Medic-ocnas / A trecut prin mai toate inchisorile, dar si printr-o evadare esuata

Nu credea ca o sa ajunga la varsta de 81 de ani. Dupa cum nu a crezut vreodata ca el, un tanar de 27 de ani, avea sa-si stranga in pumnii zdreliti de lanturile inchisorii durerea si ura pe care o simtea fata de sistemul care il intemnitase atat de timpuriu, fara sa urle, fara sa planga, fara sa dea satisfactie tortionarilor. Ionescu Miltiade a stat in inchisoare 13 ani din cei 26 cat ii fusesera dati. Ca sa supravietuiasca, a incercat totul, inclusiv evadarea.

In casa doctorului Miltiade miroase a prajituri si a mucenici. Fiecare lucru are locul lui. Cartile, aliniate una dupa alta, imbraca peretii sufrageriei construind un univers de o liniste si o ordine impecabile. Ionescu Miltiade, la costum si cravata, ne asteapta in prag. Mic de statura si vizibil emotionat: avea sa vorbeasca despre sine.

"INTENTIE CONDAMNABILA". De-abia terminase Facultatea de Medicina. Urma examenul de stat. Un pas doar si avea sa devina doctorul Ionescu Miltiade. Securitatea insa l-a vanat din umbra si l-a inhatat. Doi barbati ca niste matahale, cu ochelari fumurii pe nas au patruns in Institutul de Igiena unde lucra de doi ani de zile si, fara prea multe explicatii, i-au astupat privirea cu aceiasi ochelari negri, l-au varat intr-o masina si timp de trei saptamani l-au tinut in anchete. Intrebari peste intrebari, amenintari, strategii de intimidare, acuzatii... Incepea calvarul unui om tarat prin mai toate inchisorile: Jilava, Baia Sprie, minele de la Cavnic, Baia Mare, Oradea, Sighet, Aiud, Gherla, Salcia (in Delta). Doctorul Ionescu le enumera ca si cum ar spune lista de cumparaturi pe care trebuie sa o faca. Fara resentimente, fara inversunare. Stia ca e nevinovat. Dar mai stia ca acest lucru prea putin conta pentru opresorii "lipsiti de cultura si neciopliti". "Mi se facuse un pic de frica", isi aminteste doctorul. "M-au bagat intr-o camera a Securitatii. Anchetatorul avea un trup masiv si aducea a tigan. «Stii pentru ce esti aici?» Nu, i-am raspuns eu. «Stii, dar nu vrei sa spui», imi replica anchetatorul in mod obsesiv." Mache, cum era el numit de prieteni, era invinuit cum ca impreuna cu alti tineri isi facusera o organizatie care lupta impotriva tarii si a comunismului.

ZGARCIURI SI LIGAMENTE. Imediat i s-a pus stigmatul de dusman al poporului si l-au aruncat in celula. Pentru 15 ani. "Am mers prima data la Jilava. Intr-o incapere mica, cu multe paturi suprapuse, respirau chinuit 40 de suflete. Unii dintre noi trebuia sa doarma pe ciment. Ne taram pe sub paturi, pe cimentul rece. Respiram mirosul de transpiratie si de fecale, mancam arpacas si supe in care pluteau zgarciuri si tot felul de ligamente", povesteste doctorul. Multa revolta se strangea in sufletul sau cand il vedea pe tortionarul Maromet, cum aduna detinutii ca sa asiste la bataile pe care fiecare dintre ei le lua. "Si eu am avut parte de o bataie facuta in mod stiintific!", spune doctorul razand. "In celula aveam un informator. Iar eu nu puteam sa-mi tin deloc gura. Faceam conferinte mai mereu, ba despre medicina, ba despre politica. Intr-una din zile, am fost chemat in camera de anchete. Ofiterul de securitate m-a pus sa ma descalt, m-a asezat pe burta, cu picioarele ridicate si a inceput sa imi loveasca talpile. Apoi mi-a biciuit fundul. Cu vreo 70 de lovituri. Picioarele imi erau umflate ca niste perne, fundul, multa vreme, a fost atat de vanat, ca nu-l mai simteam." Doctorul Ionescu vorbeste rar si linistit. Chiar si cand povesteste despre oamenii pe care ii vedea cum se scurg printre picioarele celorlalti detinuti sau despre noptile in care, pentru a incapea in camera stramta, se intelesesera sa doarma toti pe-o parte, iar la jumatatea noptii, la un semnal dat de un coleg, sa se intoarca pe cealalta parte. Si acum, dupa atatia ani, ii staruie in minte vorbele proaste si indobitocite ale unui gardian, atunci cand, cu disperare, a inceput sa bata in usa celulei pentru a chema un doctor colegului lor bolnav: "Bati degeaba. Voi sunteti aici ca sa muriti!", i s-a raspuns sec.

SALVATI DE TERMOMETRU. Dumnezeu n-a ingaduit. Dimpotriva. A sporit imaginatia detinutilor si apoi le-a intarit mintea ca sa nu o ia razna. Au inceput sa comunice fie prin gaurile sapate cu placheurile de la pantofi, pe langa tevile ce traversau celulele, fie prin alfabetul Morse. Sapunul cu miros de reziduuri petroliere il foloseau pentru a lua notite de la cei care predau matematica, literatura, limbi straine. Altii desirau paturile si crosetau ciorapi sau flanele cu andrele facute din oase. Multe au avut de infruntat. Ororile inchisorilor s-au mai inmuiat insa atunci cand doctorul a ajuns la Baia Sprie, apoi la minele de la Cavnic. "Am avut o sansa extraordinara. Am fost numit medic de cabinet. Am inceput sa ma imprietenesc cu doi gardieni, dar si cu maistri civili care coordonau activitatea din mina. Prin ei am tinut legatura cu exteriorul!", spune doctorul, ridicand din sprancene. Abia atunci, dupa ani de zile de inchisoare dura, a reusit sa citeasca pentru prima oara un ziar adus de maestri, si mai presus de toate a putut sa-si ajute camarazii de suferinta: "Pe cei mai slabiti ii chemam la cabinet si pentru a arata ca au temperatura ii puneam sa frece termometrul pana se incalzea. Ii internam pentru o zi, doua, pana se mai puneau pe picioare, apoi ii roteam pana le venea randul la fiecare". Doctorul Miltiade a strans din dinti toata viata si nici acum nu prea se vaita de batranete. S-a inconjurat de carti, dezleaga integrame si nu e zi in care sa nu o ia catinel pe jos la o scurta plimbare, sa simta aerul diminetii, sa se bucure de lumina soarelui. "In inchisoare aveam doar lumina artificiala. La ferestre erau puse obloane mari si grele." Din cand in cand, doctorul Miltiade isi mai aranjeaza cravata. Asezat in fotoliul sau, pare un munte de rabdare. Mainile si le tine mai mereu impreunate si rareori, la evocarea vreunui moment mai dureros, le ridica in aer.

EVADAREA CU CORFA. Amintirile sunt multe, dar "au trecut, nu mai conteaza", spune el, dupa care isi fereste privirea. "Povesteste si de evadare", ii aminteste rugator sotia, o femeie vioaie si blanda. Doctorul Miltiade se supune, zambeste in coltul gurii, isi mesteca putin cuvintele si incepe povestea unei intamplari care avea sa-l coste inca 11 ani de inchisoare. "Planuiseram sa evadam. Eram un grup de vreo 14 oameni. Sprijinul mare l-am avut si din partea maistrilor minei care ne spuneau unde stau santinelele. Ba mai mult, pentru ca aveam nevoie de medicamente, ne inteleseseram cu magazinerul sa ne dea niste cearsafuri, pe care maistrii le vindeau afara si luau cu banii stransi medicamente." In 6 iunie 1953, pe-nserat, a evadat, dupa aproape jumatate de an de stat la minele Cavnic. Doctorul a intrat in mina sub pretextul unei vizite de lucru si, impreuna cu ceilalti 13 colegi care munceau acolo, trebuiau sa urce pana la scara care ducea in exterior, aproape de iesirea din curte. "Pentru inceput, trebuia sa-i imobilizam pe muncitorul care se ocupa de ascensorul minei, corfa cum i se spunea, si pe gardianul care statea la iesirea din mina. In corfa incapeau doar sase insi. Primii care s-au urcat in lift erau mai voinici. Ei aveau misiunea de a ne scape de cei doi, sa preia fraiele liftului, dupa care sa ne scoata si pe noi. Gardianul a cedat imediat, insa muncitorul a reusit sa scape. Cu chiu cu vai, am iesit. Fiecare a fugit care incotro. Eu am ramas cu un singur coleg. Vreo doua, trei zile am ratacit print-o padure si beam apa care se strangea in gaura facuta de copita calului. Am fost prinsi. Eram epuizat." A urmat procesul. Condamnarea. Sentinta a fost dura, dar toti cei prinsi au strans din dinti, fara sa protesteze: inca 11 ani de detentie. Doctorul Ionescu a ajuns la inchisorile din Baia Mare, apoi Sighet, culminand cu faimoasa inchisoare de la Aiud. Acolo, pedepsele erau crunte: fie si pentru un cuvant care li se parea lor a fi nepotrivit, te puneau sa stai in picioare o zi intreaga, fara sa te asezi o clipa. Alteori, iti puneau lacate la maini si la picioare sau isi injumatateau portia de mancare.

DE LA CAPAT... In 1964, calvarul a luat sfarsit. Decretul prin care detinutii politici erau eliberati fusese dat. Doctorul Miltiade s-a imbolnavit de pneumonie, pasind pe taram liber mai repede decat se astepta. Avea 40 de ani. Trecuse prin atatea. Ce ar mai fi putut sa-l darame, dupa 13 ani de temnita? A trecut cu hotarare pragul inchisorii, si-a promis ca o sa reuseasca si a ajuns, nu dupa mult timp, directorul Policlinicii de Constructii din Bucuresti.

PREGATIRE DE MILITAR

De la 13 ani circula singur cu trenul. Il lua de la Galati, orasul natal, pentru a ajunge la inceput in Targul-Mures, unde era Liceul Militar la care invata, apoi in Timisoara, unde se mutase scoala. "A fost premiant din primul an de liceu si nu la o materie, ci la toate. Asa a reusit sa-i scuteasca pe parinti de taxa semestriala. A fost un copil foarte bun", spune sotia doctorului. Ionescu Miltiade isi ascunde privirea dupa rama ochelarilor, asemenea unui copil rusinat. Nu-i place sa se laude, dupa cum nu-i prea place nici sa vorbeasca despre sine sau despre singurul sau frate care a facut si el inchisoare, cand nici nu apucase sa termine liceul. Fratele sau a murit, iar el a luat-o de la capat. Si-a sustinut examenul de stat, primariatul, a cunoscut-o pe cea cu care avea sa fie impreuna de la prima lor intalnire, a crescut un copil, care l-a iubit atat de mult pe tatal adoptiv, incat i-a furat meseria. Acum, el si sotia sa au grija de singura lor nepoata, Miruna, eleva in clasa a XII-a.