a avut loc rascoala din 1907, Dumitru Draghicescu a publicat la Paris "Psihologia poporului roman", predata spre editare cu un an mai inainte. Mai tarziu, in 1937, Constantin Radulescu-Motru a tiparit "Psihologia poporului roman".

Reprezentative pentru "firea" romanilor sunt si anumite episoade din biografiile autorilor mentionati. Draghicescu fusese primul roman cu doctorat in sociologie. Si-l luase la Paris cu "parintele sociologiei", Emile Durkheim. La Bucuresti insa n-a putut ocupa prima catedra de specialitate infiintata la Universitatea din capitala, aceasta fiind incredintata unuia dintre prietenii si colegii de partid ai ministrului Titu Maiorescu. Prieten la randu-i cu Nicolae Titulescu, Dumitru Draghicescu a trecut in politica, facand parte din diverse reprezentante diplomatice ale Romaniei. S-a sinucis in 1945. Radulescu-Motru a avut o indelungata cariera de savant si om politic. Incununat de functii, apoi "epurat" din invatamantul superior si Academie dupa instaurarea puterii comuniste, a trait in singuratate si saracie. Cronica pertinenta a raporturilor intelectual-societate sunt insemnarile sale facute pe parcursul anilor 1943-1957.

1907 - alta "epoca de tranzitie". "Prima monografie a sufletului romanesc" - cum este apreciata cartea lui Draghicescu - a aparut in limba romana abia in ultimii ani, in bibliotecile straine servind insa acelora ale caror teme aveau tangente cu istoria si mentalitatile din spatiul carpato-danubiano-pontic.

Dupa cum reiese din reflectiile de atunci ale autorului, inainte cu cateva luni de izbucnirea celei mai mari revolte taranesti a secolului, ca si in vara lui 1989 se credea si spunea ca "mamaliga romaneasca nu pusca". Mai resemnati si "cuminti" apareau tocmai taranii din viitoarele zone de focar. "In Romania, opineaza Draghicescu, nota aceasta pasiva, resemnata este mai pronuntata in Moldova, apoi in Muntenia, mai stearsa in Oltenia. (...) Romanii din Transilvania se deosebesc foarte mult de cei din Romania. La ei, puterea de resemnare este mult mai mica, energia raspunsului la asupriri s-a cheltuit mult mai mult in fapte violente, in brutalitati decat in plangeri si sarcasme".

Paradoxal pentru cititorul zilelor noastre ce-si inchipuie propria viata marcata de unicitatea "tranzitiei", Draghicescu isi numeste timpul in acelasi fel. "In epoca de tranzitie in care ne aflam - scrie el - ne gasim intr-o atmosfera psihologica si sociala plina de anarhie, foarte complexa, haotica." Cam ca astazi - ai putea gandi dupa lectura randurilor sale. Doar ca haosul si anarhia erau trecute atunci pe socoteala unui trecut de secole in care, sub dominatia turca si autoritatea fanariota, s-a reusit o "alterare a sufletului romanesc". Scindata in doua mari categorii sociale - boierii si taranii - vechea societate romaneasca este deturnata de la o evolutie acordata progresului celorlalte popoare ale Europei de dualitatea comportamentului componentilor ei. Pe de-o parte, boierii, cautand totdeauna sprijin in exteriorul granitelor, erau dispusi la compromis si ticalosie. Neincrezatori in autoritati si elite, din instinct de conservare, satenii s-au repliat in interior, abandonandu-se "soartei". Pe cele doua ireconciliabile axe istorice s-a construit psihologia poporului roman caci, scrie Draghicescu, aceasta nu este decat "rasfrangerea in noi a evenimentelor istorice si sociale cele mai insemnate". Sub influenta istoriei Orientului s-a format personalitatea de baza a romanilor. "Nepasarea si fatalismul, rod al celor cateva trasaturi mai de seama ale istoriei noastre si ecou adesea al inrauririi Orientului, sunt notele cele mai limpezi si lamurite ce se pot desprinde in sufletul si caracterul nostru".

O bogata colectie de reflectii si descrieri ale calatorilor straini pe meleagurile romanesti, o multime de episoade istorice semnificative intregesc portretul putin magulitor pe care Draghicescu il face neamului din care se trage.

Inapoierea prin "traditie". Prin analiza comparata a "manifestarilor sufletesti obisnuite romanului cu acelea pe care le gasim la popoarele culte apusene", in "Psihologia poporului roman" C. Radulescu-Motru remarca, in primul rand, avatarurile respectului fata de traditii in care traieste taranul roman. Taranii traiesc in traditia muncii colective. Fiecare satean face "ceea ce crede ca va face toata lumea", fara a avea curajul sa inceapa o munca altfel decat la termenele fixate prin obicei. A iesi din randul lumii este "nu un simplu risc, ci o nebunie".

©Arhiva Muzeului Satului Moromete. Personajul lui Marin Preda in viziunea cinematografica a lui Stere Gulea si interpretarea lui Victor Rebengiuc au intrat in memoria colectiva

Respectarea traditiei are si alte consecinte negative. Bunaoara aceea ca, desi copiii frecventeaza scoli concepute dupa metode occidentale, cand ies din scoala, muncesc la fel cum invatasera din mosi stramosi. Consecinta benefica a traditionalismului rezida in durabilitatea satelor romanesti. "Cand urgia le izbea, ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la ses la munte, dintr-un cap la altul al tarii", observa autorul. In Apus, colonizarile s-au facut, in general, prin imprastierea indivizilor, insa cultura lor superioara comunitatilor etnice in care s-au asezat, le-a determinat sa se regrupeze si sa-si impuna propria civilizatie (cazul asezarilor sasesti din Transilvania). Asezarile romanesti s-au mutat insa cu locuitorii, ierarhia si obiceiurile lor.

Comparativ cu prototipul occidentalului, prima trasatura care-l opune acestuia este "individualismul sufletului romanesc" versus "individualismul popoarelor culte apusene". Aceasta individualitate - manifestata la roman prin dorinta "de a fi de capul lui" - nu implica spirit de initiativa in viata economica si prea putin spiritul de independenta in viata publica si sociala, insusiri tipice "sufletului burghez apusean". Gestul initiativei individuale, al intreprinderilor riscante si inventiilor este "cel mai plapand vlastar al sufletului romanesc". Astfel ca din randul satelor noastre nu ies indivizi intreprinzatori "care sa-si riste odihna si avutul pentru a se imbogati prin mijloace neincercate".

"Indisciplina in economie", "neperseverenta in lucrul inceput" si faptul ca romanul este "cheltuitor cu timpul" cum nu sunt popoarele Europei Occidentale - sunt alte caracteristici ale psihologiei romanului (a carui activitate e comparata cu un foc de paie). Daca in Apus munca se desfasoara dupa un ritm regulat ("ca de ceasornic"), romanul o face dezordonat, ca un joc, in salturi, alternate cu lungi perioade de inactivitate. Bunaoara, "la targ, romanul sta si se tocmeste ceasuri intregi pentru un lucru de nimic" si "tot asa la petrecere pierde zile si nopti intregi". In concluzie: "timpul este pentru roman orice, numai moneda nu". Calitatile precum "primitor, tolerant, iubitor de dreptate, religios" sunt putin comentate in comparatie cu relatia speciala a romanului cu libera concurenta. Recitindu-l pe Radulescu-Motru, nu putem trece cu vederea implinirea premonitiei sale ca peste o jumatate de veac ("nu mai tarziu") cele scrise de el vor interesa oamenii iarasi. Din consideratiile sale - facute in 1937! - par a cita tocmai aceia care pun defectele contemporanilor exclusiv pe seama trecutului comunist.

De la Pacala incoace. La toate popoarele, personajele cele mai cunoscute ale productiei epice populare sunt reprezentative pentru prototipul uman cu care oamenii vor sa se identifice. Personajele neaose ale folclorului romanesc sunt Fat-Frumos si Pacala. Primul este modelul norocosului desavarsit. S-a nascut intre "rude imparatesti" si inzestrat cu toate "ale firii" - aratos, cu trecere la fetele altor imparati si cu prieteni buni la nevoie. De altfel, asa cum reiese si din proverbe ori din ritualurile "ursitoarelor", a fi norocos - adica favorizat de destin sau de int‚mplare - este considerata calitatea cea mai de pret. Dupa cum graieste, dupa cum se poarta, Pacala pare, in schimb, ("la origine") taran. Nu lucreaza insa ogorul (nici nu pare sa tanjeasca dupa vreo ocupatie stabila) ci umbla din loc in loc pentru a-si dovedi istetimea. Trece prin incercari grozave dar de fiecare data reuseste, uneori cu mare osteneala a trupului si mintii sale, sa-i pacaleasca pe cei intalniti. Ispravile lui Pacala se finalizeaza, de obicei, cu fuga eroului din calea pagubitilor. In esenta, truda pacaliciului national este fara nici un folos!

Ispravile lui Pacala si legendele despre Mos Ion Roata - sfatosul reprezentant al taranilor in "divanul" lui Cuza-Voda - copiii le-nvata devreme. Studiati in liceu, Ion din romanul lui Rebreanu, ciobanul resemnat din "Miorita" si reflexiv-ironicul Moromete au intrat in memoria colectiva ca prototipuri ale taranului national.

Sub pecetea neispravitului

"Toate felurile de activitate romaneasca, stiinta, literatura, arta noastra, agricultura, industria si comertul nostru poarta pecetea neispravitului. (...) Astfel, neispravita este istoriografia noastra, incat nici azi nu suntem inca bine lamuriti despre inceputurile si obarsia noastra; neispravita este limba, gramatica si ortografia romaneasca, caci nu aflam inca reguli stabilite, statornice, primite nici de toti autorii si scriitorii, nici de acelasi autor in feluritele lui scrieri (....), neispravita este literatura si arta noastra (...); in sfarsit neispravite sunt comertul si agricultura si industria la noi, caci comertul il fac strainii, taranii nostri nu sunt azi nici mai buni, nici mai rai agricultori decat vechii geti iar industria ne vine gata din patru parti ale lumii; si peste toate acestea, neispravita este cultura noastra, azi abia 18-20 dintr-o suta de romani stiu citi si scrie, iar numarul scoalelor abia este a treia parte din ceea ce ar trebui sa fie". Dumitru Draghicescu, 1907

Porunca lui Dumnezeu

O legenda despre "firea romanilor" a fost astfel repovestita de Mihail Sadoveanu in romanul "Baltagul": "Domnul-Dumnezeu dupa ce a alcatuit lumea, a pus randuiala si semn fiecarui neam. Pe tigan l-a invatat sa cante cu cetera si neamtului i-a dat surubul. Dintre jidovi a chemat pe Moise si i-a poruncit: Tu sa scrii o lege; si cand va veni vremea, sa pui pe farisei sa rastigneasca pe fiul meu preaiubit, Iisus; si dupa aceea sa indurati mult necaz si prigonire; iar pentru aceasta eu am sa las sa curga spre voi bani ca apele. A chemat pe ungur si i-a ales, din cate avea pe langa sine, jucarii: Iaca, dumitale iti dau botfori si pinteni si rasnita, sa-ti faci sfarcuri la mustati; sa fii fudul si sa-ti placa petrecerile cu sotii. S-a infatisat si turcul: Tu sa fii prost dar sa ai putere asupra altora cu sabia. Sarbului i-a pus in mana sapa. Pe rus l-a invrednicit sa fie cel mai betiv dintre toti si sa se dovedeasca bun cersetor si cantaret la iarmaroace. A poftit pe boieri si domni la ciubuc si cafea: maririlor voastre vi-e dat sa traiti in dezmierdare, rautate si ticalosie; pentru care sa faceti bine sa puneti a mi se zidi biserici si manastiri. La urma au venit si muntenii si-au ingenuncheat la scaunul imparatiei. Domnul-Dumnezeu s-a uitat la ei cu mila: - Dar voi, nacajitilor, de ce ati intarziat? - Am intarziat, Prea Slavite, caci suntem cu oile si cu asinii. Umblam domol; suim poteci oable si coboram prapastii. Asa ostenim zi si noapte; tacem si dau zvon numai talancile. Iar asezarile nevestelor si pruncilor ne sunt in locuri stramte intre stanci de piatra. Asupra noastra fulgera, trazneste si bat puhoaiele. Am dori stapaniri largi, campuri cu holde si ape line. - Apoi ati venit cei din urma, zice Domnul cu parere de rau. Dragi imi sunteti, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti. Nu va mai pot da intr-adaos decat o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru".

Carte de vizita

N-a scris "de bine" despre romani nici Vasile Alecsandri, poetul care fusese ambasador al Romaniei in Franta. In chiar timpul cand pusese in circuit "Miorita", Alecsandri scria unui prieten francez: "Sunt un taran dunarean, aproape un barbar, un moldovean: asta e. Tara mea e frumoasa, bogata, pitoreasca atat datorita culorii sale primitive cit si lipsei de civilizatie. In tara mea sunt circa zece milioane de bastinasi care mai practica traditiile barbare sau patriarhale". Alt roman la Paris, Demetre Barianu, ii descria magistrului sau, istoricul Michelet, meleagurile natale astfel: "N-ai dori nici sa vezi si nici sa auzi despre acest pamant care ar fi un teritoriu sacru pentru natiunea mea. Pentru tine, el nici nu exista. Nu are nici nume. Este o tara barbara. Vei dispretui aceasta tara. Este ca un butoi ce a varsat barbarism asupra Vestului tau". Nici Cioran, unul dintre autorii cei mai citati in Romania dupa caderea comunismului, nu este mai ingaduitor cu meleagurile natale.

Patriotism "Romanul considera nerespectarea legii ca un titlu de marire si de putere. Pe terenul vietii economice, acordul este si mai vag. Libera concurenta nu este catusi de putin intrata in moravurile poporului nostru. Romanul cere beneficii pe baza dovezii ca este roman. In nici o alta tara nu se respecta asa des expresiile: fiu al tarii, fiu al poporului... Sunt fiu al tarii, deci trebuie sa am o parte la beneficii" C. Radulescu-Motru Doamnele "Pe jumatate culcate pe divan toata ziua, ele (femeile din elita - n.n.) nu ies decat pentru ca sa le admire lumea trasurile (...), pentru ele viata este placere si lenevie, universul un budoar, patria un divan; fac si primesc vizite, si in aceste intalniri, micile istorii din oras si micile scandaluri sunt obiectul oricarei convorbiri" Raoul Perrin, 1839