Alexandre Dumas-fiul, bastardul care a iscodit „Dama cu camelii”

Fiu natural al lui Alexandre Dumas și al lenjeresei Catherine Labay, recunoscut de tatăl său în 1831, Alexandre a fost puternic marcat de ascendența lui, pe care n-a uitat-o niciodată. „Își petrece primii opt ani cu mama sa, apoi este elev la Pensionul «Saint-Victor» din Paris. Introdus de tatăl lui în societatea pariziană, duce, începând din 1841, o intensă viață mondenă, prilej cu care o cunoaște pe Marie Duplessis, care-i va inspira romanul La Dame aux Camélias (Dama cu camelii). În 1847, publică prima sa operă literară, culegerea de versuri Péchés de jeunesse (Păcatele tinereții). În 1848 publică romanul La Dame aux camélias, care, adaptat de el pentru teatru, cunoaște în 1852 cel mai mare succes dramatic al timpului.”, sesiza cercetătoarea Angela Ion într-un crochiu prins în „Dicționarul scriitorilor francezi” (Polirom, 2012). 

O țărăncuță fâșneață din Normandia

Facem loc acestei minibiografii atent documentate: „Modelul real al celebrei Marguerite Gautier din roman, devenită Violetta Valéry în opera La Traviata de Verdi (1853), a fost Marie Duplessis, curtezană celebră pentru distincția ei. Născută la 15 ianuarie 1824 în satul Nonant (departamentul Orne) din Normandia-de-Jos, Alphonsine Plessis, fiica unui negustor ambulant bețiv și ușuratic, și-a trăit primii ani ai vieții în sărăcie, mizerie și promiscuitate. Plasată de tatăl ei la Paris ca ucenică la o croitoreasă, micuța țărancă devenită grisette își începe curând cariera galantă. În 1840, îl întâlnește pe Agénor de Guiche, fiul ducelui de Gramont, aparținând uneia dintre cele mai ilustre familii ale nobilimii franceze, frumos ca un Adonis, tânăr dandy elegant și rafinat, familiar al teatrelor și cafenelelor la modă, care-i pune profesori s-o învețe să scrie și să citească (în biblioteca ei se găsesc Molière, Rabelais, Cervantes, La Nouvelle Héloïse, Manon Lescaut, Paul et Virginie etc.), să cânte acompaniindu-se la pian, să aibă o ținută și o comportare distinse.”

Întâlnirea

Devine captivant, nu? „Tânăra normandă își ia numele Marie Duplessis și se lansează în societatea mondenă, fiind admirată pentru frumusețea, grația și eleganța ei (după cum mărturisesc Jules Janin, Théophile Gautier și alții). În anii care urmează, antrenată într-o viață frenetică de plăceri și distracții, își alege protectorii din lumea aristocrației, finanțelor și politicii, printre alții pe contele Édouard de Perregaux, descendent al fondatorului Băncii Franței.” Dar Alexandre? „Tânărul Dumas o vede pentru prima dată în 1844, iar în 1845 devine, pare-se, amantul ei, pentru o perioadă scurtă de timp. Bolnavă de tuberculoză, copleșită de datorii, Marie Duplessis moare de ftizie galopantă la 3 februarie 1847, fiind înhumată în cimitirul Montmartre.”

Regenerare prin iubire

Ce destin! „Cât despre modelul real al personajului Armand Duval (devenit Alfred Germont în opera lui Verdi), s-a spus că ar putea fi Agénor de Guiche sau Édouard de Perregaux, dar fără îndoială Alexandre Dumas-fiul a transmis acestui personaj câte ceva din el însuși, inspirându-se din evenimente și sentimente trăite de el. Romanul La Dame aux camélias este impregnat de un romantism liric pasional, dar, în același timp, este orientat spre observarea modului de viață și a moravurilor epocii, realizând fuziunea dintre cele două maniere și atitudini literare. În climatul realist al romanului, destinul patetic al Margueritei Gautier, deopotrivă înger și demon, ilustrează teza romantică a regenerării curtezanei printr-o pasiune sinceră. Această teză socială și morală dispare în opera La Traviata de Verdi (reprezentată pentru prima dată în 1853 la Teatrul La Fenice din Veneția), făcând loc sublimului sentiment al dragostei, durerii și morții; interesul muzicianului s-a îndreptat cu precădere spre drama psihologică, tradusă liric în structura muzicală a operei, în care rolul principal îi revine protagonistei.”

Teatrul ca tribună socială

Mai departe: „Succesul pieselor La Dame aux camélias (1852) și Diane de Lys (1853) îl face pe Dumas-fiul să se consacre exclusiv teatrului. Autor dramatic foarte fecund, el inventează «teatrul cu teză», «teatrul util», convins fiind că «teatrul trebuie pus în slujba marilor reforme morale și a marilor speranțe ale sufletului». Apărător al familiei, al drepturilor femeii și ale copilului, «al fetei seduse și al femeii nefericite în căsnicie» (Henry Becque), Alexandre Dumas-fiul își folosește teatrul ca tribună, cerând legi care să permită stabilirea paternității (idee exprimată și în drama La Recherche de la paternité [Stabilirea paternității], 1883) și divorțul ca un remediu la adulter. Exceptând romanul L’Affaire Clemenceau (Afacerea Clemenceau) (1866) și culegerea de nuvele Thérèse (1875), scrie douăzeci și cinci de piese de teatru, precedate de lungi prefețe vehemente, în care revendică dreptul dramaturgului de a aborda probleme sociale și morale.”

Primit în Academie

Aproape de final: „Devenit moralist și moralizator, Alexandre Dumas-fiul creează în piesele sale un întreg șir de rezoneuri, care-și asumă rolul de «Reparator al Greșelilor» (André Maurois). Prieten al femeilor, dar și judecătorul lor aspru, se dovedește de o cruzime revoltătoare față de demimondene (cuvânt pe care se pare că l-a inventat chiar el pentru a desemna femeile care ocupă un loc intermediar între femeia de lume și curtezană). În ciuda caracterului moralizator, piesele sale, care atacau prejudecăți și emiteau adevăruri incomode, denunțând decăderea moravurilor, au avut un succes imediat, Dumas-fiul fiind primit, în 1874, în Academia Franceză, ceea ce n-a reușit tatăl său, celebrul romancier și dramaturg, autorul nemuritoarelor Les Trois Mousquetaires și Le Comte de Monte-Cristo.”

Scrieri și tălmăciri

Opere: La Dame aux camélias, roman (1848), piesă de teatru (1852); Diane de Lys (1853); Le Demi-Monde (1855); La Question d’argent (1857); Le Fils naturel (1858); Un père prodigue (1859); L’Ami des femmes (1864); Monsieur Alphonse (1874); Denise (1885); Francollon (1887). 

Traduceri: „Dama cu camelii” (trad. Militia Costiescu), București, 1854; „Dama cu mărgăritari (trad. G. Baronzi), București, 1856; „Cutia de argintu” (trad. Demetriu D. Păltineanu), București, 1860; „Omul fără inimă sau cutiea de argintu. Romansă de fantasie” (trad. Rudolf Scrob), 1870; „Denisa. Piesă în 4 acte” (trad. Dumitru Stăncescu), București, 1896; „Dama cu camelii” (trad. Stelian Petrescu), București, 1908; „Diana de Lys” (trad. Alexandru Șerban), București, 1910; „Procesul Clémenceau. Memoriile acuzatului. Roman” (trad. Caton Teodorian), București, 1921; „Dama cu camelii” (trad. Constantin Popescu-Ulmu), București, 1966, 1991; Timișoara, 1991; „Dama cu camelii” (trad. Antoaneta Ralian), București, 1991, 1992; „Acuzatul” (trad. Lucia Demetrius), București, 1992; „Dama cu camelii” (trad. Constantin Popescu Ulmu), București, 2000; „Dama cu camelii” (trad. Nina Ischimji), București, 2003; „Dama cu camelii” (trad. Ioan Popescu-Ulmu), București, 2005; „Dama cu camelii” (trad. Sabina Drăgoi), București, 2008 etc.

200 de ani s-au împlinit în 27 iulie 2024 de la nașterea scriitorului Alexandre Dumas fiul.

„Iată ce trebuie să știe o femeie: singurul om care e vrednic de iubirea ei e acela care a socotit-o demnă de respectul său.”, Alexandre Dumas-fiul, scriitor

„Succesul pieselor La Dame aux camélias (1852) și Diane de Lys (1853) îl face pe Dumas-fiul să se consacre exclusiv teatrului. Autor dramatic foarte fecund, el inventează «teatrul cu teză», «teatrul util».”, Angela Ion, cercetătoare

„Când ești fiul operelor tale aparții întotdeauna celei mai bune familii.”, Alexandre Dumas-fiul, dramaturg

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Citește pe Antena3.ro

O ucraineancă dispărută în Italia a fost găsită în casa unui român. Tatiana a făcut o mărturie la care nimeni nu se aștepta