Peste ani - Revolutia din judetul Olt

Din amintirile unui martor ocular. C. Anghel, prefectul trimis de guvernul liberal sa restabileasca situatia in judetul Olt, a fost unul dintre putinii participanti la evenimente care s-a incumetat sa sparga embargoul impus de autoritati si sa marturiseasca intr-un volum de memorii impresiile sale de participant la evenimente.

Despre rascoalele din 1907 nu s-a vorbit prea mult nici in epoca. Unii intelectuali s-au solidarizat cu nefericitii tarani, luandu-le apararea in poeme sau articole de presa. La scurta vreme insa, ecourile s-au stins. Rascoala amintea ca dincolo de Calea Victoriei - simbolul "Micului Paris", construit in acei ani, exista o Romania rurala, cufundata in bezna saraciei si inapoierii. La scurta vreme dupa producerea evenimentelor, nimeni nu mai voia sa aduca in atentie disperarea - regina neincoronata a satelor romanesti. Una dintre pu-tinele marturii din epoca ii apartine lui C. Anghel, prefectul trimis de guvernul liberal sa pacifice judetul Olt cuprins de rascoala. Sub titlul "Amintirile unui fost prefect din timpul rascoalelor", Anghel a asternut pe hartie impresiile sale de persoana direct implicata in evenimente, la cinci ani dupa tragicul 1907.

Mort din greseala. "Pe multi, daca nu-i impingea dorul vreunei revendicari sociale, nici lipsa de pamant si hrana, opineaza prefectul in legatura cu modalitatile in care s-a intins revolta, ii atata setea unor razbunari personale, ura provenind din diverse surse de animozitati locale, iar intuitia lamurita ca-si vor putea mai bine satisface urile si vrasmasia in asemenea timpuri tulburi, cand principiul de autoritate este abolit, ii facea, desi fara interes direct, sa fie printre cei mai zelosi de a ajuta la propagarea rascoalei, la atatarea focului. (...) In comuna Crampoaia, fostul proprietar al mosiei doctorului Leonte, Momiceanu, a fost ucis si casele lui arse de rasculati - desi incetase de a mai fi proprietar rural prin vanzarea mosiei catre doctorul Leonte - numai din indemnul unor carciumari lacomi care, se pare, ravneau la bonurile ce le tinea in casa. Ceea ce a indarjit pe rasculati a fost ca el nu s-a infricosat de ei ci a inceput a trage cu pusca din podul unui grajd ca sa-i alunge. Tabarand atunci asupra lui, n-au mai tinut seama de strigatele-i disperate si l-au lovit pana l-au doborat la pamant. Cand insa l-au vazut mort, furia le-a cazut, remuscarea i-a cuprins. I-au aprins o lumanare si s-au pus sa-i sape groapa, ca pentru a scapa de dojana acelei guri mute. Apoi l-au ingropat si i-au pus cruce. Cand am descins in localitate, cateva zile in urma, in preajma ruinelor caselor inca fumegande, langa un razor de zambile in floare, inveselind gradina mohorata, am gasit inca pe mormantul proaspat pe cainele lui de vanatoare, care urla jalnic a pustiu, ca in povestea cainelui Azor".

Smecheria lui Take Cazan. Prefectul nareaza si alte episoade din timpul rascoalelor. "Dintre toti proprietarii din Olt, numai doi au avut curajul sa ramaie pe la conacele lor si, daca ceilalti ar fi facut ca ei, credinta mea este ca nu s-ar fi propagat cu atata inlesnire parerea ca s-a sfarsit cu proprietarii; rezistenta ar fi impiedicat latirea dezastrului cu atata iuteala si s-ar fi dat ragaz autoritatilor sa intervina spre impaciuire cu eficacitate. Unul dintre acesti proprietari a fost o doamna: dna M. Trandafirescu, sora lui Take Protopopescu, care venise si ea la oras din curiozitate, dar negasind camere libere la hoteluri s-a inapoiat singura la mosie, in puterea noptii, fara nici o frica, ca o adevarata amazoana, si acolo a ramas, fara macar sa ceara trupe in ajutor.

Celalalt a fost batranul Take Cazan, proprietar stabilit de-o viata intreaga la mosia sa de pe malul Oltului, unde traia in cea mai buna armonie cu taranii lui, om drept si omenos in relatiile cu ei. Cand puhoiul de rasculati s-a abatut pe la conacul lui, el n-a fugit, nici nu s-a ascuns, ci i-a intampinat din pridvor, tinandu-le de sus un logos parintesc, in care le amintea cat bine le-a facut de zeci de ani de cand traieste laolalta cu ei, cum n-au avut nici un neajuns de la el si a incheiat spunand ca, neavand nimic a-si reprosa, n-are nici o grija ca ar putea sa i se faca vreun rau. Ei ascultau cu luare aminte clatinand din cap si numai din cand in cand intrerupeau cu cate un «asa e». La urma ar fi ramas nedumeriti daca unul din ei nu-i scotea din incurcatura in care-i pusese vorbele boierului, zicand ca: toate-s bune dar a venit rivulutia, si ca trebuie sa le lase lor in stapanire mosia, dupa cum s-a facut peste tot. Aprobarea cu «asa e» fu de asta data generala si nu mai suferi replica. Vazand atunci boierul ca n-are incotro, le declara ca consimte de buna voie sa le cedeze mosia prin act scris, cu conditia sa se lege sa-l apere impotriva strainilor care ar mai veni peste el. Apoi a alcatuit actul prin care le transmitea mosia de buna voie si l-a semnat, dupa ce a avut insa grija - mosul siret - ca sa puie ca data anul urmator 1908, spre a-si asigura astfel un motiv de anulare a actului.

Cand au fost sa plece, satisfacuti ca si-au atins scopul, unul dintre ei a obiectat, ca cum ramane cu rivulutia, daca-i lasa casa boierului nevatamata - si atunci ceilalti, recunoscand temeiul observatiei, s-au rugat de boier sa-i lase sa strice macar ceva din casa. El s-a invoit si la asta iar ei au intrat cu sfiala in casa, in varful picioarelor si cu caciula-n mana, ca in biserica, de au spart o oglinda din perete si astfel rivulutia a fost satisfacuta. Seara, venind in sat un grup de rasculati sa prapadeasca casa ramasa nepustiita, satenii s-au tinut de vorba si au iesit sa o apere. Dupa o bataie crunta, au reusit sa alunge pe navalitori si sa apere pe boier, asa dupa cum se legasera."

In cusca fiarelor. Peste tot in tara, rasculatii au incercat sa intre in orase. Teama ca Slatina ar putea fi atacata l-a chinuit si pe prefect. In memoriile sale, a povestit cum a reusit sa detensioneze situatia si sa scape capitala judetului de furia taranilor. "Satenii din cele doua mari aglomeratii rurale din preajma orasului - acei din Coteana si cei din Curtisoara se framantau sa se ridice si ei. (...) Framantarea dintre ei era mare si neastamparul crescand, mai ales ca nu se putuse nici cu un chip ajunge la intelegere cu arendasul mosiei in ceea ce priveste invoielile agricole. Acum, daca satenii din Coteana si cei din Curtisoara s-ar fi razvratit si ar fi atacat capitala Slatina din doua parti, orasul cu greu ar fi rezistat, caci garnizoana locala, dupa detasarile de trupe trimise pe la conacele proprietaresti din judet, era redusa la cea mai simpla expresie. Doua lucruri se impuneau de la inceput in mod imperios: potolirea cu orice pret a acelor sate ca sa nu se rascoale si intarirea pazei orasului. In ziua chiar a sosirii noastre in localitate, fara a pierde un minut si riscand totul, ne-am indemnat sa ne punem in contact cu satenii din Coteana si Curtisoara, pentru a le vorbi, ducandu-ne fara escorta printre ei, pentru a-i potoli cu vorbe bune si promisiuni, aratandu-le insa ca n-avem frica de ei.

Cand am inceput a vorbi in fata multimii de coteneni avui impresia ce trebuie sa simta un imblanzitor cand se coboara in cusca fiarelor: o umbra de teama sa arati, o clipa de scadere a energiei sa tradezi si totul e pierdut. Mi se duse atunci cu deznadejde gandul la copilasii ce-i lasasem acasa si un fior ma strabatu. Ma imbarbatai insa repede, privind in ochii indreptati spre mine, cautand sa ghiceasca ce ganduri ascund, ce spun ei in realitate. Si pare ca nu-mi prevesteau nimic rau, desi unii dintre acesti ochi vazusera poate rosu si reflectasera de curand flacari de incendiu. Nu erau cautaturi crunte, ci priviri blajine, de-o duiosie nespus de trista, de o adanca resemnare. Era mai mult in ei durerea unei nesfarsite agonii decat furtuna unei revolte.

Nu, fiintele ce aveau asemenea priviri nu puteau fi fiare, se puteau ademeni cu vorba. Si le-am vorbit atunci cu hotarare, anuntandu-le schimbarea de guvern, le-am talmacit bunavointa Partidului Liberal fata de ei, le-am enumerat imbunatatirile fagaduite de noul regim, sub chezasia lui Voda, prin manifestul catre tara, le-a fagaduit o administratie binevoitoare si ocrotitoare cu pasurile lor. Spusesem toate acestea intr-un suflet si cu convingere si totusi parca aveam o temere, o grija ca, in momentele acelea solemne, sa nu fi adaugat si eu o minciuna mai mult la multimea de minciuni cu care, de ani de zile, sunt purtati acei nenorociti, sa nu le fi adus o deziluzie mai mult. Take Protopopescu, care venise si el in acest timp, i-a inflacarat apoi cu o cuvantare plina de inaltare si de inima, dupa care arendasul Vasilescu le-a anuntat noile conditii de invoieli si ca daruieste 20.000 de lei comunei.

Efectul nu s-a lasat asteptat. Ostilitatii initiale a urmat entuziasmul si la plecarea din sat am fost escortati de urale. Invoielile s-au incheiat iar seara satenii au facut de garda in jurul hambarelor cu producte ale arendasului, ca sa-l apere de strainii ce ar incerca sa le dea foc. O avere de peste 300.000 lei numai in producte a fost astfel salvata si dovada facuta ca, daca se intervenea din timp cu vorba buna si fagaduieli precise, multe nenorociri s-ar fi crutat."

"Masa mosierului". Peste ani, proprietarii au fost invinovatiti in bloc de situatia grea a taranilor

"Clipe lugubre". Astfel numeste C. Anghel episoadul reprimarii rascoalei din Olt. "Coloana de expeditie se compunea din regimentul local, rememora fostul prefect, la care se adaugasera cele doua tunuri si escadronul de calarasi veniti, in sfarsit, in ajutor din Craiova. Ea plecase in mars fortat din Slatina cand se ingana ziua cu noaptea si o luase in sus, pe Valea Oltului, pe soseaua care mergea de-a lungul acestui rau. (...) Soldatii mergeau tacuti si armele le scanteiau deasupra petei de umbra ce asterneau pe drumul alb. (...) Cand trupa ajunse in dreptul satului Cucuetilor, deodata vazu venind impotriva-i, de pe dealul opus, hoarda de rasculati racnind si chiuind salbatic. Veneau in dezordine, ca impinsi de o putere neinvinsa, cu furci si ciomege in maini, cu scantei de ura in ochi. Ei paseau inainte, ca si cand n-ar fi vazut primejdia ivita in cale, ca si cum n-ar fi banuit moartea ce-i paste. La apropierea lor, trupele se oprira si facura front in capatul vaii opus versantului de pe care veneau rasculatii. Aceasta insa nu-i infricosa si nici somatiile ce li se facura raspicat. Nu-i intimida nici primele focuri de tun trase inadins deasupra capetelor lor. Si totusi, cumplit si infricosat era glasul gurei de spija....

Aerul bubuia, pamantul se cutremura, pasarile se lasau din zbor si se piteau, iar ei, fara a-si pierde cumpatul si fara sfiala, intr-un glas intampinara: Inaintem baieti, nu trag in noi! Si detera sa se arunce de pe muchea vaii Cucuietilor, unde erau, spre cealalta pe care se aflau trupele. Fu atunci un moment solemn. In tacerea ce se facu, sonor rasuna o scurta comanda si, dupa un clinchet parait de arme, o detunatura cumplita ii urma si apoi o serie de pocnituri asurzitoare in focuri de salve. Cand fumul se risipi, tot randul intai al bandei cazuse trasnit, iar ceilalti fugeau naprasnic acum si, lasandu-se jos pe vale in goana, urmau sinuozitatile garlei in jos si in sus, ca sa scape. Un veac atunci am trait toti intr-o clipa. Clipe lugubre si tainice, mai bine nu v-as fi trait niciodata!"

Ai dracului, cum minteau! Dupa calmarea spiritelor - fie cu promisiuni, fie cu foc de pusca ori cu amandoua, proprietarii pagubiti s-au adresat statului pentru a primi despagubiri. Prilej pentru multi de exagerari pentru a trage foloase de pe urma unei nenorociri care si asa, fusese destul de mare, dupa cum isi amintea C. Anghel, fostul prefect al judetului Olt: "Se vedea atunci, scria acesta, ca imaginatia fecunda a unui Balzac, cand ingroasa sarja pentru a descrie rapacitatea omeneasca, poate fi cu mult depasita de viata reala. Nu ma pot impiedica de a nu aminti remarca unui subprefect de moda veche, caracteristica si ea in aceasta privinta: «Inainte de rascoale, daca poposeam la unul din proprietarii din plasa mea si ceream si eu sa-mi racoresc gatul cu o sticla de vin, nu era unul care sa nu-mi raspunda - Ce pacat, domnule subprefect, ca am terminat vinul tocmai azi! - Si ei, dupa cum vad din jalbele lor, aveau pivnitele pline cu sute de vedre de bautura. Ai dracului, cand minteau oare: atunci sau acum?»"

Frica "Cand am inceput a vorbi in fata multimii de coteneni avui impresia ce trebuie sa simta un imblanzitor cand se coboara in cusca fiarelor: o umbra de teama sa arati, o clipa de scadere a energiei sa tradezi si totul e pierdut. Ma imbarbatai insa repede, privind in ochii indreptati spre mine, cautand sa ghiceasca ce ganduri ascund. Si pare ca nu-mi prevesteau nimic rau. Nu erau cautaturi crunte, ci priviri blajine, de-o duiosie nespus de trista, de o adanca resemnare. Era mai mult in ei durerea unei nesfarsite agonii decat furtuna unei revolte" C. Anghel, prefectul liberal de Olt Remuscari "In comuna Crampoaia, fostul proprietar al mosiei doctorului Leonte, Momiceanu, a fost ucis si casele lui arse de rasculati - desi incetase de a mai fi proprietar rural prin vanzarea mosiei catre doctorul Leonte - numai din indemnul unor carciumari lacomi care, se pare, ravneau la bonurile ce le tinea in casa. Cand insa l-au vazut mort, furia le-a cazut, remuscarea i-a cuprins. I-au aprins o lumanare si s-au pus sa-i sape groapa, ca pentru a scapa de dojana acelei guri multe. Apoi l-au ingropat si i-au pus cruce" C. Anghel, prefectul liberal de Olt Abandonate "Dintre toti proprietarii din Olt, numai doi au avut curajul sa ramaie pe la conacele lor si, daca ceilalti ar fi facut ca ei, credinta mea este ca nu s-ar fi propagat cu atata inlesnire parerea ca s-a sfarsit cu proprietarii; rezistenta ar fi impiedicat latirea dezastrului cu atata iuteala si s-ar fi dat ragaz autoritatilor sa intervina spre impaciuire cu eficacitate" C. Anghel, prefectul liberal de Olt Amazoana "Unul dintre acesti proprietari a fost o doamna: dna M. Trandafirescu, sora lui Take Protopopescu, care venise si ea la orasdin curiozitate, dar negasind camere libere la hoteluri s-a inapoiat singura la mosie, in puterea noptii, fara nici o frica, ca o adevarata amazoana si acolo a ramas, fara macar sa ceara trupe in ajutor" C. Anghel, prefectul liberal de Olt